Noi studii demonstrează că fețele noastre se potrivesc numelor pe care le purtăm
Știința spune că numele noastre ne-ar putea influența, de fapt, mai mult decât credem.

Este, într-un fel, atât liniștitor, cât și frustrant să ni se spună că arătăm ca numele nostru - adică, toată identitatea mea se rezumă la porecla pe care părinții mei mi-au lipit-o când m-am născut? Conform unor cercetări noi, publicate în Jurnalul de Personalitate și Psihologie Socială, răspunsul este da - până la un anumit nivel.
Echipa Israeliano-Francez-Americană de cercetători a condus opt experimente și a constatat, în mod repetat, că oamenii - și algoritmii - sunt destul de buni la ghicitul numelor corelate fețelor. Conform raportării lui Angus Chen pentru NPR, șansa aleatoare de a alege răspunsul corect dintr-o gamă de cinci nume ar fi de 20 la sută, dar șansele participanților ce au ghicit la fețe de străini, au crescut până la 35 la sută. Aparent, este legat de cultură: participanții israelieni au avut noroc cu chipurile și numele israeliene, iar francezii cu cele franceze, dar presupunerile interculturale a fost nereușite. „Se pare că israelienii habar nu au cum ar putea arăta un «Pierre»”, observă Chen.

Cel mai tare, și, de asemenea, cel mai tulburător dintre aceste experimente a fost cel cu mașina de învățare - inteligența artificială unde un algoritm este alimentat cu fluxuri de date și se învață regulile din cadrul acestuia. Ca și exemplu clasic, nu este posibilă o „programare” computerizată a unei mașini care se conduce singură; aceasta învață cum să facă acest lucru prin studierea șoferilor umani. Tot pe acest subiect, mașina de învățare reprezintă modul în care site-ul de socializare Facebook înțelege, ca printr-o metodă magică, ce anume apare în fotografii, printre altele.
Pentru experimentul lor, autorul principal Yonat Zwebner și colegii săi au înhățat o bază de date cu 100.000 de imagini de la o platformă de business-networking franceză, care, după o anumită selectare, s-a redus la aproximativ 58.000 de imagini pentru 13 nume de sex masculin și 36.000 de imagini faciale pentru 15 nume feminine. Aproximativ 80 la sută din imagini au fost alocate „instruirii”, lăsând restul de 20 la sută testării în sine. Algoritmul a fost apoi setat să se potrivească cu unul dintre cele două nume alese, la o anumită față și a avut mai mult decât „noroc” la fiecare nume. (Din punct de vedere statistic, cel mai puțin ghicit nume a fost Emilie, iar cel mai corect ghicit, Laurent.)

Este greu de spus de ce fețele și numele rulează în paralel, deși cercetătorii susțin că motivul reprezintă o profeție de auto-împlinire - sau care împlinește numele. „Prenumele care ni se dă reprezintă prima noastră etihetă socială”, scriu autorii. „Fiecărui nume i se asociază anumite caracteristici, comportamente și un aspect, deci, ca atare, are o semnificație anume și o schemă partajată într-o societate. Aceste stereotipuri de nume includ un aspect facial prototipic astfel încât să avem o reprezentare comună pentru imaginea ‘corectă’ care se potrivește cu fiecare nume.” De-a lungul timpului, o Joy (engl. bucurie) va câștiga linii zâmbitoare, un Luther va deveni serios și grav. „Așteptările stereotipice a cum ar trebui să arătăm, probabil că, în cele din urmă, se vor oglindi în aspectul nostru facial”, scriu cercetătorii.
Prin urmare, nimeni nu știe cu siguranță de ce, dar data viitoare când vei vedea un străin și te vei gândi că „seamănă cu un Radu”, să știi că probabil vei avea dreptate.



