Este pisica morocănoasă cu adevărat morocănoasă?
Pisicile sunt incontestabil nişte ghemuri stufoase distante, iar procesele lor de gândire continuă să fie destul de misterioase. Prin urmare, ele fac obiectul a numeroase studii ştiinţifice. Datorită unui nou studiu realizat de Universitatea din Lincoln, am reuşit să elucidăm misterul din spatele expresiilor lor faciale. Nu ne vor mai putea ascunde nimic, de acum încolo.
După cum ne informează şi jurnalul Behavioural Processes, echipa a studiat în detaliu 29 de pisici domestice dintr-un adăpost pentru animale din Canada. Mai exact, ei au utilizat un software complex de calculator numit CatFACS (Facial Action Coding System; Sistem de Codare a Acţiunii Faciale) pentru a detecta cele mai mici modificari de expresii faciale ale îmblănitelor, cu şi fără interacţiune umană.
Conform analizei cercetătorilor, expresiile faciale ale pisicii oscilează în mare măsură între „relaxare, frică şi frustrare.” În acest caz, fericirea sau tristeţea nu interferează cu aceste trăiri. Pisicile fie cugetă la ceva, urzesc ceva, fie le este frică sau sunt furioase, ceea ce va prinde contur în ochii deţinătorilor de pisici.
Prin intermediul unei lentile antropomorfe, pisicile care clipesc intermitent şi cele care clipesc doar pe jumătate, par să fie indiferente sau neimpresionate de acţiunile aparent stupide ale proprietarilor lor umani-înalţi. Cu toate acestea, noul studiu descrie faptul că acest clipit excesiv reprezintă o expresie temătoare/înfricoşată.
Aşa cum era de aşteptat, şuieratul sâsâit - împreună cu un detaliat lins al nasului - indică frustrare, la fel ca şi revelarea proeminentă al limbii şi aplatizarea urechilor. Mieunatul zgomotos, întinderea gurii şi deschiderea largă a maxilarului reprezintă, de asemenea, indicatori ai unei pisici furioase.
Atunci când sunt relaxate, pisicile tind să încline capul şi să privească lucrurile aflate în dreapta ei, nu în stânga. Aceasta din urmă, sugerează, în mod curios, că ele se tem de ceva. Foarte important, cercetătorii au subliniat posibilele limitări ale studiului lor, relativ nou.
„Feţele pisicilor sunt adesea acoperite de blană,” notează echipa. „Acest lucru poate transforma observarea deosebirilor dintre expresiile faciale la pisică, într-o adevărată provocare”, iar cu toate acestea, ei susţin că algoritmul lor este capabil de a eluda, oarecum, această problemă.
Studiul a fost realizat pe pisici de salvare, nu pe cele care trăiesc cu oameni, astfel încât comportamentul lor ar putea fi descris ca fiind în afara normei. Șansele sunt ca pisicile domestice din casele deţinătorilor să prezinte o gamă mai largă de comportamente - prin urmare, până când se va realiza un studiu mai cuprinzător, va trebui să presupunem că nu vom afla niciodată cu exactitate, ce urzeşte îmblănita preferată, doar bazându-ne pe expresia frustrant de adorabilă a feţei sale.
Alte studii recente, cu aromă de pisici, au ajuns la concluzia că pufoasele trăiesc mai mult decât oricând până acum, le poate fi frică de castraveţi şi că le place să rezolva puzzle-uri. Ne recunosc vocea, însă preferă să o ignore şi există o şansă ca ele să înţeleagă legile fizicii. Nu în ultimul rând, pisicile sunt mai amabile decât credem noi, dar spre deosebire de câini, ele nu ne visează pe noi oamenii - ci visează că ucid lucruri.
