Luptele pentru caracatițe, un sport uitat de vreme

Într-o dimineață de aprilie din 1963, peste cinci mii de spectatori s-au adunat pe malul Puget Sound lângă Tacoma Narrows, din Washington, pentru a viziona un eveniment neobișnuit - Campionatul Mondial de Lupte pentru Caracatițe.

Regulile erau simple: echipe a câte trei scafandrii urmau să coboare în ape, la adâncimi între 10 și 15 metri, și încercau din răsputeri să apuce o caracatiță, pe care apoi o aduceau la suprafață. Oricine revenea din apă cu cea mai masivă caracatiță, câștiga trofeul. Un total de 25 de caracatițe gigantice din Pacific au fost capturate în acea zi, cele mai grele cântărind aproape 30 kg.

Acest sport destul de ciudat a luat naștere spre sfârșitul anilor 1940. Într-un articol intitulat „Octopus Wrestling Is My Hobby”, (n.n. Lupta cu caracatițele este hobby-ul meu), publicat în ediția din 1949 a revistei Mechanix Illustrated, scriitorul Wilmon Menard relatează o călătorie în Tahiti, unde el însoțise și ajutatase un vânător nativ în uciderea unei caracatițe uriașe, cu tentacule de 8 metri. Deși există prea puțină similitudine între sportul fără sânge, care urma să devină popular în mai puțin de un deceniu, de-a lungul Coastei de Vest a Statelor Unite și vânătoarea de caracatițe din apele polineziene, articolul este considerat a fi, în general, prima relatare a sportului.

Unul dintre primele meciuri ale campionatului mondial, a avut loc într-o zi ploioasă de noiembrie, în 1957, în Tacoma și a atras o mulțime de două sute de oameni.

În versiunea americană a jocului existau două categorii: una în cadrul căreia se folosea echipament de scufundare și una în care nu se utiliza niciun fel de protecție sau echipament. Se cumulau de două ori mai multe puncte per kilogram de caracatiță capturată, atunci când procesul se efectua fără echipament. În timp ce animalele nu sunt prea agresive, scafandrii trebuiau să aibă grijă la tentaculele care ar fi putut să le înfaște măștile sau furtunul de aer, întrerupând astfel alimentarea cu oxigen. Dar nu era dificilă nici îndepărtarea tentaculelor, deci nu putea fi considerat un sport periculos.

După ce animalele erau târâte la țărm, se cântăreau și, odată cu încheierea meciului, caracatițele se consumau, se donau acvariului local sau erau retrimise în mare.

Interesul față de luptele pentru caracatițe a dispărut la fel de rapid pe cât a luat naștere, astfel, la jumătatea anilor '60, acest tip de competiții insipide nu mai erau populare. În 1976, statul Washington a pus punctul pe „i” cu o lege care declara ilegalitate, capturarea sau hărțuirea unei caracatițe.

 

Surse: iO9 / Seattle Times / Vice