De ce plângem?

Aproape fiecare dintre noi obișnuiește să plângă. Femeile plâng anual de aproximativ 30-64 de ori, iar bărbații reușesc să adune 6-17 ocazii - este un lucru absolut normal. Dar de ce plângem de fapt? Da, bineînțeles, pentru că suntem triști/fericiți/supărați/sensibili/dezamăgiți ori pur și simplu pentru că ne-a intrat ceva în ochi sau suntem alergici. Da, dar ce este acest lichid sărat ce ne curge din ochi?

Mecanismul biologic al plânsului este unul destul de simplu: există legături neuronale între părțile din creier responsabile cu emoțiile și glandele lacrimale, astfel încât apariția unei emoții poate declanșa plânsul prin stimularea glandelor lacrimale.

Plânsul poate avea un rol biologic, neclarificat încă, datorită faptului că lacrimile rezultate în urma plânsului diferă prin compoziția lor de celelalte tipuri de lacrimi. Astfel, acestea conțin cantități însemnat mai mari de anumiți hormoni (prolactină, adrenocorticotropic și leu-enkefalină), precum și potasiu și mangan. Este posibil ca unul dintre rolurile biologice să fie reducerea stresului dat fiind faptul că hormonul adrenocorticotropic este eliberat din abundență în momentele de stres.

Există mai multe ipoteze despre rolul psihologic al plânsului. Una dintre acestea ar fi că plânsul este o formă de comunicare non-verbală menită să trezească altruismul în cei de față.

Un caz particular este plânsul la nou-născuți și la bebeluși. În primul rând, plânsul este singura formă de comunicare de care sunt capabili nou-născuții și copiii până la o anumită vârstă. Există cel puțin 3 feluri în care un bebeluș poate plânge, în funcție de ce transmite părintelui: foame, supărare sau durere. Fiecare părinte este capabil, în general, să recunoască mesajul transmis de plânsetul copilului și să recunoască plânsetul propriului copil față de cel al altui copil. Așadar, plânsul este vital pentru nou-născut și pentru bebeluș.

Capitala Japoniei găzduiește anual un concurs cel puțin neobișnuit. Competiția plânsetelor de copii este una cu tradiție la japonezi, iar scopul ei este de a da putere micuților. Copilul care plânge mai tare va fi cel mai puternic atunci când va crește, va fi sănătos și va putea înfrunta cu demnitate greutățile vieții. Ideea competiției are la bază un proverb japonez potrivit căruia plânsul copilului înseamnă sănătate. Și dacă până aici inițiativa pare puțin bizară, continuarea este pe masură. Micuții sunt făcuți să plângă de nimeni alții decât de luptătorii amatori de sumo. Ei trebuie să țină copiii în brațe și să îi facă să plângă din ce în ce mai tare. Fie că se strâmbă la ei, fie că sunt zguduiți, cei mici trebuie să țipe cât pot ei de tare.

Dacă nu știați, aflați că glandele lacrimale produc trei tipuri de lacrimi:

1. Lacrimi continue - produse pentru umezirea permanentă a globului ocular. Acestea conțin apă, proteine, lipide, dar și substanțe care joacă un rol important împotriva infecțiilor.

2. Lacrimile reflexe - produse ca reacție la agenții iritanți ori la diversele corpuri străine care ne intră în ochi. Acest tip de lacrimi, au același conținut ca cele continue.

3. Lacrimile emoționale - apar în urma unor stări afective intense și conțin concentrații mai mari de proteine, magneziu, potasiu și prolactină.

Fiecare dintre ele au roluri vindecatoare diferite. De exemplu lacrimile reflex permit ochilor voștri să curețe particulele nocive când aceștia sunt iritați de fum sau oboseală. Lacrimile continue, sunt produse în mod regulat pentru a ne păstra ochii lubrificați - acestea conțin o chimicală numită „lisozima” care funcționează ca un anti-bacterian și vă protejează ochii de infecții.