Cum se trezeau oamenii, până la inventarea deşteptătorului?

Înainte să fie inventate ceasurile cu alarmă, existau „trezitori” de meserie.

Publicitate

„Ceasurile deşteptătoare umane” erau în principiu oameni angajaţi să îi trezească pe muncitori la timp pentru a merge la serviciu. Foloseau beţe, bâte sau mici pietre pentru a bate la uşile şi la geamurile clienţilor.

La început, ceasurile indicau numai orele. Primul ceas care indica minutele a apărut în anul 1475, manufactură a germanului Paulus Almanus. În Evul Mediu, în Europa, ceasurile nu erau utilizate în casele oamenilor pentru a indica timpul ci în mânăstiri şi biserici cu scopul de a semnala începerea slujbelor religioase. Ceasul Catedralei Salisbury, construit în 1386, este considerat cel mai vechi ceas mecanic din lume în funcţiune care bate orele.

Istoria ceasului deşteptător începe, aproximativ, în secolele al XI-lea – al XII-lea. Probabil că primii care au experimentat o modalitate de avertizare legată de trecerea timpului au fost călugării care au folosit o lumânare cu o scală pe partea exterioară. În ceară au fost turnate, la anumite intervale, bile din metal. Când lumânarea ardea, bilele cădeau pe un suport metalic, creând un zgomot, ca un fel de alarmă.

Mulţi consideră că primul ceas mecanic cu alarmă a fost realizat în 1787, de către americanul Levi Hutchins, din New Hampshire, SUA. Marea problemă a acestei invenţii era faptul că ceasul respectiv putea să sune, invariabil, numai la ora 4 dimineaţa, ceea ce era destul de neplăcut, motiv pentru care nu s-a bucurat de succes şi a fost uitat.

În epoca modernă, inventatorul ceasului deşteptător cu resort mecanic este francezul Antoine Redier, inginer şi ceasornicar foarte cunoscut în epoca sa, lui datorându-i-se brevetarea unor ceasuri şi cronometre de buzunar, a unor pendule, dar şi a ceasului deşteptător, în 1847. Datorită instrumentelor sale de măsurare a timpului, satul Saint-Nicolas-d’Aliermont, în care a locuit multa vreme, a devenit prosper.

Primul ceas deşteptător cu radio a fost inventat de germanul Wolfgang Hilberg, în 1967, şi patentat de Telefunken, o întreprindere de radio-televiziune din Germania. Acesta permitea, la ora programată, să pornească un program radiofonic, variantele îmbunătăţite ulterior făcând posibilă trezirea cu muzica preferata, înregistrată pe o casetă audio, pe un CD sau MP3. Studiile arată că, pentru buna dispoziţie de dimineaţă, primele sunete percepute ar trebui să fie ciripit de păsări, zgomot de valuri izbindu-se de ţărm sau alte sunete din natură, ceea ce, de asemenea, a devenit posibil, cu ajutorul ceasurilor deşteptătoare electronice.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!