azi am învățat
Natură

Caracatița, un animal ingenios

Manipulează obiecte, folosesc unelte și întreprind tot felul de acțiuni ce dovedesc o inteligență avansată, superioară celei întâlnite la orice alt grup de nevertebrate.

Caracatița, un animal ingenios
Cizme Dama Romarta
Publicitate

Unii oameni de știință cred că, în anumite condiții, inteligența caracatițelor ar putea evolua atât de mult, încât realizările lor ar putea deveni comparabile cu cele ale oamenilor.

Vechii greci erau conștienți de existența caracatițelor, iar asta o demonstrează descoperirile arheologice, obiectele de lut din secolele VI-V î.e.n., decorate cu motive ce amintesc de tentacule. Mai mult, în acea perioadă ea era considerată un animal benefic, un protector a cărui imagine apărea pe fresce sau scuturi. Cu toate acestea, dimensiunile mari la care pot ajunge unele exemplare și cele 8 tentacule au făcut ca aceste animale magnifice să fie percepute de imaginarul colectiv drept monștrii feroce. De exeplu, în una dintre nenumăratele peripeții ale lui Ulise, Homer povestește despre un monstru marin denumit Scylla și care este descris ca o caracatiță de dimensiuni foarte mari.

Caracatița este o moluscă cu 8 brațe dotate cu sute de ventuze ce pot să simtă, dar să și guste prada, are și un cioc asemănător cu cel al unui papagal, venin ca al unui șarpe și limbă dotată cu o serie de dinți. Mai mult, chiar dacă un exemplar ajunge să cântărească câteva zeci de kilograme, el va reuși să se strecoare printr-o deschizătură de mărimea unei portocale.

Foto: newstatesman.com
Foto: newstatesman.com

Minunatele vietăți sunt aproape experta în arta camuflajului. Pentru paleta sa de culori, caracatița folosește trei staturi, alcătuite din trei tipuri diferite de celule. Stratul cel mai îndepărtat reflectă pasiv lumina de fundal. Cel superior poate conține culorile galben, roșu, maro și negru, în timp ce stratul mijlociu conție pigmenți strălucitori albaștrii, verzi sau aurii. Dar cum decide caracatița ce animal să imite, mai ales în condițiile în care caracatițele par a nu distinge culorile. O nouă cercetare propune un răspuns spectaculos. Oamenii de știință de la Universitatea din Washington au descoperit că pielea sepiei, verișoara caracatiței, conține secvențe de gene care, de obicei, se exprimă doar în retina. Cu alte cuvinte, cefalopodele s-ar putea să aibă capacitatea de a vedea prin piele.

Astăzi, după ani de studiu, specialiștii încă mai sunt uluiți de aceste ființe, mai ales că multe cercetări au scos în evidență inteligența caracatițelor. În ultimul timp, mulți oameni de știință s-au întrebat dacă, cu adevărat, caracatițele gândesc sau dacă ele ne observă și ne pot recunoaște pe noi. Nu cu mult timp în urmă, astfel de întrebări ar fi părut prostești, dacă nu chiar nebunești. Cum să poată o caracatiță să gândească când ea este încadrată în categoria nevertebratelor, alături de alte moluște fără creiere? Ei bine, acum, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceste ființe pot fi foarte inteligente, având emoții și personalitate proprie.

Comparativ cu oamenii, care au 100 de miliarde de neuroni, caracatițele obișnuite pot avea în jur de 130 de milioane de neuroni în creier. Partea ciudată este că trei cincimi dintre neuronii unei caracatițe nu se găsesc în creier, ci în brațe.

„Este ca și cum fiecare braț are propriul creier”, consideră Peter Godfrey-Smith, scufundător și profesor de filosofie la Graduate Center of the City University of New York. De exemplu, s-a observat că atunci când cercetătorii au tăiat o parte dintre brațele unor caracatițe (care pot crește la loc) acesta nu numai că se poate deplasa singur, dar în situația în care întâlnește o sursă se hrană, o imobilizează si încearcă să o îndrepte spre locul unde știe că ar trebui să se găsească gura caracatiței.

Caracatițele sunt considerate unanim animale dotate cu o mare inteligență, dar, în ceea ce privește capacitățile lor de învățare, părerile oamenilor de știință sunt împărțite. Dr. Russell Burke consideră, totuși, că ele pot învăța cu repeziciune și că inteligența lor ar putea evolua până la cote mult mai înalte în viitor.

Foto: newstatesman.com
Foto: newstatesman.com

În laborator, ele pot învăța rapid să distingă obiectele cu diferite forme și desene, să rezolve probleme (este celebru experimentul în care o caracatiță a învățat să deschidă un borcan cu capac, pentru a ajunge la crabul din interior), să se descurce prin labirinturi etc. Rezultalele multor experimente arată că ele au un sistem de stocare a informațiilor bazat atât pe memoria pe termen scurt, cât și pe cea pe termen lung. Cu o astfel de capacitate de învățare, probabil că aceste viețuitoare ar fi regii adâncurilor. În realitate însă, perioada restrânsă de viață, dar și capacitatea redusă de a se oxigena (redată de faptul că sângele lor nu conține hemoglobină ci hemocianina care limitează cantitatea de oxigen) le împiedică pe caracatițe să cucerească marea.

În unele țări, caracatițele sunt pe lista animalelor de laborator pe care nu pot fi făcute intervenții chirurgicale decât cu anestezie; în Marea Britanie, legile privind experimentele pe animale acordă caracatițelor un „statut onorific de vertebrate”, acordându-le astfel o protecție neîntâlnită în cazul altor nevertebrate.

Publicitate

Alte articole

Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăț!