Isteria măicuțelor din Evul Mediu, teatru sau realitate?

Spre deosebire de Magia Medievală care se concentra pe controlarea și subjugarea spiritelor demonice, Vrăjitoria Medievală se concentra pe venerarea lor. Cu alte cuvinte, vrăjitoria medievală, conform istoriei scrise, este o formă de Satanism și Demonolatrie a Evului Mediu. Vrăjitoria era preocupată de cunoașterea puterilor Infernale, a demonologiei, a venerației și farmecelor. Tradițiile vrăjitorești ale evului mediu erau în mare parte „din popor”, cu alte cuvinte tradiții folclorice bazate mult pe superstiții rurale sau pe mitologia Biblică. Etimologic vorbind, cuvântul vrăjitorie vine de la slavul vraza, sau superstiție.

Natura vrăjitoriei medievale a fost și este discutată de multă lume, inclusiv istorici ai religiilor, fiecare cu părerile lor. În timp ce unii precum Montague Summers declara nonșalant că vrăjitoria medievală este Satanică, alții precum Joseph Hansen declara că „vrăjitoria este un produs al teologiei medievale, al instituțiilor ecleziastice și al proceselor intentate magiei de papalitate și Inchiziție.

Relatările istorice indică faptul că în Evul Mediu la numeroase mănăstiri existau călugărițe care sufereau de „isterie de locomoție”, o boală psihogenă în masă prin care unele femei dădeau semne că ar fi posedate de demoni sau aveau un comportament sexual deviant. În unele cazuri, ele ar fi mieunat ca pisicile și ar fi încercat să se cațere cu unghiile în copaci. Perioada în care călugărițele se purtau în acest fel a durat în jur de 300 de ani și ar fi început în jurul anului 1400, afectând mănăstiri din toată Europa.

Presupusele posedări demonice de la mănăstirea Louviers (Franța) din anul 1647, ca și cele de la Aix-En și Loudun, au început după ce călugărițele au declarat că au fost posedate de demoni după ce Părintele Mathurin Picard (directorul mănăstirii) și Părintele Thomas Boulle (vicar) le-ar fi dus pe acestea la un Sabbat al vrăjitoarelor pentru a comunica cu Demoni, mai exact cu demonul Dagod după mărturia călugăriței Madeleine Bavent. După mai multe investigații, s-a descoperit că măicuțele sufereau de clasicele simptome de posedare:

• Contorsiuni
• Mișcări neobișnuite ale corpului
• Vorbitul în alte limbi (glossolalia)
• Insulte
• Blasfemii
• Apariția unor răni care apar și dispar rapid

Ritualurile de exorcizare care au urmat au fost publice, generând un spectacol înfricoșător. Aproape fiecare persoană prezentă la exorcism a fost luată la întrebări de către inchizitori, din care a rezultat că întregul oraș începuse să prezinte simptome de isterie, după ce țipetele maicilor din timpul exorcismului se împreunau cu țipetele Părintelui Boulle care era torturat în acelaș timp. Cazul de la Loudun a fost desemnat cel mai faimos caz de isterie a posedărilor din istorie. Acesta a început în anul 1634, tot în Franța, când mănăstirea călugărițelor Ursuline a fost cuprinsă de o serie de posedări.

Ultimul a fost, cel mai probabil, unul dintre cele mai sângeroase. În 1749, o femeie de la o mănăstire din Wurzburg, Germania, a fost decapitată, fiind suspectată de vrăjitorie, după un episod de leșin, spume la gură și strigăte.

Cercetătorii sunt de părere că aceste comportamente erau cauzate de o combinație de stres și o credință religioasă profundă în ceea ce privește posedările demonice.

Femeile care erau trimise la mănăstire nu mergeau întotdeauna de bunăvoie. Mai mult, viața la mănăstire era, la 1400, foarte dificilă. Devotamentul și spiritualitatea nu erau pentru toată lumea, iar stresul și lipsurile de care aveau parte aceste femei le făcea uneori să reacționeze impulsiv. Când o făceau, comportamentul lor părea similar cu cel al unei persoane posedate deoarece erau susceptibile la astfel de mesaje.