Unde își au originea denumirile continentelor?

Așa era reprezentată America în 1628

Teoria oficială este că numele continentului provine de la Amerigo Vespucci – dar această ipoteză ar trebui să fie puternic contestată, fie și numai pentru motivul că nu ar fi primul și singurul caz în istorie când unui ținut nou-descoperit sau oricărei alte descoperiri, de orice fel, i se dă numele de botez al cuiva. În cazul în care cele două Americi ar fi fost numite după Vespucci, astăzi am fi vorbit despre Vespuccia.

Ei bine, dar să începem cu Europa. Originea și numele continentului nostru îl găsim în mitul clasic, care povestește cumconducatorul zeilor din Olimp Zeus s-a indragostit de inocenta nimfă Europa, care culegea flori împreună cu însoțitoarele sale pe litoralul pontic în regatului Tir a tatălui său Agenor. Zeul s-a transformat într-un splendid taur alb, cu coarne ca semiluna și s-a stabilit la picioarele ei. Fromoasa zână s-a urcat pe spatele fabulosului animal și au plutit împreună în valurile Mării Negre spre țărmurile insulei Creta, unde ea a devenit regină. Pămantul pe care a fost adusă de zâna de la Marea Neagră a primit ulterior numele său, Europa. În amintirea acestei „isprăvi”, Zeus a recreat imaginea taurului în cer dând naștere constelației Taurului, ca simbol al dragostei, al frumuseții și al purității iubirii. Etimologic vorbind, denumirea vine din limba greacă, de la cuvintele „eur”, care însemna întins, și „op”, ochi.

Africa fusese numită de romani Libya, după libienii care trăiau în zona centrală a țărmului sudic al Mediteranei. După ce în secolul al II-lea î.e.n. romanii au cucerit și distrus Cartagina, au numit provincia lor africană Africa, după numele tribului Afridilor, care locuiau în părțile Tunisiei de astăzi. Ulterior denumirea romană s-a extins asupra întregului continent. Numele continentului mai poate proveni și din alte surse, nu doar din denumirile romanilor. În feniciană „afar” înseamnă praf. O altă ipoteză ar fi cuvântul grecesc aphrike, ce înseamnă „fără frig”. În latină, aprica mai înseamnă și „însorit”. Originea numelui acestui continent este încă incertă.

Numele Asiei se trage de la cuvântul asirian Asu (răsărit) și este întâlnit în inscripții începând cu mileniul al II-lea î.e.n. Vechii greci, împrumutând denumirea de la asirieni, o foloseau pentru a desemna prin ea litoralul Asiei Mici. Romanii au numit Asia – un timp – statul Pergam din Asia Mică, iar în secolul I î.e.n. au extins denumirea asupra întregii întinderi de pământ stăpânite de ei în Asia Mică.

Harta lumii a lui Ai Weiwei, la Sydney Biennale 2006

Numele „America” derivă din cel al negustorului și navigatorului italian Amerigo Vespucci, unul dintre primii exploratori din Lumea Nouă. Cu toate că, la început, termenul de America se aplica doar jumătății sudice, acesta a fost adoptat, curând, pentru întregul teritoriu: zonele care se întindeau la nord de istmul Panama au devenit cunoscute sub numele de America de Nord, iar cele din sud alcătuiesc America de Sud. Vespucci a început să scrie despre călătoriile sale, iar cărțile au fost publicate în 1502, respectiv 1504. Caracterul lor educativ și antrenant a dus la traducerea și retipărirea în aproape toate limbile europene. La câțiva ani după, în 1507, un cartograf german pe numele său Martin Waldseemüller, a dorit să realizeze o nouă hartă care să includă Lumea Nouă.

Împreună cu doi parteneri, cunoscători ai cărților lui Vespucci, dar fără să aibă cunoștință despre expedițiile lui Columb, au crezut că Vespucci este primul european care a pus piciorul în noile teritorii, numindu-le astfel în cinstea sa. Ei au adăugat câteva explicații, în care se preciza faptul că la cele trei continente cunoscute, se adaugă un al treilea, ce a fost descoperit de Americus Vespuccius, numele latin al navigatorului italian, astfel că nu există o denumire mai potrivită decât după descoperitorul său, de vreme ce Europa și Asia și-au luat ambele nume de femei. America a fost notată drept Amerige sau Pământul lui Americus.

Cel mai probabil, numele Australiei provine de la termenul din latină „terra incognita australis”, un termen ce făcea referire la un continent imaginar ce ocupa întreaga Emisferă sudică. Cuvântul „Australia” a fost folosit pentru prima oară într-o scriere în limba engleză: „A note of Australia del Espiritu Santo” scrisă de Master Hakluyt în 1625. Adjectivul olandez Australische a fost folosit de către oficialii Companiei Olandeze a Indiilor de Est din Batavia (Jakarta de astăzi) pentru a face referire la terenurile sudice nou-descoperite în 1638.

Prima utilizare formală a numelui Antarctida (Antarctica) drept nume de continent este atribuită cartografului scoțian John George Bartholomew în 1890. Numele „Antarctica” este versiunea romanizată a compusului din limba greacă „antarktiké”, femininul lui „antarktikos”, însemnând „opusul nordului”.