Cicadele sunt mari, verzi şi scârboase.
Ele zboară, au ochi gigantici şi emit zgomote foarte puternice. (Un roi de sex masculin al acestor insecte, poate produce zgomote de peste 100 dB) Și ele sunt adesea văzute în grupuri mari - cu milioanele. Deşi sună, mai degrabă, a coşmar sau ca un început de un film de groază ieftin, s-ar putea să nu fie o posibilitate total eronată. Cu toate acestea, cicadele sunt inofensive şi, în esenţă, ele supravieţuiesc ca specie, numai datorită numărului lor foarte mare şi al ciclului de viaţă ciudat, care le-a asigurat că nici un prădător nu a evoluat îndeajuns pentru a depinde în mod specific de ele, ca o sursă principală de hrană.
Există două tipuri generale de cicade în termeni de cicluri de viaţă şi aproximativ 3000 de specii ale insectei, în total. Cel ma i puţin discutatele cicade anuale apar, de obicei, în fiecare vară târzie. Aceste tipuri sunt cunoscute pentru aripile lor mari, corpuri verzi, ochi căprui, sunete distincte, asemănătoare unui pocnet sau ţăcănit, care uneori sunt numite „cântecul verii”. Alţii spun că sună ca un ferăstrău ruginit în timp ce taie un trunchi de copac. Ele se găsesc pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii.
Dar cicadele periodice sunt cele cu adevărat fascinante. Asta pentru că apar doar la fiecare 13 sau 17 ani (în funcţie de soi), devenind astfel, unele dintre cele mai longevive insecte de pe Pământ. Ele ies în roiuri de milioane şi acaparează, adesea, copacii şi câmpurile - determinând pe unii să creadă că acestea sunt lăcustele biblice.
Dar, din moment ce cicadele sunt complet inofensive animalelor şi oamenilor (chiar şi pentru a fi consumate), acest lucru ar fi chiar imposibil, iar numărul lor mare, atunci când se află în roi, împiedică annihilarea totala. Chiar dacă păsările (sau ocazional oamenii) înşfacă mii de cicade, tot rămânând destule prin jur.
Pe deasupra, există convingerea că ciclurile de viaţă lor în număr prim (13 şi 17) oferă, de asemenea, un anumit nivel de protecţie. După cum se ştie, nu există nici un prădător care să fi evoluat în mod special pentru a vâna cicada nord-americană periodică. Ciclurile lor de viaţă sunt pur şi simplu prea neregulate pentru ca orice creatură să depindă de ele ca sursă de hrană.
În orice caz, Cicadoidea din ordinul Hemiptera îşi începe viaţa ca un ou în formă de bob deorez, pe o ramură de copac, depusă acolo de mama ei. Unele specii se dezvoltă într-o spumă albă, produsă de larve, pe diferite plante, aspect foarte asemănător cu al unui scuipat, de unde şi numele popular de „scuipatul cucului” dat acestei formaţiuni. Din păcate, atunci când prea multe cicade utilizează aceeaşi ramură de copac, aceasta îşi poate găsi sfârşitul.
Odată ajunse la vârsta adultă, masculii cicade îşi petrec scurta viaţă emiţând acele zgomote puternice pentru a atrage femele. Atunci când o femelă este atrasă de melodia cântecului, ei se împerechează. După încheierea ciclului de împerechere, gălăgia din arbori începe să se estompeze, iar cicadele adulte mor (uneori în număr de miliarde per soi), de fapt, la doar câteva săptămâni de la atingerea maturităţii, iar corpurile lor neînsufleţite crează, în cele din urmă, grămezi masive, care trebuie adunate cu lopata.
Pentru cei care le urăsc cu adevărat şi doresc să facă ceva în ceea ce priveşte cicadele, trebuie remarcat faptul că unii oameni le găsesc foarte gustoase de mâncat, cu aromă deseori descrisă ca un fel de sparanghel.
