Mai gândește capul după decapitare?

Chiar dacă am presupune, prin absurd, că acest cap ar putea fi reatașat victimelor, ar apare un fenomen cunoscut ca „amnezie retrogradă”, comună victimelor accidentelor, prin care subiectul nu-și mai amintește nimic despre eveniment.

Relatări vechi de secole istorisesc despre cazuri în care capete detașate de trunchi au continuat să „trăiască” timp de câteva secunde – clipind, schimbându-și expresia feței, ba chiar încercând să vorbească. Cât de verosimile sunt aceste relatări, din punctul de vedere al oamenilor de știință?

Unii afirmă că un cap decapitat ar rămâne conștient între 15 și 20 de secunde. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în timpul regimului de teroare din Franța, atunci când ghilotina se folosea atât de des, celebrul chimist Lavoisiere a fost ghilotinat. Înainte de asta, chimistul i-a spus ajutorului său să-i urmărească capul decapitat, căci el va încerca să clipească de câte ori va putea. Asistentul a numărat între 15 și 20 de clipiri ale ochilor capului decapitat, la un interval de 1 secundă.

În aceeași perioadă, din timpul Revoluției Franceze, se spune, un alt călău a ridicat de jos capul tăiat al lui Charlotte Corday (o femeie care l-a asasinat pe politicianul iacobin Paul Marat și a fost ghilotinată în 1793) și l-a pălmuit. Martorii oculari ar fi descris, tulburați, că ochii capului tăiat l-au privit intens pe călău, iar pe față s-a zugrăvit o expresie de dezgust profund.

Mult mai recent, în 1989, un militar veteran a povestit despre un accident de mașină la care fusese martor și în care un prieten al său a murit, capul fiindu-i desprins de trunchi. Conform relatărilor veteranului, capul tăiat a înfățișat o expresie de șoc, urmată de una de groază și durere, pe când ochii îi erau ațintiți asupra corpului rămas deoparte.

„Prietenul meu și-a deschis și și-a închis gura de două ori. Expresia sa facială după decapitare arăta mai întâi confuzie, apoi durere. N-aș putea să exagerez să spun că s-a uitat peste tot, dar mai întâi m-a privit pe mine, apoi și-a privit corpul decapitat, și în final, iarăși spre mine. După asta, a murit.”

Cât de veridice sunt aceste relatări? Poate într-adevăr un cap detașat de corp să mai gândească și să simtă, poate creierul să încerce anumite emoții și să comande anumite acțiuni, precum schimbarea expresiei feței? Oamenii de știință cred că este foarte improbabil să se întâmple așa ceva. În momentul decapitării, creierul suferă o prăbușire a tensiunii sanguine (presiunea cu care circulă sângele în vase); pierzând rapid sânge și oxigen, creierul intră, foarte probabil, în comă, chiar dacă moartea propriu-zisă, marcată de încetarea completă a activității cerebrale, survine abia după câteva secunde. Totuși, studiile pe animale au produs unele rezultate care confirmă, într-o oarecare măsură, poveștile de groază despre creierul care rămâne conștient timp de câteva secunde după decapitare.

În 2011, un grup de oameni de știință a studiat fenomenul, atașând un electroencefalograf (EEG - un aparat care înregistrează semnalele electrice ale creierului) unui șoarece de laborator care, apoi, a fost decapitat. Rezultatele au arătat că, după decapitare, creierul a continuat să prezinte activitate electrică, undele cerebrale păstrând o frecvență care indica existența activității conștiente timp de aproape 4 secunde. Studiile pe alte mamifere mici au sugerat că această perioadă ar putea fi chiar mai lungă. Dacă acest lucru este adevărat și pentru oameni, aceste câteva secunde dinaintea morții ar fi un timp suficient de lung pentru ca experiența să fie terifiantă. În schimb, relatările anecdotice despre capete tăiate care au încercat să vorbească s-ar putea să fie doar descrierea unor acțiuni reflexe, inconștiente. Așa cum membrele tăiate pot prezenta mișcări involuntare datorate unor contracții reflexe ale mușchilor, o porțiune a creierului numită sistemul extrapiramidal, legată de activitatea reflexă, poate determina apariția pe față a anumitor expresii, în mod absolut involuntar. Această regiune cerebrală, este responsabilă, de exemplu, de apariția unor expresii care apar pe fețele nou-născuților – expresii de teamă, de dezgust sau de dispreț – dar care sunt inconștiente, reflexe.