Telefoanele smartphone mici sunt periculoase pentru sănătatea noastră?
Oamenii de știință au decis să cerceteze, din perspectiva sănătății noastre morale și fizice, cum ne afectează era smart.

Telefoanele smartphone, tabletele și alte gadget-uri în miniatură evoluează din ce în ce mai rapid, motiv pentru care oamenii de știință au decis să cerceteze, din perspectiva sănătății noastre morale și fizice, cum ne afectează era smart.
„Tehnologia ne transformă ținuta, modificând corpurile noastre în ceea ce numesc eu iHunch. Am auzit, de asemenea, cum oameni mai numesc această poziție text neck. Uneori, în munca mea, mai fac referire la termenul de iPosture”, a declarat fizioterapeutul din Noua Zeelandă, Steve August.
Medicul Kenneth Hansraj, specializat în chirurgia coloanei vertebrale, de la New York Spine Surgery and Rehabilitation Medicine Centre, a declarat că menținerea posturii „cocoșat asupra unui ecran de telefon” duce la apariția unor tensiuni prelungite asupra gâtului, ceea ce în cele din urmă poate conduce la nevoia unei intervenții chirurgicale. Sindromul „text neck” îi afectează pe oamenii care petrec ore în șir, în fiecare zi, cu capul aplecat, concentrându-se asupra ecranului telefoanelor mobile.

„Corpul urmează ochii”, ne spune Carol Stuart-Buttle, profesionist certificat în ergonomie. „Capul unui om cântărește aproximativ 4,5 kilograme, iar atunci când ne uităm în jos la telefon, forța exercitată asupra spatelui este crescută. În timp, curba naturală a gâtului se aplatizează și conduce la o presiune prelungită asupra discurilor coloanei vertebrale, cauzând dureri. Când aplecăm capul la un unghi de 15 grade, se adaugă încă 12 kilograme la presiune, iar la 60 de grade, încă 27 de kilograme. După o zi întreagă petrecută pe dispozitive multiple, ne putem simți capul îngrozitor de greu”, accentuează Buttle.
Această poziție afectează nu doar ținuta și starea sănătății fizice, ci și starea psihică. Un studiu realizat de Shwetha Nair și colegii săi a avut rezultate uimitoare după următoarele experimente. Cercetătorii le-au propus participanților non-depresivi să stea drepți sau să stea cocoșați și apoi să răspundă la mai multe întrebări despre starea lor de stres și nervozitate. Comparativ cu cei care au stat drepți, persoanele cocoșate au raportat o scădere în stimă de sine, stare de spirit, dar și o stare de anxietate mai mare. Postura a afectat chiar și conținutul răspunsurilor. Analizele lingvistice au demonstrat că persoanele care au stat aplecate au fost mult mai negative în răspunsuri. Cercetătorii au concluzionat: „O poziție dreaptă poate fi o strategie simplă de comportament pentru a ajuta la construirea rezistenței la stres”.

Mai trebuie știut că, atunci când scriem un text sau ne verificăm e-mail-urile, se creează o presiune asupra fetei și a ochilor. Mușchii fetei și cei ai globilor oculari sunt legați, în mod direct, de bolta craniană și aceasta de cervicale. De aceea, contracțiile repetate ale fetei de-a lungul unei zile pot fi la originea durerilor de cap, a senzației de presiune asupra craniului, a migrenelor cronice, tulburărilor de somn, vertijelor, tulburărilor de vedere, în unele cazuri, precizează Lea Gluszak. Evident, nu trebuie să așteptăm să se blocheze cervicalele.
Poziția cocoșată afectează și memoria. Un studiu publicat anul trecut a testat comportamentul persoanelor cu depresie clinică. Participanților le-a fost propus, în mod aleatoriu, să stea fie în poziție dreaptă, fie cocoșați în timp ce li s-a prezentat o listă de cuvinte. Cuvintele erau atât pozitive, cât și negative. Când participanții au fost rugați să reproducă cuintete reținute, persoanele care au stat aplecate au reprodus (deci, au reținut) mai multe cuvinte negative decât pozitive, în timp ce persoanele care au stat în poziție dreaptă au reținut mai multe cuvinte pozitive. În 2009, un studiu japonez a demonstrat că copiii care stau drepți în bănci sunt mai productivi decât colegii săi.

Cum influențează deci iHunch-ul sentimentele și comportamentele noastre? Maarten W. Bos și Amy Cuddy, profesori la Harward au constatat că poziția în care stăm atunci când folosim un dispozitiv hi-tech ne afectează productivitatea, deoarece cu cât sunt mai mici dispozitivele, cu atât corpul trebuie să se contracteze pentru a le putea folosi. În studiul lor, cei doi cercetători au rugat participanții să interacționeze cinci minute cu unul dintre cele patru dispozitive de diferite mărimi, incluse ca instrumente în studiu: o tabletă, un laptop, un smartphone și un computer desktop. Se pare că există o relație liniară între mărimea dispozitivului și măsura în care ne afectează.
„În mod ironic, în timp ce mulți dintre noi petrec ore în șir, zilnic, folosind dispozitive mobile mici pentru a crește productivitatea și eficiența, interacțiunea cu aceste obiecte, chiar și pentru perioade scurte de timp, ar putea face exact opusul, subminând productivitatea noastră.”, susține Amy Cuddy, specialist în psihologia socială. După ce verificăm telefonul este bine să efectuăm câteva mișcări de rotație a gâtului pentru destinderea musculaturii paravertebrale. La birou este important să păstrăm o postură corectă în fața calculatorului, adică picioarele pe podea, spatele drept, brațele destinse, antebrațele pe birou, gâtul drept. Ecranul calculatorului va fi astfel așezat astfel încât să-l privim fără a forța sau curba gâtul.



