Devine din ce în ce mai clar că, la un moment dat, în viitor, omenirea va fi în măsură să readucă la viaţă animale dispărute.
Publicul american, încă de la avântul aşa-numitului proces „dez-extincţie” sau „biologia reînvierii”, solicită, neacceptând un refuz, ca Parcul Naţional să fie transformat în Parcul Naţional al Clonelor Dinozaurilor şi ca acesta din urmă să fie populat cu orice fiară barbară la care s-ar putea gândi cineva.
Teoretic, acest lucru poate fi realizat, însă o nouă teză a eticii, publicată în revista Functional Ecology, şi-a prezentat profunda dezamăgire privind acest obiectiv barbar. Deşi echipa internaţională de cercetători pledează în favoarea dez-extincţiei din motive bazate pe conservare, ei recomandă, totuşi, în mod subtil, să nu fie „înviate” speciile non-aviare de dinozauri, din motive supărător de sensibile. Sau cu alte cuvinte, nu ar trebui să readucem la viaţă un fel de mediu gen Jurassic Park.
„Ideea de dez-extincţie ridică un semn de întrebare fundamental şi filozofic: O facem pentru a crea o grădină zoologică sau pentru a recrea natura?” a declarat într-un raport, co-autorul Benjamin Halpern, director al Centrului Naţional de Analiză şi Sinteză Ecolocigă, de la Universitatea California Santa Barbara (UCSB).
„Ambele răspunsuri par a fi rezonabile, dar restaurarea unor specii la starea lor naturală, va necesita un efort major. Noi oferim suport şi sugestii pentru ca dez-extincţia ecologică să dispună de un succes mai mare şi să se poată evita crearea de - eco-zombi -”.
Aceste sugestii se bazează pe fezabilitatea de a permite speciilor animale dispărute în prealabil, să străbată lumea şi viaţa, din nou. Există trei puncte-cheie, primul contrentându-se pe ţinuturile istorice, unde omenirii ar trebui să i se permită implantarea maşinilor-timpului genetice.
Echipa susţine că doar speciile extincte de curând ar trebui resuscitate, însă nu şi cele dispărute de mii, respectiv milioane de ani. Cele „îngropate” de curând, au şanse maxime ca ecosisteleme şi habitatele lor să fie încă intacte, şi, ipotetic vorbind, ele nu vor întâmpina dificultăţi în readaptarea la aceste medii.
Acest studiu oferă omenirii, speranţe de a revedea Liliacul pitic (Pipistrellus pipistrellus) de pe Insula Crăciunului sau Broasca ţestoasă uriaşă (Cylindraspis indica) din Insula Réunion. Un lucru măreţ care exclude în mod subtil paşii grei ai unui Tyrannosaurus rex plimbându-se pe Pământ.
