Savanții spun că nu ar trebui readuse la viață fiarele preistorice
Devine din ce în ce mai clar că, la un moment dat, în viitor, omenirea va fi în măsură să readucă la viață animale dispărute.
Publicul american, încă de la avântul așa-numitului proces „dez-extincție” sau „biologia reînvierii”, solicită, neacceptând un refuz, ca Parcul Național să fie transformat în Parcul Național al Clonelor Dinozaurilor și ca acesta din urmă să fie populat cu orice fiară barbară la care s-ar putea gândi cineva.
Teoretic, acest lucru poate fi realizat, însă o nouă teză a eticii, publicată în revista Functional Ecology, și-a prezentat profunda dezamăgire privind acest obiectiv barbar. Deși echipa internațională de cercetători pledează în favoarea dez-extincției din motive bazate pe conservare, ei recomandă, totuși, în mod subtil, să nu fie „înviate” speciile non-aviare de dinozauri, din motive supărător de sensibile. Sau cu alte cuvinte, nu ar trebui să readucem la viață un fel de mediu gen Jurassic Park.
„Ideea de dez-extincție ridică un semn de întrebare fundamental și filozofic: O facem pentru a crea o grădină zoologică sau pentru a recrea natura?” a declarat într-un raport, co-autorul Benjamin Halpern, director al Centrului Național de Analiză și Sinteză Ecolocigă, de la Universitatea California Santa Barbara (UCSB).
„Ambele răspunsuri par a fi rezonabile, dar restaurarea unor specii la starea lor naturală, va necesita un efort major. Noi oferim suport și sugestii pentru ca dez-extincția ecologică să dispună de un succes mai mare și să se poată evita crearea de - eco-zombi -”.
Aceste sugestii se bazează pe fezabilitatea de a permite speciilor animale dispărute în prealabil, să străbată lumea și viața, din nou. Există trei puncte-cheie, primul contrentându-se pe ținuturile istorice, unde omenirii ar trebui să i se permită implantarea mașinilor-timpului genetice.
Echipa susține că doar speciile extincte de curând ar trebui resuscitate, însă nu și cele dispărute de mii, respectiv milioane de ani. Cele „îngropate” de curând, au șanse maxime ca ecosisteleme și habitatele lor să fie încă intacte, și, ipotetic vorbind, ele nu vor întâmpina dificultăți în readaptarea la aceste medii.
Acest studiu oferă omenirii, speranțe de a revedea Liliacul pitic (Pipistrellus pipistrellus) de pe Insula Crăciunului sau Broasca țestoasă uriașă (Cylindraspis indica) din Insula Réunion. Un lucru măreț care exclude în mod subtil pașii grei ai unui Tyrannosaurus rex plimbându-se pe Pământ.
