Kopi Luwak este o cafea obţinută din boabele care au fost ingerate de un animal, civeta de palmier (Paradoxurus hermaphroditus), specie asemănătoare zibetei, şi care au fost expulzate prin excremente.
Aceste animale se hrănesc cu boabele coapte de cafea dar pe care nu le digerează în totalitate.
În limba indoneziană, kopi înseamnă cafea iar luwak- Paradoxurus hermaphroditus. Acest animal pe lângă bobele de cafea se mai hrăneşte cu insecte, mici mamifere dar şi alte fructe. Chiar dacă partea interioară a bobului de cafea nu este digerată aceasta este modificată din punct de vedere chimic de către enzimele ce se află în tubul digestiv al Paradoxurus hermaphroditus-ului, enzime care dau savoare cafelei şi care distrugând proteinele reduc din gustul amărui al cafelei. Această enzimă se numeşte protează.
Cafeaua Kopi Luwak a fost descoperită în secolul XVIII în coloniile olandeze din insulele Java şi Sumatra. Faima aromei pe care o are cafeaua preparată din excrementele zibetei s-a răspândit în rândul băştinaşilor, ulterior în rândul proprietarilor olandezi de plantaţii, devenind în scurt timp foarte apreciată pe plan mondial. Listată ca favorită, încă din vremuri coloniale, astăzi această cafea este servită de regulă în cafenele şi restaurantele de lux din întreaga lume.
Cel care a pus kopi luwak pe hartă a fost englezul expert în cafea, Tony Wild. Acesta a citit o notiţă apărută în „National Geographic Magazine”, în 1981, şi aşa a început totul. Zece ani mai târziu, în 1991, ca manager al departamentului de cafea de la Taylors of Harrogate, Tony Wild a fost prima persoană care a importat kopi luwak în Vest – un singur kilogram. „Nu l-am vândut prin intermediul companiei, crezând, poate cu naivitate, că această cafea ale cărei origini sunt în fundul unui animal indonezian va fi un subiect interesant doar pentru ziarele locale şi radioul din Yorkshire, unde compania îşi avea sediul”, declara acesta.
Avea să fie însă mult mai mult de-atât. Cafeaua a stârnit interesul posturilor naţionale de ştiri, televiziunilor şi radiourilor care s-au întrecut în a relata subiectul. Kopi luwak era pus pe hartă împreună cu descoperitorul ei occidental. Câteva decenii mai târziu, acesta îşi mărturisea în „The Guardian” regretul de a fi făcut acest pas: „Sunt astăzi în situaţia de a lansa o campanie împotriva industriei pe care am creat-o!”.
Animalele sunt ţinute acum în cuşti şi puse să „producă” zeci şi chiar sute de tone pe an. Nu doar fermierii indonezieni o produc (un singur fermier putând să obţină 7.000 de kilograme de cafea de la 240 de animale ţinute în cuşcă), dar şi cei din India, Vietnam şi China. Este inutil să spunem că aceste animale sunt forţate să înghită cafeaua, uneori sunt hrănite cu forţa, pentru a fi silite să dea un randament mai bun, crescând, desigur, conturile producătorilor.
„Provenind de la un animal sălbatic, greu de colectat, de o calitate variabilă, acest tip de cafea nu poate fi viabilă din punct de vedere comercial, ci doar o curiozitate în materie de cafea”, susţine Wild. Apelul lui Wild nu se adresează doar producătorilor, ci şi cumpărătorilor, întrucât kopi luwak a devenit un indicator de status social. Piaţa de desfacere se extinde pe zi ce trece şi cererea măreşte numărul crescătoriilor (Wild le numeşte închisori) în care sunt ţinute civetele.
Preţul unui kilogram de cafea variază între 200 şi 400 de dolari SUA, uneori chiar mai mult, cafeaua fiind cea mai scumpă din lume. De vreo 20 de ani, acest tip de cafea a devenit ultima modă în materie, aspiraţia oricărui retailer, subiect de ştiri la CNN, de bârfă la Oprah, ba chiar şi obiect de recuzită în filmul „The Bucket List”, a cărui distribuţie îi include pe nu mai puţini celebri Jack Nicholson şi Morgan Freeman. Principalele pieţe de desfacere sunt Japonia şi SUA. În România preţul dăpaşeşte chiar şi 360 RON per 150 grame.
