Misterele sensului orar

Sensul opus rotirii în sens orar este sensul antiorar, denumit în matematică și sens trigonometric.

Înainte de utilizarea ceasurilor se foloseau termeni referitori la evoluția soarelui pe boltă. Tehnic, termenii de orar și antiorar se pot aplica numai unei mișcări de rotație odată ce este specificată partea planului rotirii din care este urmărită mișcarea. De exemplu rotirea diurnă a Pământului, văzută de la Polul Nord , este antiorară, dar privită de la Polul Sud este orară.

Ceasurile urmează acest sens de rotire prin tradiție, datorită predecesorului lor, cadranul solar. Primele ceasuri au fost construite în emisfera nordică și erau făcute să funcționeze asemenea cadranelor solare. Pentru a funcționa (în emisfera nordică) cadranul trebuie orientat spre sud. Astfel, când Soarele se deplasează pe cer (de la est, prin sud, către vest), umbra lăsată se mișcă „în direcția opusă”, adică de la vest, prin nord, la est. De aceea poziția orelor a fost trasată în acest mod pe cadranele solare, iar ceasurile mecanice au numerele așezate în aceeași ordine.

Uneori, ceasuri ale căror limbi se deplasează în sens antiorar sunt vândute, în zilele noastre, ca rarități. În timpurile vechi, unele ceasuri evreiești au fost construite ca să funcționeze astfel, de exemplu în turnurile unor sinagogi din Europa. Aceasta s-a făcut în acord cu sensul de citire, de la dreapta spre stânga, din limba ebraică.

După același principiu, șuruburile și piulițele obișnuite (drepte) se slăbesc în sens antiorar și se strâng în sens orar, dacă elementul care este rotit se află înspre privitor. La conexiunile conductelor de gaze, fitingurile sunt „pe stânga” pentru a împiedica interconectarea la sisteme pentru care nu au fost proiectate.

În trigonometrie și matematică în general, unghiul plan se măsoară antiorar. În navigație, indicatoarele busolei cresc în sens orar în jurul rozei vânturilor, pornind cu 0° în partea de sus a rozei.

Distincțiile „orar” și „antiorar” apar și în natură, determinând conotații diferite și rezultate finale diferite. Spre exemplu, cei mai mulți oameni stângaci preferă să deseneze cercuri în sensul orar și să circule prin clădiri tot în sensul acelor de ceasornic, în timp ce persoanele dreptace preferă să traseze cercuri antiorare și să circule în sens antiorar. Acest lucru rezultă din emisfera cerebrală dominantă, în timp ce unii consideră că se datorează mecanicii musculare.

În țările occidentale și America Latină, la majoritatea jocurilor cu cărți, de masă, de societate sau la sporturile formate din echipe multiple, se joacă în sensul acelor de ceasornic, cu o rezistență remarcabilă în a juca invers sensului orar. În țările occidentale, când au loc discuții sau activități în cerc, participanții tind să ofere „ștafeta” în sens orar, ca fiind ceva foarte obișnuit, chiar dacă nu există nicio obligație în a se mișca în acel sens.

Atunci când Moise primește de la Dumnezeu Decalogul, a primit și un nou tip de scriere, Scrierea alfabetică sau Scriere sinaitică, acel tip de scriere care are la baza sunetele și nu simbolurile. Aceasta a fost preluata de vecinii iudeilor, filistenii, cunoscuți si sub numele de Fenicieni, apoi de Greci și de romani. Scrierea cu care venise Moise din Egipt era o scriere idolatră, bazată pe ideograme, cum de fapt erau toate tipurile de scriere de până la el, și nu era adecvată pentru a grava în piatră Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Alfabetul din Sinai avea la baza 22 de litere, iar scrierea urma cursul antiorar, de la drepta spre stânga. Grecii și romanii au păstrat ordinea literelor, precum și denumirea lor, dar în mod arbitrar, i-a inversat sensul. Mai târziu, evreii au aplicat sensul antiorar și la orologiile din sinagogi, căci, spre deosebire de ceasurile laice, limbile indicatoare ale lor se roteau spre stânga.

Legea sensului antiorar, ca sens benefic, este universală. Psihologia modernă a dovedit că, în timpul unei conversații, vorbitorii își arunca, din când în când, privirea spre stânga.