Fenomenul misterios de înflorire a bambusului
Bambusul are cea mai rapidă rată de creștere de pe Pământ.

Un bambus obișnuit crește cu până la 10 centimetri într-o singură zi. Anumite specii cresc cu până la un metru în același interval de timp sau aproximativ cu 1 milimetru la fiecare 2 minute. Practic, putem vedea planta crescând chiar în fața ochilor noștri. Majoritatea speciilor de bambus ajung de maturitate în doar 5 până la 8 ani. Această evoluție nu poate fi comparată cu alte tipuri de lemn tare cunoscute, care abia cresc un centimetru într-o săptămână. Arborii precum stejarul, pot necesita o perioadă de până la 120 de ani pentru a ajunge la maturitate. Dar când vine vorba de înflorire, bambusul este, probabil, una dintre cele mai lente plante din lume.
Înflorirea bambusului este un fenomen intrigant, deoarece inspiră un eveniment unic și foarte rar în regnul plantelor. Majoritatea bambușilor înflorește odată la 60-130 de ani. Intervalele prelungite de înflorire rămân, în mare parte, un mister pentru mulți botaniști.

Aceste specii cu înflorire lentă mai prezintă un comportament ciudat - ele înfloresc toate simultan, în întreaga lume, indiferent de locația geografică și climă, atâta vreme cât sunt descendente ale aceleiași plante-mamă. Majoritatea bambușilor sunt exact așa - ele reprezintă o „parte” moștenită de la aceeași plantă parentală, la un moment dat. Aceste diviziuni au fost reîmpărțite pe parcursul timpului și partajate în întreaga lume. Cu toate că diviziunile se află în prezent, în diferite locații din punct de vedere geografic, ele poartă în continuare aceeași compoziție genetică. Astfel, atunci când o plantă de bambus va înflori, de exemplu, în America de Nord, aceeași plantă din Asia va face la fel, în aproximativ aceeași perioadă de timp. Pare ca și cum plantele ar avea un ceas intern care bate până când o alarmă presetată pornește simultan. Acest fenomen se numește înflorire simultană.

Având un ciclu de înflorire mai lung decât durata de viață a rozătoarelor de pradă, bambusul poate regla populațiile animale prin provocarea foametei pe perioada dintre evenimentele de înflorire.
Odată ce o specie de bambus și-a atins maximul perioadei sale de viață, a înflorit și a produs semințe, planta moare, nimicind serii întregi de păduri pe o perioadă de mai mulți ani.
Evenimentele de înflorire în masă atrag, de asemenea, animale de pradă, în principal rozătoare. Disponibilitatea bruscă a fructelor în cantități uriașe în pădurile de bambus, atrage zeci de milioane de șobolani înfometați, care se hrănesc, cresc și se înmulțesc în rate alarmante. După ce devorează fructul de bambus, șobolanii încep să se servească din culturi - atât din cele stocate, cât și din cele aflate încă pe câmpuri. Un eveniment de înflorire a bambusului este aproape întotdeauna urmat de foamete și boli în satele din apropiere. În statul Mizoram din nord-estul Indiei, temutul eveniment are loc aproape ca și cum ar fi setat de ceas, la fiecare 48-50 de ani, atunci când specia de bambus Melocanna baccifera înflorește și rodește. Fenomenul, care a avut loc ultima dată în între anii 2006 și 2008, este cunoscut în limba locală drept „mautam” sau „moartea bambusului”.

Surse: Wikipedia / Bamboo Botanicals / Guadua Bamboo / Nat Geo







