Există viață și dincolo de curcubeu

Cu siguranță ne-am obișnuit deja cu fel de fel de fotografii postate pe rețelele de socializare, care întruchipează curcubeie care mai de care mai bizare și mai misterioase, după o scurtă ploaie de vară. Mulțumită tehnologiei din ziua de astăzi, telefoanele noastre dotate cu filtre pentru fotografii, pot surprinde printre cele mai interesante momente din scurta durată de viață a unui curcubeu apărut aleator. Deși pare ușor tehnologizat și uneori ne enervează atâtea postări identice, ar trebui să ne bucurăm că unii așa încercă să aducă natura mai aproape.

Cu ocazia apropierii sezonului de curcubeie, AziAmInvățat a adunat câteva fenomene optice comune, destul de frecvente în această perioadă, ba uneori chiar mai frecvente decât curcubeiele în sine, pe care le putem cu ușurință, observa și de acasă. Sperăm ca următoarea selecție de 13+1 astfel de fenomene, să demonstreze că nu trebuie să spionăm cerul, doar după o ploaie torențială.

Haloul Lunar
Haloul (adesea numit și aură) este un inel luminos, multicolor, cu raza de 22° de grade care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui (ziua) sau a Lunii (noaptea) în condiții atmosferice propice. Apare din cauza reflexiei sau refracției luminii în cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare altitudine. De obicei devine mai vizibil noaptea, întrucât la Lună nu ne este atât de dificil să ne uităm. Acest fenomen precedă precipitațiile. Prin urmare, nu ar fi exclus ca în 2-3 zile să fie semnalate ploi sau ninsori.

 

Haloul Solar
Este relativ mai des întâlnit decât Haloul Lunar, însă mai dificil de observat din cauza luminozității intense a corpului ceresc. (În acest sens, am dori să subliniem faptul că nimeni nu ar trebui să privească direct în Soare, deoarece lumina intensă, nefiltrată, poate provoca leziuni oculare grave. Fenomenele optice din jurul Soarelui pot fi observate într-un mod simplu, și anume prin poziționarea unui deget sau a mâinii în „fața” Soarelui astfel încât Steaua să fie complet acoperită.)

Halo-ul circular are mereu aceeași dimensiune din cauza simetriei hexagonale a cristalelor de gheață. Dacă concentrația de cristale de gheață din atmosferă este mare, atunci haloul este foarte intens și soarele apare înconjurat de încă 2 sau 3 copii, care sunt numiți „câinii de pază ai soarelui”. Intensitatea halo-ului depinde de mărimea particulelor de gheață sau apă care le provoacă. Este cunoscut sub numele de „coroana”, dar nu trebuie confundat cu gazul subțire luminos împrăștiat care reprezintă coroana proprie a soarelui.

Fenomenul prevestește în următoarele 48 de ore vreme rea, vânt puternic, ploi puternice sau temperaturi înalte.

 

Soare Fals
Fenomenul optic cunoscut sub numele de sundog sau parhelia poate fi deseori sesizat în preajma discului Solar. „Câinele solar” este de fapt o pată foarte luminoasă care se găsește pe un halou solar. Parhelia este un fenomen optic atmosferic asociat cu reflexia sau refracția luminii solare în micile cristale de gheață care compun norii cirrus. Deseori, se pot observa două astfel de fenomene concomitent, de o parte și de alta a Soarelui.

Când Soarele este destul de aproape de orizont cele două formațiuni sundog sunt localizate pe haloul cu raza de 22°. În timp ce Soarele se înalță, parhelia se mută încet mai departe, dispărând când Soarele ajunge la 61° deasupra orizontului.

 

Mirajul inferior
Cunoaștem cu toții acea situație din zilele călduroase, când șoseaua pare umedă în zare, ca și cum pe acolo ar ploua. De fapt, acele „bălți de vară” de pe șosea reprezintă un miraj inferior, fenomen care nu e chiar Fata Morgana, dar are aceleași cauze. Mirajul (sau Fata Morgana) este un fenomen optic datorat devierii razelor de lumină la trecerea printr-un mediu neomogen, în particular prin straturi de aer aflate la temperaturi diferite, care proiectează obiecte false sau apă, mai probabil decât imagini colorate cum ar fi curcubeie.

 

Soarele distorsionat
Mirajele sunt imagini false, sau reflexii ale obiectelor în apropierea orizontului. Deformările Soarelui la apus sau răsărit sunt cele mai spectaculoase exemple ale tuturor tipurilor de miraje. De exemplu, o linie a țărmului destul de netedă poate apărea ca un lanț muntos. Fenomenul produce imagini înălțate ( alungite pe verticală) și inversate.

Interesant la acest fenomen atmosferic este faptul că, atunci când ochiul nostru crede că soarele abia atinge orizontul, Steaua se află deja cu mult sub linia orizontului, practic razele de lumină care ajung la noi, vin de sub orizont.

 

Stâlp de lumină
Sunpillar este un fenomen optic în atmosfera terestră creat de reflexia luminii, provenită de la soare (Solar Pillar) sau lună (Moon Pillar), în straturi de nori de gheață aflați la înălțimi diferite. Acest stâlp vertical de lumină poate fi observat, în mare parte, pe un teren plat, la apus sau răsărit de soare și doar în anumite condiții.

 

Nori noctilucenți
Sunt cei mai înalți nori din atmosferă, se formează în mezosferă la o înălțime de aproximativ 80 de km, în general în apropierea regiunilor polare. Acești nori sunt compuși din particule fine de gheață, ceea ce îi face strălucitori și vizibili după apusul soarelui. Se formează mai ales pe timp de vară, când temperatura în mezosferă ajunge la -120 grade celsius.

 

Nori iridescenți
Fenomenul natural spectaculos mai este cunoscut ca „nori-curcubeu”, care apar atunci când lumina soarelui se difractă în contact cu picăturile de apă din atmosferă. Ei se formează deasupra norilor cumulus și pot apărea după-amiaza târziu, în zilele extrem de aride sau extrem de umede.

Un nor cumulus împinge straturile de aer mai sus, iar pe măsură ce acesta este împins, el se extinde și se răcește. Și, uneori, umiditatea din aer se condensează în mod brusc în picături mici, pentru a forma un „nor capac”, numit în limbaj de specialitate pileus, sursa spectacolului strălucitor. Picăturile de apă din acest pileus reflectă razele solare, în culori superbe.

 

Coronă lunară
Un alt fenomen fizic, difracția luminii în picăturile de apă, formează o coronă frumos colorată, dar destul de rară la noi în țară. Iar dacă există nori trecători prin fața Lunii, se poate observa o coronă pulsantă, în funcție de mărimea picăturilor prin care trece lumina. În limba vernaculară se mai numește și „lună cu coroană dublă”, prevestind de obicei ploaia.

 

Razele crepusculare
Pentru ca razele crepusculare să apară, trebuie ca soarele să fie ascuns de un grup de nori sau de relieful înălțat și neregulat. Din cauza iluziei date de perspectivă, razele crepusculare par să se împrăștie în sus. În realitate, ele se înclină foarte ușor în jos pentru a atinge pământul la orizont. Traiectoria curbată se datorează refracției atmosferice.

Denumirea provine de la apariția fenomenului, în special în timpul orelor de amurg (sau de zori), atunci când contrastele dintre lumină și întuneric sunt cele mai evidente. Crepusculul provine din cuvântul latin „crepusculum”, însemnând amurg sau asfințit.

 

Dâre de condens
Contrails, cum se mai numesc aceste dâre, sunt de fapt nori formați prin condensarea vaporilor de apă pe aerosolii emiși de motoarele avioanelor. Vaporii pot proveni fie din atmosferă, fie din emisiile însele. Dârele contrails, precum și alți nori ce rezultă direct din activitatea umană sunt denumiți în mod colectiv „homogenitus”.

În funcție de temperatura și umiditatea altitudinii la care se formează aceste dâre de condens, ele pot fi vizibile doar pentru câteva secunde sau minute, ori pot persista ore întregi și se pot întinde pe mai mulți kilometri, în cele din urmă asemănându-se cu norii cirrus sau altocumulus naturali.

 

Curcubeul alb
Acest fenomen optic apare în condiții de ceață, cunoscut și sub denumirile de fogbow (i.e. curcubeul produs în condiții de ceață, colorat mai puțin intens decât cel ce apare după ploaie, datorită dimensiunii foarte mici a picăturilor de apă care produc ceață - mai mică de 0.05 milimetri ) sau white rainbow (i.e. curcubeul alb – un curcubeu de ceață având culorile atât de slab conturate, încât nu mai pot fi distinse de către ochiul observatorului uman).

Atunci când un astfel de curcubeu alb apare noaptea, el se numește Arcu de ceață lunar sau Curcubeu Alb lunar.

 

Razele Tyndall
Efectul Tyndall este un fenomen de dispersie a luminii incidente de către niște particule macroscopice (particule coloidale, sau particule în suspensie), având dimensiuni comparabile cu lungimea de undă a luminii. John Tyndall a descoperit în 1859 că atunci când lumina trece printr-un lichid limpede ținând mici particule suspendate, undele scurte de lumină albastră sunt dispersate mai mult decât cele roșii.

Fenomenul este simplu de explicat: vom vedea benzi mai întunecate în locurile unde norii țin umbră, în timp ce spațiile în care razele soarelui ajung nestânjenite, benzile vor fi mai luminoase. În cazul în care soarele se află deja la orizont, sau mai jos, acest fenomen este denumit Raze crepusculare.

 

+1: Curcubeiele
Cine ar fi crezut? Imagini ale curcubeielor, la sfârșit de articol. De fapt, nu este atât de comun, însă e cel mai cunoscut fenomen optic din atmosferă, poate pentru că este foarte atractiv, ușor de recunoscut și vizibil. Apariția sa rămâne condiționată de o ploaie torențială de vară, urmată de iluminarea liberă de la o înălțime relativ mică a Soarelui spre partea opusă, a perdelei de ploaie. Atunci, lumina reflectată și refractată prin stropii infimi și rotunzi de apă, va alcătui un semicerc colorat (de fapt un cer întreg, însă acest fenomen nu poate fi observat de pe pământ, ci doar din aer).

Există o varietate de curcubeie, precum și fenomene asemănătoare (printre care curcubeie primar, secundare, supranumerare, curcubeie nor, gemene, reflectate și de reflexie, curcubeie de lună, curcubeie în formă de roată, fenomenul Alexander’s Dark Band), însă noi vom încheia cu un curcubeu roșu, care poate fi observat la apusul soarelui și din moment ce culoarea predominantă a soarelui care apune este roșiatică, atunci și curcubeul format se va scălda în această nuanță mai pronunțată.