Dreptul la prima noapte nu a existat niciodată

Atunci când ne referim la Evul Mediu nu avem cum să nu ne gândim la „dreptul la prima noapte” (Jus Primae Noctis). Soția unui servitor al unei feude trebuia să își petreacă prima noapte cu proprietarul acestuia. Această idee rămâne totuși la nivelul unei legende, pentru că nu există nicio dovadă în acest sens. De regulă această legendă era invocată pentru a face atmosferă negativă împotriva nobilimii și nu exista certitudini că ar fi o realitate.

Legendă sau nu?

Numeroși istorici au studiat subiectul și au ajuns la concluzia că nu există nici o dovadă că această practică ar fi avut loc în realitate. Nu există documente care să ateste astfel de incidente, nici înscrisuri cu nume al presupuselor victime. Ar putea fi dezbătută ideea că femeile din acele perioade, în general, nu prea captau atenția, în special țărăncile, însă cu o practică existentă (se presupune) de mii de ani și prezumția de furie indusă de populația rurală, ca să nu mai vorbim de ocazionali copii din flori și nunți secrete, șansele sunt ca măcar câteva cazuri să apară documentate de către posteritate.

Cu toate că există atestări ale numeroaselor legi din acea perioadă, a multitudinii de procese juridice, nu apar înregistrări cu privire la o asemenea practică. În afară de operele fictive sau, spre exemplu, cazurile în care oamenii încercau să mobilizeze clasa țărănească împotriva lorzilor utilizând motivul jus primae noctis, nu există pur și simplu dovezi.

Încă din antichitate exista o idee asemănătoare, care este posibil să fi însuflețit fantezia umană a acelei perioade. Epopeea lui Ghilgameș, cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, atestă pentru prima dată o astfel de întâmplare, când la solicitările cetățenilor oprimați din Uruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriașă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe regele Ghilgameș, care îi tiraniza și le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară a niciuneia dintre părți, astfel încât Ghilgameș și Enkidu au devenit prieteni nedespărțiți.

Într-un alt înscris (în secolul al 5-lea î.Hr.), Heraclides Ponticus descrie modul în care regele insulei Kefalonia a instituit această practică. Asemenea epopeei lui Ghilgameș, cetățenii erau nemulțumiți, iar un bărbat a luat înfățișarea unei mirese și l-a ucis pe rege, când monarhul a încercat să-și exercite dreptul boieresc. În schimbul eroismului său, omul travestit este numit noul rege, printre ovațiile maselor.

Mai există și problema bolilor și transmiterea acestora. În timp ce aceste fete erau (se presupune) virgine în ziua nunții lor, nu însemna că sunt lipsite de boli, ce devastau viața prin mare parte a istoriei. Acești lorzi nu se culcau doar cu acele domnișoare, ci aveau și propriile amante, practic dacă se presupune că aceștia se culcau cu atâtea femei, putem considera că erau adevărate focare de infecție și răspândeau boli în fiecare colțișor al ținutului. În acest caz jus primae noctis ar fi fost pur și simplu interzisă prin lege.

Deși există șanse ca de-alungul istoriei, unii conducători să fi încercat această practică, la un moment dat, însă majoritatea istoricilor consideră aceste tentative a fi fictive și exagerate. Spre exemplu, Louis Veuillot, scriitor din Franța, în timpul secolului al 19-lea, a declarat:

„Nimic, absolut nimic din arhivele Justiției nu ne autorizează să spunem că strămoșii noștri ar fi comis vreo ilegalitate. Dacă vom căuta dovezi și în literatură vom regăsi aceeași veșnică tăcere peste tot. Evul Mediu nu a auzit despre droit du seigneur [aka jus primae noctis].”

Ceea ce este adevărat și se menționează în istorie, se referă societățile feudale, în care țăranii erau obligați să obțină permisiunea stăpânilor spre a se căsători. Această cerință a fost numită culagium. Practica implica de cele mai multe ori plata unei taxe în scopul obțineii permisiunii (unii susțin că acestă lege a înlocuit jus primae noctis, dar în timp ce există atestări ale legii culagium, despre jus primae noctis nu apare nimic înscris).