De ce uşile ne fac să uităm?

Am păţit-o cu toţii. Alergăm până în dormitor să luăm portofelul, dar când ajungem uităm de ce am intrat în acea cameră.

De ce uşile ne fac să uităm?
Publicitate

Uitând de ce am intrat într-o cameră este un fenomen numit (neoficial) „efectul uşii” sau „doorway effect” şi poate dezvălui multe atât despre punctele forte ale memoriei umane, cât şi despre punctele slabe, spune psihologul Tom Stafford.

Faptul că uneori ajungem într-o cameră şi ne dăm seama că am uitat pentru ce am venit ar putea fi explicat prin prezenţa uşii prin care trecem. Creierul nostru o vede ca pe un indiciu al ieşirii dintr-o scenă şi intrarea într-una nouă, ceea ce îl face să uite informaţia veche din memoria de lucru (cea cu care am pornit în minte) şi să pregătească spaţiul pentru informaţiile noii scene.

Am păţit-o cu toţii. Alergăm până în dormitor să luăm portofelul, dar când ajungem uităm de ce am intrat în acea cameră. Deschidem uşa frigiderului pentru a lua ceva de pe raftul din mijloc doar pentru a realiza că nu ne putem aminti de ce am deschis frigiderul. Cu toate că aceste erori pot fi uneori jenante, ele sunt, de asemenea, destul de comune. Împreună, alcătuiesc „efectul uşii”, o denumire neoficială pentru acest comportament bizar, dar care ne dezvăluie unele caracteristici importante ale modului în care este organizată mintea noastră. Înţelegând acest comportament, ne-ar putea ajuta să apreciem acele momente de uitare temporară, fără a ne supăra imediat pe situaţie.

De ce uşile ne fac să uităm?

Aceste caracteristici ale minţii noastre sunt, probabil, cel mai bine ilustrate printr-o poveste despre o femeie care se întâlneşte cu trei constructori în pauza lor de prânz. „Ce faci azi?”, întreabă ea primul constructor. „Pun cărămizi peste cărămizi tencuite cu mortar”, suspină acesta. „Ce faci azi?”, întreabă ea pe cel de-al doilea bărbat. „Construiesc un zid”, răspunde el simplu. Dar, al treilea constructor se umflă de mândrie când este întrebat şi răspunde: „Eu construiesc o catedrală”.

Poate că povestea încurajează gândirea de ansamblu, însă din punct de vedere psihologic-personal, morala este că orice acţiune trebuie gândită la mai multe niveluri, dacă dorim să o realizăm cu succes. Cel de-al treilea constructor îşi vede locul de muncă printr-o prismă pozitivă, dar nimeni nu poate construi o catedrală fără a şti cum trebuie pusă, cu succes, o cărămidă peste alta, asemenea primului constructor.

Modul în care atenţia noastră oscilează în sus şi în jos pe ierarhia acţiunii este ceea ce ne permite să manifestăm comportamente complexe, înglobând un plan coerent format din mai multe momente, în mai multe locuri sau care necesită mai multe acţiuni. Efectul (pragului) uşii apare atunci când atenţia noastră oscilează între niveluri şi reflectă dependenţa de amintirile noastre - chiar şi amintiri pe cale de a se produce, dar nerealizate - asupra mediului în care ne aflăm.

De ce uşile ne fac să uităm?

Să ne imaginăm că ne vom duce în dormitor pentru a ne căuta portofelul, uitând însă motivul pentru care am intrat în cameră, atunci când ajungem acolo. Din punct de vedere psihologic, ceea ce s-a întâmplat de fapt, este că planul („Portofelul!”), a fost uitat chiar şi în timpul punerii în aplicare a unei părţi necesare strategiei („Du-te în dormitor!”). Probabil că planul în sine face parte dintr-un plan mai amplu („Pregăteşte-te pentru a ieşi din casă!”), care, la rândul său face parte din planurile pe o scară din ce în ce mai largă („Du-te la locul de muncă!”, „Păstrează-ţi jobul cu orice preţ!”, „Fii un cetăţean productiv şi responsabil”, sau orice altceva). Fiecare scară necesită o atenţie la un moment dat. Undeva, în timpul navigării pe această ierarhie complexă, nevoia de portofel care ne-a venit în minte, ne-a acaparat atenţia un timp suficient pentru a construi un plan, care mai apoi s-a mutat pe următorul (de această dată, fie mersul pe jos până în dormitor sau curiozitatea asupra cui a lăsat hainele pe jos din nou, sau ce avem de gând să facem când ajungem la locul de muncă sau una dintre milioanele de alte lucruri, de care avem nevoie pentru a ne construi o viaţă).

De ce uşile ne fac să uităm?

Efectul (pragului) uşii se produce, deoarece schimbăm atât mediile fizice, cât şi mentale, deplasându-ne într-o altă cameră şi gândindu-ne la alte lucruri. Acel ţel gândit în grabă, aflat printre multe altele cu care încercăm să jonglăm, devine uitat atunci când se schimbă contextul.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!