azi am învățat
Știință

De ce se înnegrește mărul tăiat și cum îl salvează lămâia

Pata maronie de pe mărul tăiat nu e mucegai, ci o reacție între o enzimă, compușii fructului și oxigen. Lămâia, frigul și apa o încetinesc.

Ilustrație generată cu inteligență artificială (OpenAI)
Ilustrație generată cu inteligență artificială (OpenAI)
Cizme Dama Romarta
Publicitate

Tai un măr, îl lași pe masă și, după câteva minute, miezul alb capătă o nuanță ruginie. Fructul nu s-a stricat: pe suprafața lui are loc o reacție chimică rapidă, numită brunificare enzimatică. La măr, potrivit unei sinteze din 2022, suprafața tăiată se închide la culoare în circa zece minute, iar sucul din pulpa zdrobită, aproape imediat.

Reacția are nevoie de trei ingrediente: o enzimă, polifenol-oxidaza (PPO), care are în centrul ei doi atomi de cupru; compușii fenolici, din care fructul are din belșug; și oxigenul din aer. Împreună, enzima transformă fenolii în molecule foarte reactive, numite chinone. Apoi chinonele se leagă singure în lanțuri tot mai lungi și formează pigmenți bruni, înrudiți cu melanina din pielea și părul nostru.

De ce un măr întreg rămâne alb pe dinăuntru? Pentru că, în celula intactă, ingredientele stau separat: enzima în plastide, mici compartimente ale celulei, iar fenolii în vacuolă, un fel de rezervor închis. Cuțitul, o lovitură sau o mușcătură rup acești pereți, iar conținutul se amestecă și ajunge la aer. Cercetătorii suspectează că nu e un accident: PPO se activează mai puternic când planta e rănită sau atacată de microbi, deci ar putea face parte din apărarea ei.

Trucurile din bucătărie atacă, fiecare, o verigă a lanțului. Lămâia lucrează pe două căi. Întâi, e foarte acră, iar PPO lucrează bine doar în mediu slab acid sau neutru; sub pH 3 enzima este practic oprită. Acidul citric mai „prinde” și cuprul de care enzima are nevoie.

Gutuia, rudă apropiată a mărului, se brunifică la fel. Foto: Rhododendrites / Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
Gutuia, rudă apropiată a mărului, se brunifică la fel. Foto: Rhododendrites / Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0

A doua cale este vitamina C, adică acidul ascorbic. Ea nu atacă enzima, ci transformă chinonele proaspăt formate înapoi în fenolii de la care au plecat, înainte să apuce să devină pigment. Protecția are o limită: când vitamina C s-a consumat, culoarea revine. Mărul stropit cu lămâie rezistă mai mult, dar nu la nesfârșit.

Frigul încetinește enzima. Apa, simplă sau cu puțin zahăr ori sare, ține oxigenul departe de suprafața tăiată, la fel ca folia sau ambalajele fără aer. Opărirea distruge enzima definitiv; în industria vinului, de pildă, o încălzire la 60 °C timp de trei minute oprește brunificarea. La fructele mâncate crude metoda are însă un preț: le înmoaie și le schimbă gustul.

Aceeași reacție înnegrește banana lovită, avocado pasat, cartoful curățat, ciupercile, salata, perele și piersicile. O recenzie din revista Molecules citează estimarea că jumătate din pierderile de fructe proaspete se datorează schimbării de culoare provocate de PPO. Alteori însă brunificarea e dorită: ea dă culoarea și o parte din aroma ceaiului negru, a cacaoei și a stafidelor.

Fenomenul nu trebuie confundat cu reacția Maillard, descrisă în 1912 de chimistul francez Louis-Camille Maillard. Aceea nu folosește enzime: zaharurile reacționează cu aminoacizii la căldură mare și dau culoarea cojii de pâine sau a cărnii prăjite. Mărul de pe masă se înnegrește la temperatura camerei, fără foc.

Există chiar un măr care nu se înnegrește. Compania canadiană Okanagan Specialty Fruits a creat soiurile modificate genetic Arctic, în care genele PPO sunt „reduse la tăcere”. În februarie 2015, Departamentul Agriculturii al SUA a scos din regim de reglementare primele două, derivate din Golden Delicious și Granny Smith, iar în martie FDA a încheiat o evaluare voluntară: sunt la fel de sigure ca merele obișnuite. Fără enzimă, felia tăiată rămâne albă.

Surse: Food Science and Technology Research (Murata, 2022), Molecules (Moon și colab., 2020), Current Research in Food Science (Tilley și colab., 2023), Frontiers in Plant Science (Sullivan, 2015), USDA APHIS, U.S. FDA

Publicitate

Alte articole

Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăț!