Există o formă de politeţe ce se manifestă prin manevrarea corectă a pălăriei.
Se susţine adesea că obiceiul de a scoate sau atinge cu degetele pălăria îşi are originea în timpurile medievale, pe când cavalerii îşi scoteau viziera sau casca de protecţie ca un gest de intenţie paşnică. Dar, asemenea majorităţii problemelor legate de etichetă, nu cunoaştem nici o dovadă reală a acestui obicei, deşi este cea mai populară teorie.
Conform aceleiaşi teorii, gestul a fost extins, astfel încât soldaţii şi populaţia civilă de sex masculin au început să îşi ridice sau să îndepărteze de tot casca sau pălăria, ca un gest de respect pentru superiori sau egali. Salutul militar poate fi considerat o teorie mai puţin problematică în ceea ce priveşte originea renunţării constante la pălărie.
Această teorie este foarte bună până într-un punct, din care, autoritatea biblică cu privire la această chestiune, se întinde spre vremuri mult mai vechi. Epistola Sfântului Pavel către Corinteni a poruncit oamenilor să se închine cu capetele goale, în timp ce femeile erau instruite să îşi acopere capul. „[...]Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă [...]” 1 Corinteni Capitolul 11:3-5
Astfel, în biserică, bărbaţii îşi dezgoleau capul încă din perioade străvechi.
Ridicarea sau atingerea cu vârful degetelor a pălăriei a devenit, la un moment dat, un semn de respect pentru doamne, de obicei în relaţie directă cu statutul acestora. Gradul la care monarhul francez, remarcat ca lider al modei, Ludovic al XIV-lea îşi ridica sau îşi scotea pălăria în faţa femeilor, reflecta gradul lor înalt de educaţie; el era admirat pentru atingerea cavalerească a pălăriei la observarea femeilor, chiar şi a celor umile.
În Europa şi America secolului 19, respectiv începutul secolului 20, când aproape toţi adulţii purtau pălării şi bonete pe stradă, eticheta a atins apogeul - şi, adesea, oferea o modalitate convenabilă la recunoaşterea unei cunoştinţe, fără a mai fi necesară o evetuală oprire şi statul de vorbă.
Bărbaţilor li se impunea această lege nescrisă de a-şi îndepărta pălăria şi la evenimente, precum interpretarea imnurilor naţionale, la trecerea unui cortegiu funerar, dar şi în spaţii interioare - un alt obicei, pretins a avea tot origini medievale, şi anume îndepărtarea caschetei în casa cuiva însemna că „intrusul” nu avea de gând să jefuiască sau să dea foc locului respectiv. Pe scurt, era un semn de respect.
Din partea femeilor nu se aştepta acest gest, nici în caz de salut şi nici în spaţii interioare - un obicei destul de convenabil, în special în epocile în care decoraţiunile capilare şi pălăriile doamnelor erau prinse de părul acelora cu ace de pălărie.
