Cine a pus-o pe Bella în velniș?

Această întrebare, ce apare sub formă de graffiti pe un obelisc înalt din cărămidă aflat în Hagley, Worcestershire, Anglia, a bântuit micul sat de peste șaptezeci de ani.

Povestea începe într-o după-amiază de aprilie din 1943. Patru băieți adolescenți dintr-un sat învecinat tocmai vânau ouă de pasăre în pădurea Hagley, atunci când au descoperit un falnic velniș (Ulmus montana), un arbore din specia ulmilor, înalt, cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice ovale, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele. În trunchiul gol al ulmului ei au găsit ceea ce, la prima vedere, părea a fi un craniu animal. Dar după ce au văzut părul și dinții, băieții îngroziți și-au dat seama că era uman. Știind că au încălcat proprietatea altcuiva, cei patru adolescenți au reașezat ușor craniul în trunchi și au încheiat un pact conform căruia nu vor destăinui niciodată nimănui ceea ce au văzut. Însă greutatea secretului era prea mare pentru cei mai tineri dintre băieți, astfel, Tommy Willetts le-a povestit părinților săi, care mai apoi s-au adresat poliției.

Atunci când poliția a verificat trunchiul copacului, ei au găsit nu numai craniul detașat, ci și un schelet aproape complet, cu un pantof, un inel de aur și niște fragmente de îmbrăcăminte. O mână tăiată din corp a fost de asemenea descoperită, îngropată în apropiere. Criminaliștii au stabilit că era vorba despre scheletul unei femei, în jur de 35 de ani, care murise de cel puțin 18 luni. Un fragment de taftă din gura ei a stabilit cauza morții ca fiind sufocarea.

În pofida căutărilor exhaustive prin evidențele dentare, poliția nu a reușit identificarea victimei. Cel de-al Doilea Război Mondial, care se afla în plină desfășurare la acel moment, a împiedicat ancheta, deoarece mulți bărbați și femei au plecat la război ori s-au mutat în altă parte, declarându-se dispăruți. Pista s-a răcit în cele din urmă.

De Crăciunul aceluiași an, diferite înscrisuri graffiti misterioase începuseră să apară prin oraș, întrebând amenințător: „Cine a băgat-o pe Luebella în velniș?”, sau varianta „Cine a pus-o pe Bella în velniș?”. Mesajele erau scrise în cretă, cu litere mari de opt centimetri, probabil de aceeași mână.

Aceasta a fost prima dată când victima a primit un nume, implicând faptul că artistul ar fi știut cine fusese victima și, eventual, criminalul. Sau, probabil că artistul operelor graffiti misterioase era el însuși (sau ea însăși) ucigașul, batjocorind și tachinând poliția cu mesajele sale. Oricine ar fi fost artistul, persoana nu și-a dezvăluit niciodată identitatea, mesajele continuând să apară și au existat, intermitent, până în prezent.

Indiferent dacă „Bella” era sau nu adevăratul nume al victimei, faptul a devenit irelevant. Numele a rămas în folosință, chiar și poliția începând să îl utilizeze. Inițial, ancheta a urmărit o prostituată din Birmingham pe nume Bella, care a dispărut în 1941, dar rezultatele nu au fost concludente.

Datorită graffiti-ului persistent, misterul crimei a refuzat să se stingă și, odată cu trecerea deceniilor, au apărut noi teorii. Un antropolog pe nume Margaret Murray era sigur situația avea legătură cu vrăjitoria. Tăierea mâinii și întemnițarea cadavrului într-un copac reprezenta o tradiție veche, a subliniat ea. O altă teorie a identificat-o pe femeia ucisă ca fiind o spioană olandeză numită Clarabella Dronkers (a se observa „bella” în numele ei) care transmitea informații naziștilor și care a fost executată de colegii olandezi pentru trădare.

Periodic, amintirile despre macabra crimă sunt reîmprospătate prin noi înscrieri graffiti. Din cel puțin anii 1970, aceste graffiti au împodobit pereții Obeliscului Wychbury din secolul al XVIII-lea, în Parcul Hagley. Uneori, vopseaua de graffiti ar începe să dispară, însă întotdeauna se găsește cineva în oraș, care dorește să păstreze misterul viu și imediat apare un nou graffiti.

Nici chiar poliția nu și-a pierdut speranța. Începând cu anul 1999, la peste o jumătate de secol de la descoperirea cadavrului, dosarul era încă deschis, iar poliția din West Mercia încă așteaptă noi piste. Însă, dat fiind faptul că majoritatea martorilor au decedat în timp, este din ce în ce mai puțin probabil ca acestea să apară. Identitatea adevărată a Bellei nu va mai fi descoperită niciodată.

Surse: www.news.com.au/Brian Haughton/BBC/Wikipedia