Arbuștii de tămâie din Wadi Dawkah

De peste 5000 de ani, arabii au făcut negoț cu două arome extrem de apreciate - tămâia și smirna - obținute din pomi care cresc în mod exclusiv în capătul sudic al Peninsulei Arabe. Seva uscată și aromată era transportată cu caravana prin deșertul Sinai până în Egipt, prin așa numitul „traseu de tămâie", de unde erau încărcate navele care porneau către destinații îndepărtate, pe Marea Mediterană.

Tămâia și smirna erau foarte populare, din Europa până în Asia. Grecii, romanii, egiptenii, israeliții și numeroase alte culturi utilizau aceste parfumuri ca parte a ceremoniilor lor religioase, în ritualurile funerare pentru procedurile de îmbălsămare, dar și ca o jertfă pentru cei răposați. Tămâia a reprezentat unul dintre cele trei daruri aduse copilului Isus, de către cei trei magi, conform Evangheliei după Matei.

Pe lângă proprietățile sale aromatice, tămâia are multe alte întrebuințări practice. Fumul de frankincense (tămâie) alungă țânțarii și alte insecte zburătoare. În mod tradițional, tămâia era utilizată pentru a vindeca o varietate largă de afecțiuni, inclusiv ulcer, hipertensiune arterială, greață, febră, indigestie, tuse din piept și recuperare după naștere.

Comerțul cu tămâie a înflorit între secolul al 13-lea î.e.n. și secolul al 4-lea e.n., motivul pentru care comercianții arabi au renume ca fiind unii dintre cei mai bogați din lume. Dar, odată ce creștinismul a devenit religia dominantă, incinerarea a fost înlocuită cu înmormântări, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a cererii de tămâie. Utilizarea produselor cosmetice pentru îngrijirea corpului, a scăzut, de asemenea, drastic în lumea creștină, care nu privea cu ochi buni luxurianța și răsfățul prin plăceri trupești. Comerțul cu parfum a dispărut încet și multe orașe de-a lungul rutelor comerciale își epuizaseră stocurile.

Răspândirea pomilor de tămâie a intrat într-un declin lent, parțial din cauza supraexploatării. În plus, incendierea, pășunatul și atacurile gândacilor cu coarne mari (Longicornia sau Cerambycidae) au redus drastic numărul de arbuști. Unul dintre teritoriile originale, unde creșteau și încă mai cresc acești pomi este Wadi Dawkah din Oman. Această vale semideșertică se mândrește cu aproximativ 5.000 de arbuști de tămâie, dintre care cei mai vechi sunt estimați de a avea peste 200 de ani. Seva continuă să fie recoltată de către triburile locale.

Copacii de tamaie din Wadi Dawkah, împreună cu ruinele oazei caravanelor Shisr și așezările abandonate din Khor Rori și Al-Baleed au fost înscrise în mod colectiv pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO ca „The Land of Frankincense Sites” (Zona cu arbuști de tămâie din Wadi Dawkah și centrul negustoriei cu tămâie din Dhofar).