Nu înseamnă că răzbunarea este bună, însă nu putem nega faptul că ne conferă o stare de bine.
Cu toţii ne-am dorit să ne răzbunăm pe un inamic, sau poate chiar pe un prieten, la un moment dat în viaţa noastră. Se spune adesea că răzbunarea este dulce şi o nouă cercetare pare să confirme că există un motiv bun, ca răspuns la întrebarea „de ce” - ne anulează starea negativă anterioară. O poveste destul de neobişnuită se desfăşoară într-o lucrare din Jurnalul de Personalitate şi Psihologie Socială cu privire la acest subiect. Atunci când un studiu ştiinţific riguros implică păpuşi voodoo autentice, înseamnă că se întâmplă ceva real.
Cercetătorii de la Universitatea din Kentucky au rugat 156 de participanţi să scrie un eseu pe un subiect cu caracter personal la alegere, înainte de a le cere să facă schimb de lucrări pentru a obţine un feedback asupra creaţiei personale. Acest procedeu a avut loc în grupul de control, însă într-un al doilea grup mascat, unul dintre cercetători a pretins a fi un participant şi s-a îngrijit ca unii participanţi să primească cele mai îngrozitoare feedback-uri. Ulterior, participanţii au avut şansa de a demonstra modul în care le-a provocat sau nu furie, feedback-ul primit. Li s-a oferit posibilitatea de a interacţiona cu o păpuşă voodoo virtuală, care semăna, parţial, cu participantul care le-a atacat atât de feroce abilităţile de a scrie un eseu. Apoi, li s-a permis să înţepe cu ace păpuşa.
Starea de spirit a participanţilor a fost studiată, înainte de a scrie eseul şi după interacţiunea cu păpuţa voodoo. În mod curios, nu numai că participanţii mai afectaţi reuşesc să-şi recâştige starea originală, devenind mai fericiţi după angajarea într-o mică tortură a păpuşii, dar pentru unii participanţi, starea lor a devenit imposibil de distins de cea a persoanelor care au primit un feedback pozitiv.
Cu toate acestea, există un mic protest. Poate pare că oamenii caută răzbunare din cauza respingerii sociale a acestora, în scopul de a-şi restabili starea de spirit; dar a fost necesar un alt joc „imoral” pentru a determina dacă acest lucru este sau nu adevărat. În continuare, 154 de noi participanţi au fost rugaţi să înghită o pastilă - de fapt, un placebo - care le-ar spori gândirea pentru un test ulterior. Unora dintre subiecţi li s-a spus că un efect secundar al acestei pastile este că starea lor de spirit va rămâne stabilă, începând cu aproximativ jumătatea experimentului următor.
Apoi au trebuit să joace un joc video simplu, care implica aruncarea unei mingi între ei înşişi şi alţi doi parteneri. Într-o variantă a jocului, mingea era aruncată cu succes de către partenerii controlaţi de computer pentru jucătorii umani, jumătate din timp; într-o altă variantă, jucătorilor umani li se arunca mingea corect, doar 10 la sută din timp. Apoi au fost rugaţi să descrie modul în care s-au simţit înainte de a fi întrebaţi dacă ar dori să se răzbune pe partenerul lor din joc. Acelora care au dorit, li s-a cerut să joace un alt joc de tortură.
Pentru acest joc demonic, jucătorii trebuiau să concureze cu unul dintre partenerii lor anteriori, apăsând o sonerie înaintea celuilalt. Câştigătorul a fost recompensat cu posibilitatea de a reada acel zgomot în urechile adversarului. Cu fiecare victorie succesivă, li sa permis - fără a fi obligaţi - să crească numărul de decibeli al atacurilor de zgomot până la volumul unui elicopter survolând la câţiva centimetri înălţime. Aşa cum era de aşteptat, cei care au ales creşterea volumului se aflau printre cei care au fost respinşi anterior (şi cel mai frecvent), în jocul video.
În mod curios, a existat o excepţie de la această „regulă” - cei care au luat pastila de „stabilizare a stării de spirit”. Se pare că prin autosugestia că pilula respectivă i-a „salvat de la rău”, aceştia nu au trecut prin punctul în care singura scăpare ar fi fost răzbunarea. Deci, iată! Răzbunarea este dulce, pentru că ne folosim de aceasta în mod conştient pentru a îi reda sinelui nostru nedreptăţit, un impuls emoţional pozitiv.
