Arborele care a fost arestat
Mai ciudat decât ficțiunea.

În zona bazei militare Landi Kotal din Pakistanul de azi, există un arbore banian înlănțuit la pământ pentru a fi împiedicat să scape. Pe o plăcuță agățată de ramurile sale stă scris, în parte, „Sunt în arest”.
Povestea începe în 1898, când un ofițer al armatei britanice pe nume James Squid, aflat sub influența alcoolului, a crezut că arborele vrea să îl atace. Simțindu-se amenințat de copac, ofițerul a ordonat sergentului subaltern să îl aresteze. Sergentul a urmat ordinele ofițerului și a încătușat arborele ofensator. Peste mai mult de o sută de ani, arborele continuă să se afle în lanțuri.

„Prin acest act, britanicii, practic au impus membrilor tribului o conduită favorabilă Indiei Britanice sau urmau să aibă aceeași soartă ca și arborele”, a declarat un rezident al bazei militare. Localnicii sugerează că arborele captiv este de fapt o alegorie a legilor draconice impuse de Regulamentul Crimelor la Frontieră (Frontier Crimes Regulation, FCR), promulgate de britanici în timpul epocii coloniale, în special în scopul combaterii opoziției paștune la regulamentul britanic. Legea permitea guvernului să pedepsească în mod colectiv triburile sau familiile pentru crimele comise de persoane din cadrul acestor grupuri.
În mod surprinzător, legea FCR încă există în Zonele Tribale Administrate Federal (FATA) din nord-vestul Pakistanului. Această lege neagă dreptul rezidenților FATA la un proces echitabil, prin negarea drepturilor lor de a face apel, dreptului la reprezentare juridică și dreptului de a prezenta dovezi motivate. În baza acestei legi, orice persoană poate fi arestată chiar dacă nu i se aduce o acuzație anume, guvernul federal având dreptul de a confisca bunurile celui acuzat. FCR reprezintă, de fapt, o incălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului.

În anul 2008, prim-ministrul pakistanez, Yousaf Raza Gilani, a înlesnit legislația ce privea arestarea familiilor celor care comiteau fapte ilegale, însă de-abia în 2011 legea a fost supusă unor schimbări semnificative. Atunci, au fost incluse concepte precum cauțiunea, compensații pentru urmăriri penale false, imunitatea femeilor, a copiilor și a bătrânilor.


