„Serul adevărului” se referă la diferite substanţe folosite în încercarea de a obţine mărturisiri adevărate de la oameni.
Prima atestare a folosirii unui ser al adevărului pentru a rezolva un caz penal datează din New York-ul anului 1903. Eterul, drogul pentru inducerea adevărului, a avut ca rezultat confesiunea unui ofiţer de poliţie care îşi ucisese soţia. Dar primul drog aprobat vreodată ca inducând adevărul a fost scopolamina.
Acest drog a fost „descoperit” pentru prima oară de către doctorul Robert House, medic obstetrician. În momentul administrării scopolaminei, un anestezic obstetric cunoscut, pacienţii săi intrau într-un „somn crepuscular”, stare în care ofereau informaţii în mod automat. După numeroase experimente, dr. House a ajuns la concluzia că ar putea forţa cu uşurinţă obţinerea adevărului de la pacienţii săi prin utilizarea scopolaminei.
Această ipoteză a fost testată în anul 1922, atunci când doi condamnaţi dintr-o închisoare din Dallas s-au oferit a fi subiecţi voluntari pentru testare cu scopul de a-şi dovedi nevinovăţia. Sub influenţa „drogului care induce adevărul” pretenţiile lor de nevinovăţie păreau sincere. În plus, după ce efectul scopolaminei a trecut, unul dintre deţinuţi a declarat: „După ce mi-am redobândit conştiinţa, am început să realizez că uneori pe parcursul experimentului aveam dorinţa de a răspunde oricărei întrebări pe care o auzeam şi părea că atunci când eram întrebat ceva, mintea mea se concentra pe adevărul răspunsului şi vorbeam de bună voie, fără ca puterea voinţei să poată manipula răspunsul.”
Rezultatele acestui experiment împreună cu declaraţia deţinutului au verificat ipoteza dr. House. Mai mult, House a motivat că subiecţii sub influenţa scopolaminei ar fi în imposibilitatea de a minţi, deoarece drogul distruge temporar capacitatea creierului de a raţiona.
Apoi au fost cercetate noi substanţe similare cu scopolamina din punct de vedere farmacologic. Barbituricele, cum ar fi amitalul sau pentotalul de sodiu, au fost folosite pe scară largă în timpul celui de-al II-lea război mondial în scopuri psihiatrice. O cantitate mică din acest drog provoca o scădere a ritmului cardiac şi înlătura tensiunea şi anxietatea. Această stare de relaxare totală îi determina pe soldaţi să vorbească cu calm despre experienţele prin care trecuseră, scopul fiind acela de a le diminua traumele.
Pentothalul de sodiu a fost testat în condiţii de laborator pe spioni, pe pacienţii clinicilor de psihiatrie, pe femei însărcinate şi suspecţii de crimă. Cu toţii au vorbit, dar au dezvăluit ceva care să aibă şi sens? Sau doar ceea ce voiau să audă interogatorii lor? La fel ca şi LSD, pentothalul de sodiu este un nume de marcă. Prin urmare, observând avantajele care puteau fi obţinute prin folosirea substanţelor care induc adevărul, naziştii au experimentat mescalina în lagărul de la Dachau, timp în care CIA şi armata americană explorau alternative ca LSD-ul şi canabisul. Eficacitatea lor le transformaseră în componente esenţiale pentru interogatorii.
Zvonurile vorbesc despre cel mai eficient drog al adevărului numit SP-17, utilizat de KGB în timpul interogatoriilor şi pentru a confirma periodic loialitatea agenţilor săi. SP-17 era extrem de eficient datorită absenţei gustului sau mirosului atunci când era adăugat în secret în băutura ţintei. În plus, SP-17 avea capacitatea de a dezlega limbile şi de a şterge toate amintirile victimei din timpul interogatoriului.
De-a lungul timpului, au existat suficient de multe persoane care au protestat după administrarea tratamentului. Arun Ferreira, activist politic „injectat“ în 2007, a descris efectul „narcoanalizei“ ca fiind „o tortură“, adăugând că, după părerea sa, această substanţă acţionează „asupra voinţei de a minţi, însă nu se poate demonstra că determină o persoană să spună adevărul“. În unele cazuri, persoanele interogate acceptă de bunăvoie să se supună acestei practici pentru a-şi demonstra nevinovăţia. În New Delhi, de exemplu, un cuplu a acceptat să se supună acestui tratament pentru a demonstra că nu şi-au ucis fiica de 14 ani. Dincolo de toate acestea însă, mulţi experţi consideră că narcoanaliza poate fi calificată drept tortură, potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Torturii. Deşi India a semnat Convenţia în 1997, parlamentul indian nu a ratificat-o până în prezent.
Deşi nu s-a dovedit niciodată în mod oficial că aceste droguri sunt pe deplin eficiente, ele continuă să fie utilizate frecvent în anumite părţi ale lumii.
