Acul de siguranță a fost inventat din cauza unei datorii de 15 dolari
Folosit de greci în Antichitate, mai apoi dat uitării - Walter Hunt este cel care a reușit să readucă în atenția publicului acul de siguranță.

Walter Hunt este considerat a fi un om cu una dintre cele mai inventive minți din toată istoria americană, fiind în același timp, un individ, despre care aproape nimeni nu a auzit vreodată. Și în ciuda acestui fapt, aproape garantat că una dintre invențiile sale se află, în prezent, situată undeva prin casa noastră, și anume acul de siguranță.
Brevetul de invenție a fost vândut la câteva sute de dolari, pentru ca Hunt să își poată achita o datorie față de un prieten, în valoare de 15 dolari.
Aceasta a fost o temă actuală pe tot parcursul vieții sale: inventa diverse obiecte, care de altfel l-ar fi făcut extrem de bogat și celebru, însă nu se adeverea niciodată, datorită afinității sale de a-și vinde imediat brevetele și de a trece la următoarea mare invenție.

Fără a discuta în detaliu tot ceea ce a patentat Hunt de-alungul vieții sale, iată câteva exemple, pentru a ne crea o imagine despre acest prolific inventator. Împreună cu acul de siguranță și prima mașină de cusut (în 1833) cu împunsătură lockstitch (ce folosea 2 fire, unul deasupra și unul dedesubt), viabilă din punct de vedere comercial, Hunt a inventat și brevetat o lampă mai eficientă cu ulei, un atașament pentru bărci cu ajutorul căruia acestea pot pătrunde prin blocuri de gheață, diverse îmbunătățiri asupra design-ului glonțurilor și carcaselor acestora, o mașinărie de făcut frânghie, un mașinărie care făcea manichiura, un stilou îmbunătățit, un dispozitiv pentru ascuțit cuțite portabil, un ferăstrău inovator, un cuptor cu convecție încălzit cu cărbune, o versiune timpurie a puștii cu repetiție (foc cu foc), și, cel mai incredibil dintre toate, un dispozitiv care permitea utilizatorului să se plimbe pe tavan, numit „sistemul antipod”, pe care l-a vândut unui circ.
Primul ac de siguranță a fost inventat în anul 1849, precursoarea acului de siguranță fiind fibula grecească inventată în secolele 13-14 î.Hr. Aceasta nu era prevăzută cu arcul care menține acul fixat în clemă, acesta fiind și motivul pentru care a fost uitată odată cu trecerea timpului. Walter Hunt a folosit o sârmă oțelită pe care a îndoit-o de două ori în jurul unei tije, astfel încât, a creat un arc. A ascuțit sârma la un capăt, iar pe celălat l-a îndoit sub formă de clemă astfel încât, să protejeze utilizatorul de vârful ascuțit. Mulțumită acului de siguranță, Hunt a reușit să intre în istorie.

Născut în 1796 la o mică fermă din ținutul Lewis, New York, începuturile vieții lui Hunt au fost umile, iar educația îi lipsea cu desăvârșire, deși, mai târziu el devine renumit pentru mintea sa ascuțită. Se presupune că formarea tânărului ar fi avut loc într-o școală formată dintr-o singură cameră, iar Hunt, cel mai mare dintre cei treisprezece copii, ar fi părăsit educația formală încă din adolescența timpurie, pentru a se stabili la țară ca simplu fermier. Cu toate acestea, curiozitatea sa pentru meșterit l-a ajutat să-și găsească un loc de muncă la o fabrică de textile din apropiere, unde mai lucraseră mulți dintre membrii familiei sale, unde îl ajuta pe proprietarul Willis Hoskins și pe un alt muncitor, Ziba Knox, să aducă îmbunătățiri unui utilaj de filatură - utilizat acolo.
În ciuda faptului că ajutase la îmbunătățirea mașinăriei, tânărul Hunt nu a fost adăugat la brevetul de invenție. Astfel, la scurt timp Hunt a inventat un utilaj de filatură chiar mai bun și l-a patentat în 1826. În speranța de a-și întreține tânăra familie (El s-a căsătorit în adolescență cu iubita lui din copilărie, și, în cele din urmă, perechea a avut patru copii), Hunt a încercat să fabrice și să vândă această mașinărie.

În acest scop, Hunt a călătorit la New York și a încercat să găsească investitori care să susțină producția, dar a devenit din ce în ce mai frustrat atunci când nimeni nu s-a arătat interesat. Cu banii luați de pe urma vânzării brevetului, el și-a relocat familia, stabilindu-se la New York. În anii ce au urmat, inventatorul a mai patentat diferite creații, însă întotdeauna ajungea să-și vândă ideile, din lipsa investitorilor, care nu aveau încredere într-un fermier simplu.
În 1849, atunci când un proiectant pe nume J.R Chapin a început să îl preseze pe Hunt să își plătească o datorie de 15 dolari (aproximativ 422 de dolari, azi), din cauza fondurilor reduse, inventatorul a făcut ceea ce făcea întotdeauna, și anume a creat ceva: acul de siguranță, se pare, după doar trei ore de joacă cu o bucată de sârmă.
Deși ideea sa nu era tocmai cu totul nouă, Hunt reușește să o inoveze prin inventarea capătului care ascunde partea înțepătoare a acului. Mulțumită designului extrem de funcțional, invenția era incredibil de ușor și ieftin de fabricat. Chiar și astăzi, după aproximativ două secole de când Hunt a inventat acul de siguranță, schița de bază nu a fost major modificată. Așa cum era de așteptat, Hunt a vândut brevetul acului de siguranță, pentru numai 400 de dolari (aproximativ 11.000 de dolari, azi), care a ajuns în mâna companiei W.R. Grace and Company și care ulterior s-a îmbogățit de pe urma produsului.
Pe parcursul vieții, Hunt nu a făcut o avere de pe urma diferitelor sale invenții - care i-au îmbogățit pe alții, nu era nici renumit sau cunoscut, iar după moartea sa lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cu toate acestea, New York Tribune a publicat un articol despre Hunt după ce acesta a decedat, notând:

„Timp de peste 40 de ani, el a fost cunoscut drept un experiment în arte. Fie că este vorba de mișcări mecanice, chimie, electricitate sau compoziții metalice, el se afla pe teritoriul său, și, probabil că el a încercat mai multe experimente decât orice alt inventator.”
În anii 1970, moda punk a adus utilizarea acelor de siguranță de către tinerii nonconformiști fie ca accesoriu, fie ca piercing. Tot în acea perioadă a luat naștere și tatuarea „stick and poke” (înfige și împunge), care reprezenta efectuarea unui tatuaj, acasă, personal, pe ascuns, cu un ac de siguranță și cerneală. Schița se efectua în special pe degetul purtătorului.
Deși acul de siguranță a rămas la forma inițială, tehnologia de fabricare a avansat foarte mult. În prezent fabricile automatizate pot produce în jur de trei milioane de ace de siguranță pe zi. Se fac ace de siguranță de diferite mărimi și din diferite materiale, precum fier, inox, argint sau chiar aur.










