azi am învățat
Tehnologie

Această dronă Omnicopter poate prinde mingea

Omnicopterul diferă mult de tradiționalele aeronave: nu are un sus, un jos, o față sau un spate; se poate roti în orice direcție, permițându-i să joace jocul de prindere a unei mingi, destul de bine.

Foto: ETH Zurich via YouTube
Foto: ETH Zurich via YouTube
Cizme Dama Romarta
Publicitate

Majoritatea aeronavelor sunt proiectate pentru a fi foarte bune la ridicarea în sus și, de asemenea, nu ne dezamăgesc nici la înaintarea pe orizontală, cu o cantitate relativ mică de gândire pentru întoarcerea la stânga și la dreapta. Datorită gravitației, aterizarea nu prea necesită niciun fel de inteligență în plus. Chiar și aeronavele proiectate să planeze, cum ar fi elicopterele și quadrotorii, au direcții preferențiale de orientare și de deplasare, spre locurile în care aranjamentul lor special de motoare și suprafețele de control, le permit să fie cele mai eficiente.

Omnicopterul aparținând ETH din Zurich, zboară într-un mod complet diferit. Cu opt motoare orientate în toate direcțiile, Omnicopterul nu are un sus, un jos sau în față, în spate: se poate mișca și roti în orice direcție, permițându-i să joace într-un mod extrem de priceput, jocul de prindere a unei mingi.

Haideți să aruncăm o privire la această incredibilă „dronă” Omnicopter, dezvoltată de Dario Brescianini și Raffaello D'Andrea de la Institutul de Sisteme Dinamice și Control (IDSC), ETH Zurich.

Această dronă Omnicopter poate prinde mingea

„Am dezvoltat un generator de traiectorii, eficient din punct de vedere computațional, pentru vehicule multirotoare cu șase grade de libertate, adică vehicule care își pot controla independent poziția și atitudinea. Generatorul de traiectorii este capabil să genereze aproximativ 500.000 de traiectorii pe secundă, care ghidează vehiculul multirotor de la orice stare inițială, adică poziția, viteza și atitudinea, la orice stare finală dorită într-un anumit moment. În acest videoclip, prezentăm o aplicație-mostră prin care este necesară evaluarea unui număr mare de traiectorii în timp real.”

Publicitate

Alte articole

Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăț!