Introducerea monedei euro în anul 2002 a reprezentat un eveniment semnificativ pentru istoria Europei şi o realizare tehnică majoră.
Scurt istoric
Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda însăşi a intrat pe pieţele internaţionale la 1 ianuarie 1999, înlocuind aşa-numita unitate monetară europeană (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusă în circulaţie înlocuind în cele din urmă monedele naţionale din Zona euro. Un euro este subdivizat în 100 de cenţi, numiţi şi centime în ţările vorbitoare de limbi romanice.
Producerea bancnotelor euro a început în luna iulie 1999, cu participarea a 15 imprimerii din Uniunea Europeană. Valoarea nominală totală a bancnotelor este de 633 de miliarde EUR, iar dacă ar fi înşiruite una după alta, acestea ar acoperi distanţa de la Pământ la Lună şi înapoi de două ori şi jumătate.
16 monetării europene au produs aproximativ 52 de miliarde de monede, cu o valoare totală de 15,75 miliarde EUR, utilizând 250 000 de tone de metal.
În zilele noastre
Euro, cu simbolul €, este moneda oficială a 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Aceste state, cunoscute colectiv ca „Zona euro” sau „Euroland”, sunt Irlanda, Slovenia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Finlanda, Germania, Spania, Estonia, Grecia, Austria, Italia, Letonia, Franţa, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia şi Cipru. Euro mai este folosit cu acordul comunităţii în Vatican, Monaco, Andorra şi San Marino, iar două alte state — Muntenegru şi Kosovo — utilizează moneda europeană fără să aibă acordul UE.
Muntenegru şi Kosovo au folosit drept monedă marca germană, apoi au adoptat moneda euro, deşi, nu au intrat în nicio înţelegere legală explicită cu UE care să le permită acest lucru. Danemarca şi Regatul Unit au obţinut o derogare, nefiind obligate să adopte moneda euro.
Suedia, pe de altă parte, nu are nicio derogare în acest sens, dar, totuşi, a decis în 1997 să nu se alăture zonei euro, aşa că nu a făcut niciun efort spre a îndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei unice europene în 2003, participanţii votând împotriva adoptării euro, cu 56,1 % voturi contra. Această decizie a fost luată pentru o perioadă de minimum cinci ani.
Spre deosebire de monede, bancnotele euro nu au o faţă naţională, care să indice de unde provin. Aceasta informaţie este însă conţinută într-un cod de pe reversul biletului. Prima literă indică în mod unic ţara în care a fost emisă, numerele rămase dând o cifră de verificare unică pentru acea ţară. Partea interesantă se referă la litera care identifică ţara, aceasta fiind în ordinea inversă alfabetului corespunzătoare iniţialei ţării respective. De exemplu F - Malta, S - Italia, X - Germania.
Toate bancnotele sunt realizate după o machetă comună pentru toată zona euro. Toate monedele sunt utilizabile în toate ţările membre, de exemplu o monedă cu portretul lui Juan Carlos are valoare circulatorie nu doar în Spania ci şi în Finlanda, Irlanda etc.
În afara monedelor din circulaţie, fiecare stat are dreptul să emită anual o monedă de 2 euro, cu scop comemorativ, dar cu putere circulatorie obişnuită, în întreaga Zonă Euro. Cu ocazia unui eveniment internaţional, statele din Zona Euro mai pot emite anual şi câte o monedă comemorativă suplimentară (dacă este emisă de toate statele).
Puterea cuvântului
Simbolul euro a fost inspirat de litera grecească epsilon, ca o reflectare a faptului că Grecia este leagănul civilizaţiei europene. „E“ este, desigur, şi prima literă din cuvântul „Europa“. Cele două linii orizontale paralele, puternic marcate, intenţionează să simbolizeze stabilitatea valutei. Abrevierea oficială a euro, EUR, a fost înregistrată la Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO).
Acum 15 ani, schimbarea monetară a fost sărbătorită în stil mare pe întregul continent, fiind retrasă o sumă de aproximativ 43 de milioane de lei raportaţi în eur, de la bancomatele din întreaga lume, în primele două ore. Este, probabil, cea mai grandioasă lansare a unei noi monede vreodată.
