Stația feroviară Necropolis din Londra: trenul călătorilor neînsuflețiți

Era un moment dificil de rămâne în viață, în Londra anului 1848, însă, mai rău era pentru cei decedați. O epidemie de holeră tocmai a măturase orașul, ucigând aproape 15.000 de locuitori, iar corpurile neînsuflețite erau adunate în grămezi morbide, pe lângă biserici, așteptând să primească locuri de veci. Dar apăruse o problemă: nu mai exista nici un spațiu de înmormântare.

Populația Londrei se afla în plină creștere. În 1801, orașul găzduia peste un milion de oameni în viață. În 1851, această cifră s-a dublat, iar apoi a ajuns la aproape două milioane și jumătate. Dar cele 121 de hectare alocate ca spațiu de înmormântare, rămân neschimbate, ceea ce înseamnă că apare necesitatea de a reutiliza morminte vechi, precum și unele relativ noi, în mod regulat, pentru a crea loc noilor înmormântări. Vechile cadavre erau stivuite și împrăștiate, contaminând solul și apa, rezultând astfel crize proaspete de epidemii. Holera, variola, rujeola și febra tifoidă erau omniprezente în Londra victoriană.

În cele din urmă, s-a luat o decizie - urma să nu mai existe nicio înmormântare în cimitirele din Londra. În schimb, o serie de noi cimitire urmau să fie construite, departe de granițele orașului. Un astfel de cimitir, din Brookwood, la 37 km distanță de Londra, a devenit cel mai mare din Regatul Unit. Acoperind 600 de hectare, teritoriul a fost proiectat să dureze, printr-o estimare conservatoare, peste 350 de ani, pentru doar un singur strat. În scopul de a transporta morții și familia îndoliată pe o distanță atât de lungă, s-a construit o cale ferată dedicată, numită Căile ferate Necropolis Londra.

Începând din noiembrie 1854, în fiecare zi, un singur tren care transporta sicrie și familii îndoliate, pleca de la Londra spre Brookwood, dintr-o stație dedicată în Waterloo. Călătoria de 37 km nu era întreruptă de opriri și dura aproximativ 40 de minute. Rudele îndoliate ajungeau în Brookwood la scurt timp după miezul zilei, își înmormântau decedații, țineau un parastas la una din cele două stații feroviare ale cimitirului, iar apoi luau același tren înapoi, revenind la Londra în jurul orei 3:30 PM.

Asemenea trenurilor de transport călători regulate, și trenul Necropolis avea clase. Un bilet la clasa întâi permitea familiei să aleagă intrarea în cimitir și locul de veci. De asemenea, mai puteau ridica și un monument comemorativ permanent, deasupra mormântului. Un bilet la clasa a doua oferea un anumit control asupra alegerii locului de veci, însă ridicarea monumentului avea un cost suplimentar. Clasa a treia era pentru funeraliile familiilor foarte sărace. Compartimentele, atât pentru pasagerii vii, cât și pentru cei neînsuflețiși, erau împărțite în funcție de religie - cum era obiceiul la vremea respectivă -  pentru a preveni amestecul claselor și mediilor sociale.

Calea ferată necropolă nu a evoluat așa cum se așteptau cei de la compania London Necropolis. La momentul de vârf, între 1894 și 1903, trenul a transportat doar aproximativ 2.300 de corpuri pe an, mult mai puțin decât cele 50.000 la care speraseră promotorii. În 1902, serviciul zilnic al trenului a încetat din cauza lipsei de pasageri, rulând doar la cerere. Până în anii 1930 era deja neobișnuit ca trenurile să opereze mai mult decât de două ori pe săptămână.

Sfârșitul liniei a venit în noaptea dintre 16 spre 17 aprilie 1941, în timpul unora dintre cele mai grave atacuri aeriene asupra Londrei, când bombele sfărâmat Gara Necropolis, o mare parte din piese devenind inutilizabile. După război, compania a decis că redeschiderea Căilor Ferate Necropolis nu este rentabilă din punct de vedere financiar și a închis linia. Până în acel moment, trenurile rulaseră timp de 87 de ani, transportând cu puțin peste 200.000 de cadavre.

Până astăzi, nu s-au păstrat decât câteva rămășițe ale acestui serviciu feroviar morbid. Cele două stații din cimitir au fost demolate în timpul anilor 1960 și ruinele au fost prinse într-un incendiu, mai târziu. Șinele au fost retrase, apoi topite sau reutilizate în altă parte. În Londra, pe strada Westminster Bridge nr. 121, clădirea de la intrarea în gara privată, a rămas în mare parte intactă, dar numele de London Necropolis Railway, înscris cândva pe copertina de piatră, lui nu mai este acolo.

Deși pare neobișnuit, liniile ferate necropole din Londra nu au fost singurele de acest gen din lume. Din 1867 până în 1948, în apropiere de Sydney, Cimitirul Rookwood deservea o linie de cale ferată similară, numită Rookwood Cemetery Line. De asemenea, în Melbourne, transferul către Necropola Springvale a fost realizat prin intermediul căii ferate dedicate Spring Vale Cemetery. La Berlin, Friedhofsbahn (linia către cimitir) a operat din 1913 până în 1952. A existat o cale ferată similară și în Finlanda.