Singurul om care a vizitat atât spațiul, cât și vârful muntelui Everest
Dr. Scott Parazynsk a trăit și a călătorit peste tot în lume, intrând în Cartea Rcordurilor în 2015.

Primul astronaut care a cucerit Everestul este americanul Scott Edward Parazynski, care a devenit, astfel, primul om care a călătorit în spațiul cosmic și s-a aflat și pe vârful celui mai înalt munte de pe Terra. Performanța sa este omologată în ediția 2015 a Guinness Book.
Scott Edward Parazynski s-a nascut la 28 iulie 1961 în Little Rock, Arkansas, SUA. El consideră Palo Alto, California și Evergreen, Colorado, ca fiind orașele sale natale. S-a căsătorit cu fosta Gail Marie Vozzella. Ei au doi copii. Dr. Parazynski își petrece timpul liber practicând alpinism, aviație, scufundări, schi, călătorind, meșterind lemnul și fotografiind natura. Dr. Parazynski, cu licență de Pilot Comercial (CPL), calificare pentru avioane multimotor, licență de pilot hidroavion și calificare Instrument Rating IR(A), ce permite pilotarea avioanelor multi-engine și single-engine în regim IFR (Instrument Flight Rules), a înregistrat peste 2000 de ore de zbor într-o varietate de aeronave. Ca alpinist, summit-urile sale includ Cerro Aconcagua (la 6.961 m deasupra nivelului mării, cel mai înalt munte din lume din afara Asiei) și 53 de vârfuri ale Colorado, la peste 4.000 m altitudine.

Dr. Scott Parazynsk a trăit și a călătorit peste tot în lume, petrecându-și majoritatea anilor de școală în locuri precum Dakar, Senegal; Beirut, Liban; Teheran, Iran și Atena, Grecia. A absolvit cursurile Universității din Stanford și pe cele ale Școlii Medicale omonime, urmând cursuri de specializare la Harvard și Denver în medicina de urgență. Dr. Parazynski are numeroase publicații în domeniul fiziologiei spațiale, cu o experiență deosebită în adaptarea umană la medii stresante.
În 1992, a fost ales pentru a se alătura Curpului Astronauților NASA. De-a lungul a 17 ani, a participat la cinci călătorii spațiale și a petrecut peste opt săptămâni în spațiu. Ultima sa misiune spațială a fost STS-120, în octombrie 2007. S-a retras din cadrul NASA în martie 2009. A atins vârful Everest la 20 mai 2009, unde a lăsat o rocă selenară, culeasă în timpul uneia dintre misiunile sale în spațiu. În luna mai a anului 2016, Scott a fost introdus în U.S. Astronaut Hall of Fame, la Kennedy Space Center, FL.



