Oricine ar ocupa o insulă plină de excrementele păsărilor marine

Prin secolul XIX guano era cunoscut drept cel mai important fertilizator din lume, iar la sfârşitul secolului XIX, guano era principalul produs de export al Peru-ului.

Oricine ar ocupa o insulă plină de excrementele păsărilor marine
Publicitate

Exploatarea de guano reprezintă una din cele mai importante revoluţii tehnologice din istoria omenirii, ce a început pe câteva insule situate în apropiere de Peru. Excrementele depuse aici de câteva milioane de păsări s-au transformat în elementul care a stat la baza unei revoluţii în agricultură ce a permis omenirii să depăşească pentru prima dată capcana foametei. Ceea ce incaşii au denumit „guano” (adică balegă) avea să devină una dintre cele mai importante resurse ale secolului al XIX-lea, fiind căutată de marile naţiuni ale planetei cu aceeaşi ardoare cu care este vânat astăzi petrolul.

Guano este un îngrăşământ minune. Populaţiile andine au fost primele care au observat, în urmă cu câteva secole, că solurile epuizate pot deveni din nou utilizabile prin utilizarea guano ca îngrăşământ. Incaşii transportau guanoul colectat de pe insulele situate pe coasta peruviană de azi, distribuind fiecărui sat o cantitate precisă. Cei care luau mai mult decât li se cuvenea erau aspru pedepsiţi, iar persoanele care deranjau păsările producătoare de guano riscau chiar pedeapsa cu moartea.

Prima persoană de pe Vechiul Continent care a studiat acest îngrăşământ natural extraordinar a fost celebrul explorator şi naturalist Alexander von Humboldt. Exploratorul a prelevat mostre pe care le-a trimis în Franţa spre analiză. Chimiştii au descoperit că excrementele păsărilor peruviene conţineau o cantitate semnificativă de azot, ceea ce însemna că reprezentau un îngrăşământ excelent.

Chincha şi celelalte insule situate în preajma coastei peruviene reprezintă cea mai bună sursă de guano din lume. Avantajul lor este dat de curentul peruvian, botezat "curentul Humboldt" după marele explorator. Descoperirea lui Humboldt a fost ignorată la început. Nu interesa pe nimeni să transporte cantităţi mari de excremente din Peru în Europa. În aceste condiţii, transportul de guano începea să devină o idee interesantă, astfel că în jurul anului 1830 câţiva saci de guano de origine peruviană au ajuns în porturile europene.

Începând cu 1840, cantitatea de guano transportată din Peru în Europa a crescut exponenţial, lansând perioada ce avea să fie denumită de istorici "Epoca guanoului".

Marea Britanie, cel mai mare cumpărător de guano, a importat aproximativ 1.800 de tone de guano peruvian în 1841, dar a ajuns la 219.764 de tone în 1845!

Oricine ar ocupa o insulă plină de excrementele păsărilor marine

Autorităţile peruviene acordaseră unei companii din Liverpool monopolul pentru exportul de guano. Cererea imensă pentru acest îngrăşământ însemna că atât compania engleză, cât şi autorităţile peruviene, obţineau un profit imens de pe urma exploatării excrementelor de pasăre. Pentru că englezii aveau prima opţiune asupra preţiosului îngrăşământ, Congresul american a adoptat în 1856 o lege supranumită Guano Islands Act, ce dădea dreptul oricărui cetăţean american să cucerească în numele SUA orice insulă pe care se găsea guano, cât timp acesta urma să fie vândut clienţilor americani. Comercianţii americani au cucerit astfel peste 100 de insule şi atoli, dintre care 9 sunt şi astăzi sub controlul SUA.

Se estimează că Peru a exportat aproximativ 14 milioane de tone de guano în cei 40 de ani care au reprezentat "epoca guanoului", obţinând echivalentul sumei de 13 miliarde de dolari din zilele noastre. Dacă vreţi o tonă de guano pentru grădina voastră ar trebui să plătiţi aproximativ 800 de dolari. Istoricii consideră că "epoca guanoului" a reprezentat o veritabilă revoluţie, transportul îngrăşământului de pe un alt continent permiţând Europei să se dezvolte.

Peru continuă să fie producătorul numărul unu în lume, cu 30.000 de tone de guano vândute anual. Cu toate acestea, se estimează că mai trăiesc doar 4 milioane de păsări pe insulele din apropierea coastei Republicii Peru, faţă de cele 60 de milioane din secolul al XIX-lea.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!