O poveste foarte păroasă

Istoricul Dr. Stefan Hanß investighează modurile în care „performanțele părului” de zi cu zi ale bărbaților și femeilor, reflectau schimbările profunde religioase și sociale, care străbăteau Europa secolelor XVI și XVII.

Trăim într-o lume în care aspectul nostru - ceea ce purtăm, ceea ce acoperim și ceea ce dezvăluim - este extrem de politizat. Asistăm, printre altele, și la purtarea simbolurilor religioase în public. Părul reprezintă o latură a aspectului încărcat cu semnificații care se schimbă în funcție de context. Industria de miliarde de euro se preocupă de dorința de a evita o zi în care nu ne stă bine părul. În frizeriile hipster din toată lumea barba este pieptănată și conturată în forma perfectă.

În Europa modernă timpurie, rochia era reglementată de „legile somptuare”. Aceste reglementări stabilesc cine poate purta ce și când, potrivit unei ierarhii de privilegii, considerate a fi acordate de Dumnezeu. Anumite legi nu au legătură doar cu îmbrăcămintea, ci și cu părul. Spre exemplu, în 1637, autoritățile orașului Basel au interzis locuitorilor să poarte „părul și pletele lungi, care sunt indecent și inutil de ample și lungi, care atârnă peste ochi, precum și părul artificial și meșele”.

Basel și alte orașe suferiseră de curând schimbări religioase profunde, cunoscute sub numele de Reformă. În unele zone, Reforma a făcut din excesele extravagante un subiect de discuție și a încercat să reglementeze îmbrăcămintea în ton cu noua estetică a pietății și a moralității modestiei. În Basel, legea somptuară a limitat folosirea tivurilor, a căptușelilor și a panglicilor de aur și argint, și a interzis purtarea pălăriilor decorate cu mărgele, perle și bijuterii.

Dr. Stefan Hanß este un istoric al culturii materiale și al corpului din Europa modernă timpurie. „Când am început să examinez arhivele orașelor precum Augsburg și Nuremberg, am realizat că părul este peste tot, menționat din nou și din nou. Vorbim despre o perioadă în care aspectul exterior era totul - iar puritatea religioasă a unei comunități era definită prin comportamentul social și corporal al locuitorilor ei”, spune istoricul.

„Părul reprezintă substanța emoțiilor și se poziționează pe un loc de top în lista lucrurilor de care le pasă cu adevărat oamenilor. Este un fruct al trupurilor noastre și parte a identității noastre. Acesta este motivul pentru care bărbatul tuns și bărbierit forțat reprezintă un act înjositor și o pedeapsă revenită răufăcătorilor condamnați. Atunci când autoritățile impun reguli și reglementări cu privire la păr, ca mijloc de disciplină, există adesea o reacție puternică.”

Hanß se află printre primii istorici care au urmărit în detaliu problema modului în care contau coafurile în Germania din secolele 16 și 17, centrul inimii Reformei. „Părul este foarte important, deoarece reprezintă mult mai mult decât ordinea civică”, spune el. „Într-o societate în care exista o cultură separată a părului, oamenii erau inovativi și își gestionau aparențele, apelând la frizerii, folosind remedii medicinale și regizând bărbi și coafuri cât mai distinctive”.

În orașe, breslele frizerilor înfloreau, iar membrii acestor bresle își deschideau propriile frizerii.

Bărbierii spălau, tăiau și parfumau capul și părul facial al clientului cu numeroase arome parfumate, pomezi și unguente medicinale, care erau disponibile în frizeriile lor. Cu foarfece, mașini de ras, pensete și piepteni, părul bărbatului era îngrijit delicat pentru a face față zilei într-o manieră perfect adecvată.

„Oamenii cheltuiau sume semnificative de bani și timp pentru ca părul lor să prezinte aspectul dorit”, spune Hanß. „În cadrul parametrilor stabiliți de normele societale și de reglementările locale, oamenii îmbrățișau cele mai recente stiluri și creau modele noi.”

Cărțile cu rețete conțineau nenumărate instrucțiuni pentru tratarea corectă a părului și sugerau o „lume experimentală în Germania modernă timpurie”. Hanß conclude: „Mersul la frizer însemna vizitarea unui loc în care se foloseau mașini de ras, bolile erau vindecate și zvonurile se împărtășeau, pentru a-și administra propriul aspect fizic, înainte de a participa la serviciile religioase, nunți sau de a vizita spațiile comerciale”.

Istoricii se întreabă de ce, după o perioadă care favoriza rasul la zero, au revenit la modă bărbile în secolul al XVI-lea. Hanß sugerează că barba a devenit un simbol convingător al nobilimii și masculinității. „Tratatele anatomice și medicale au definit creșterea părului facial ca un produs secundar al spermei unui bărbat. Barba devenise o trăsătură atât de proeminentă a bărbaților, încât aproape toată lumea, în contrast puternic cu secolul al XV-lea, a decis să aibă o barbă - și unii au dus-o la extreme”, spune el.

„Pentru bărbați, femei și copii, părul jucat un rol important în crearea culturilor de grup. Părul poate indica apartenența politică și religioasă - iar în cazul curților moderne timpurii, nobilii își semnalau loialitatea față de conducătorii lor, imitând coafurile princiare. Modul în care ne aranjăm părul transmite o multitudine de mesaje despre noi înșine - și cu siguranță că așa se întâmpla și în Europa modernă timpurie”.