Ideea că Universul nu este static, ci se află într-o stare de expansiune, a fost propusă încă de la începutul anilor ‘20, însă a fost privită cu o doză mare de scepticism.
Acum 122 de ani, pe 17 iulie 1894, se năştea în Belgia, Georges Lemaître, „tatăl” teoriei Big Bang. Prima dată soldat, apoi preot şi astrofizician, Lemaître a atins culmi, proclamând ceva care a spulberat toate regulile stabilite până atunci: că universul nu este static ci este în continuă expansiune, luând naştere în urma exploziei unui punct minuscul, pe care el l-a numit „atom primitiv”.
Ideea că Universul nu este static, ci se află într-o stare de expansiune, a fost propusă încă de la începutul anilor ‘20, însă a fost privită cu o doză mare de scepticism. Unul dintre cei mai mari critici ai acestei idei a fost chiar Albert Einstein, care credea că Universul este static. Primul om care a propus ideea unui univers în expansiune, matematicianul rus Alexander Friedmann, a murit înainte ca ipoteza să fie acceptată.
Cu toate acestea, ideea sa nu a dispărut. Ea avea să reapară la câţiva ani după moartea lui Friedmann, datorită unui preot tânăr din Belgia pasionat de cosmologie, Georges Lemaître. Înzestrat cu două doctorate, în matematică şi fizică, Lemaître tocmai îşi începuse cariera de profesor la Universitatea Catolică din Leuven. Preotul a pornit de la teoria generală a relativităţii a lui Einstein pentru a propune că Universul se află de fapt într-o continuă expansiune. În mod logic, dacă Universul se extinde, înseamnă că în trecut era mai mic decât astăzi. Acest lucru sugerează că, dacă privim suficient de mult înapoi, întregul univers ar fi fost comprimat într-o regiune foarte mică.
Realizarea cheie a lui Lemaître a fost faptul că teoria generală a relativităţii a lui Einstein sugera existenţa unui moment al creaţiei. Cu siguranţă, această realizare trebuie să-i fi surâs tânărului preot, chiar dacă pasiunea sa ştiinţifică nu era afectată de credinţele sale religioase. Lemaître a concluzionat că universul a început într-o mică regiune compactă care a explodat şi care a evoluat pentru a deveni universul în care trăim astăzi. Belgianul şi-a imaginat că toate stelele erau înghesuite într-un univers super-compact, respectiv „atomul primitiv”. Atunci când acest atom atotcuprinzător s-a descompus subit, el a generat toată materia din Univers.
Lemaître a anunţat teoria sa referitoare la crearea Universului în 1927 într-un jurnal ştiinţific belgian, „Annales de la Société Scientifique de Bruxelles”. Reacţiile nu au fost pozitive, iar însuşi Einstein i-a oferit o replică descurajatoare: „Calculele dumneavoastră sunt corecte, însă fizica dumneavoastră este abominabilă”, i-a spus Einstein în franceză cu ocazia conferinţei Solvay din Bruxelles.
Scepticismul avea să continue timp de câteva decenii, însă eforturile depuse de un alt cercetător, aflat dincolo de Oceanul Atlantic, aveau să susţină ipoteza lui Lemaître. Omul de ştiinţă era astronom, iar numele său avea să intre în istorie: Edwin Hubble.
Edwin Hubble s-a făcut remarcat de mic: în tinereţe devenise un baschetbalist şi un atlet foarte abil, renumit în Illinoisul său natal, iar ulterior a studiat dreptul la Oxford, îndeplinind o promisiune pe care i-o făcuse tatălui său. După ce acesta a decedat, însă, Edwin Hubble a hotărât să se dedice pasiunii sale: astronomia.
Hubble s-a angajat la Observatorul Mount Wilson, aflat în apropiere de Los Angeles, unde aerul curat şi cerul lipsit de nori creau o atmosferă ideală pentru studiat cerul. Edwin a petrecut mii de nopţi observând bolta cerească, iar de-a lungul anilor a făcut câteva descoperiri extraordinare.
Mai întâi, Hubble a observat că există numeroase alte galaxii în afară de a noastră. Corpuri pe care mulţi le crezuseră obiecte din galaxia noastră erau, de fapt, galaxii separate aflate la o distanţă uriaşă de Calea Lactee. Apoi, Hubble a făcut alt lucru remarcabil: a calculat distanţele care ne separă de galaxiile pe care le identificase. În urma acestui efort, astronomul a descoperit un lucru bizar: galaxiile se îndepărtau unele de celelalte. Mai mult, cu cât erau mai îndepărtate, cu atât se distanţau mai repede.
Această observaţie sintetiza exact ceea ce susţinuse Lemaître: Universul se extinde. Practic, galaxiile Universului sunt ca nişte puncte desenate cu carioca pe un balon, iar pe măsură ce balonul se umflă, distanţa între punctele desenate pe el creşte tot mai repede. Această noţiune era destul de bizară, astfel că în ciuda observaţiilor realizate de Hubble, mulţi oameni de ştiinţă care credeau în ideea unui Univers static au continuat să respingă ipoteza Big Bangului. Dezbaterile pe această temă au continuat în următoarele decenii.
Unul din motivele pentru care ipoteza Big Bangului a întâmpinat rezistenţă în lumea ştiinţei a fost faptul că oamenii ar fi trebuit să accepte un concept greu de înţeles. Acesta a fost detaliat de Lemaître într-o scrisoare publicată în 1931 în jurnalul Nature: „Dacă lumea a început cu o simplă cuantă, noţiunile de timp şi de spaţiu nu ar avea vreun înţeles la început. Ele ar începe să aibă un înţeles abia atunci când cuanta iniţială s-a fragmentat în mai multe cuante. Aşadar, dacă această sugestie este corectă, începutul lumii a avut loc cu puţin înainte de începutul timpului şi a spaţiului”.
La scurt timp, în 1933, Einstein însuşi a recunoscut că a greşit şi a acceptat ipotezele lui Lemaître. „Aceasta este cea mai frumoasă şi mai satisfăcătoare teorie a creării Universului pe care am auzit-o vreodată”, se spune că ar fi remarcat în 1933 fizicianul german, după o discuţie cu preotul.
Lemaître a devenit star. Ziarele vorbeau despre triumful teoriei sale, ce explică originea Universului, timp în care preotul şi-a început călătoria spre universităţile din SUA, unde susţinea prelegeri despre descoperirile sale, însoţit de către Einstein. În 1949, într-o serie de discuţii radio pentru BBC, astronomul Fred Hoyle a fost primul care a marcat termenul de Big Bang, referindu-se direct la ipotezele lui Lemaître şi Hubble. Termenul a râmas neschimbat, devenit brand două decenii mai târziu, când era deseori folosit în literatura ştiinţifică.
Această poveste bizară ce formează mitul modern al creaţiei este susţinută de o cantitate uriaşă de cercetări ştiinţifice, fiind compatibilă cu majoritatea lucrurilor pe care le ştim astăzi despre astronomie şi fizica particulelor. Nicio altă teorie a originilor nu poate explica atât de multe lucruri precum teoria Big Bangului. De aceea, faptul că oamenii de ştiinţă au reuşit să construiască o teorie logică susţinută de numeroase dovezi şi care ne permite să ştim ce s-a întâmplat în primele minute ale universului reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale omenirii.
