A fost unul dintre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor, o personalitate al cărei nume a devenit sinonim cu capodopera.
Michelangelo Buonarroti a desăvârşit o operă remarcabilă în stilul Renaşterii italiene, printre cele mai celebre lucrări ale sale numărându-se picturile de pe plafonul Capelei Sixtine de la Vatican şi cele de deasupra altarului.
Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni s-a născut la 6 martie 1475, la Caprese, în regiunea italiană Toscana, fiind al doilea dintre cei cinci fraţi, dar la scurtă vreme familia s-a mutat la Florenţa. Mama sa a murit tânără, când Michelangelo nu avea decât şase ani. Copilăria sa a fost lipsită de afecţiune, iar artistul avea să păstreze pentru toată viaţă o expresie tristă, taciturnă, manifestând neîncredere faţă de semenii săi. Michelangelo îşi petrecea însă mare parte din timp în bisericile din apropiere, unde observa atent picturile, apoi le reproducea pe hârtie.
La la şcoala lui Francesco Galeota din Urbino, care preda gramatică, unde a aprofundat principiile latinei, s-a împrietenit cu un coleg, Francesco Granacci, care studia arta picturii şi care l-a încurajat să-şi urmeze visul. Acesta l-a prezentat pictorului Domenico Ghirlandaio, iar la vârsta de 13 ani, Michelangelo era ucenicul cunoscutului pictor florentin. La recomandarea lui Ghirlandaio, a avut şansa să se mute la palatul lui Lorenzo de Medici, conducătorul Republicii Florentine, cunoscut îndrumător al savanţilor, artiştilor şi poeţilor. De aici a avut acces la elita socială a Florenţei şi a studiat sculptura clasică cu renumitul Bertoldo di Giovanni. De asemenea, a primit permisiunea din partea Bisericii Catolice să aprofundeze anatomia pe cadavre, ceea ce a avut, însă, consecinţe nefaste asupra sănătăţii sale. Aceste observaţii, însă, au contribuit la ceea ce avea să devină un stil distinct al lui Michelangelo, caracterizat prin precizia cu care reproducea trupurile personajelor, dar şi prin frumuseţea aproape lirică a acestora. Sculpturile „Bătălia centaurilor” şi „Madona pe trepte” sunt o dovadă a talentului de care dădea dovadă încă de la vârsta de 16 ani. Aceste două opere de debut, însă, ilustrează şi un alt aspect, descris de Michelangelo însuşi în jurnalul personal:
„Încă de la vârsta de 16 ani, mintea mea era un câmp de luptă: dragostea pentru frumuseţea păgână, nuditatea masculină, în contradicţie cu credinţa mea. O polaritate de teme şi de forme... o latură spirituală, cealaltă pământească (...)”
În 1498 a plecat la Roma, unde a examinat îndeaproape statui clasice şi ruinele romane. Aici şi-a desăvârşit prima sculptură la scară mare, statuia lui Bachus. Cam în aceeaşi perioadă, realizează sculptura „Pieta” (1498-1500), care o înfăţişează pe Fecioara Maria ţinând în braţe trupul neînsufleţit al lui Isus. Statuia este una dintre capodoperele lumii artistice, realizată de Michelangelo înainte de a împlini 25 de ani, dintr-un singur bloc de marmură de Carrara. La doar câteva zile după ce a fost amplasată în Bazilica Sf. Petru din Vatican, unde se află şi astăzi, s-au auzit nişte zvonuri conform cărora impresionanta lucrare nu i-ar fi aparţinut lui Michelangelo, ci sculptorului Christoforo Solari. Într-un acces de furie, artistul a luat un ciocan şi o daltă şi a gravat pe statuie următoarea inscripţie: „Michel Angelus Bonarotus Florent Facibat” (Michelangelo Buonarroti, florentinul, a făcut asta). Este singura lucrare pe care a semnat-o vreodată. Ulterior, a regretat acest acces de furie şi a promis să nu-şi mai semneze niciodată operele.
În 1501, Michelangelo a revenit la Florenţa, unde a fost însărcinat să sculpteze o statuie a lui David. Statuia, creată între 1501-1504, dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, măsoară 5,17 metri şi îl reprezintă pe eroul biblic David. Amplasată iniţial în faţa clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, statuia se află, din 1873, la Galleria dell'Accademia din Florenţa. În prezent, capodopera este în pericol să se prăbuşească din cauza greutăţii exercitate asupra „gleznelor sale fragile“, potrivit cercetătorilor italieni.
Pe când încă mai lucra la statuia lui David, i s-a cerut să realizeze o pictură murală la Palazzo Vecchio, proiect care a deschis calea către ceea ce avea să se dovedească o altă capodoperă a artei universale, Capela Sixtină.
În 1508, papa Iulius al II-lea i-a încredinţat lui Michelangelo pictarea plafonului, care iniţial reprezenta un cer albastru cu stele aurii. Executarea acestei lucrări a durat patru ani, între 1508 şi 1512. Proiectul iniţial prevedea pictarea celor 12 Apostoli, dar la final cuprindea peste 300 de chipuri, acoperind mai bine de 500 de metri pătraţi. Artistul a renunţat la toţi ucenicii, acuzându-i de incompetenţă, şi a lucrat de unul singur, depunând un efort istovitor, stând ore în şir pe schele, de cele mai multe ori întins pe spate. Pe parcursul celor patru ani, nu a vrut să o arate nimănui, dezvăluind-o tuturor abia atunci când a fost finalizată, în toamna anului 1512.
Michelangelo a continuat să sculpteze şi să picteze, dar eforturile fizice depuse la pictarea Capelei Sixtine şi-au spus cuvântul. De acum, artistul s-a îndreptat mai mult către arhitectură. În 1534, Michelangelo a părăsit Florenţa pentru totdeauna, din cauza ostilităţii cu care a fost tratat de ducele Alessandro de Medici, dar şi a neînţelegerilor cu concetăţenii săi. S-a mutat la Roma, unde s-a bucurat de aprecierea papei Clement al VII-lea. În 1535, papa Paul al III-lea i-a propus să picteze peretele de est al Capelei Sixtine, cel de deasupra altarului, având ca temă „Judecata de Apoi”. Lucrarea a durat şase ani, fiind dezvelită la 31 octombrie 1541, la 29 de ani după inaugurarea frescelor de pe plafonul Capelei. La vremea aceea, era cea mai mare pictură din lume, în ea fiind reprezentat sfârşitul lumii.
Michelangelo avea un temperament dificil. Toate biografiile scrise despre el îl prezintă ca pe un personaj intransigent, deseori nepoliticos, taciturn, nesociabil. Era retras, comunica foarte greu cu cei din jur, de aceea se pare că nici nu avea prea mulţi ucenici. „Nu te poţi înţelege cu el!” – aşa se plângea Iulius al II-lea, considerându-l pe Michelangelo un om foarte dificil, irascibil, necioplit, orgolios şi iritabil. Cel mai mare adversar al său a fost, însă, Leonardo da Vinci, care era cu 20 de ani mai în vârstă. În 1538, însă, a cunoscut-o pe poeta Vittoria Colonna, cu care a legat o strânsă prietenie şi pentru care a scris peste 300 de poeme şi sonete.
Ultimii ani din viaţă, Michelangelo i-a petrecut în singurătate. Vittoria Colonna şi prietenul său, Luigi del Riccio, muriseră deja. În ultimele săptămâni de viaţă a lucrat la ultima sa sculptură, „Pieta Rondanini”. Pentru că prefera liniştea şi singurătatea, lucra numai noaptea. Aşa cum obişnuise şi în trecut, îşi făcuse o pălărie din carton pe care fixase o lumânare. Astfel, putea să lucreze la lumina lumânării, având mâinile libere.
Artist solitar, diferit de ceilalţi, Michelangelo seamănă cu acel şir de artişti pe care un erudit ca Rudolf Wittkower i-a denumit „născuţi sub semnul lui Saturn”, influenţaţi de planeta care pare să guverneze temperamentele melancolice şi extravagante. Preţul plătit de Michelangelo pentru geniul său a fost, probabil, o viaţă marcată de singurătate şi suferinţă. Nu a fost căsătorit şi nu a avut niciodată copii:
„Eu stau aici cu o mare nelinişte în suflet şi un corp extrem de obosit, nu am prieteni de niciun fel şi nici nu-mi doresc să am“, îi scrie artistul unuia dintre cei patru fraţi ai săi”
Michelangelo a murit la 18 februarie 1564, în locuinţa sa din Roma, cu doar câteva săptămâni înainte de a împlini 89 de ani. Numele său a rămas un simbol al artei universale până în zilele noastre, reprezentativ pentru perioada Renaşterii. Testamentul său a fost cât se poate simplu, spunând:
„Las sufletul meu Domnului, trupul — pământului şi toate bunurile materiale — rudelor celor mai apropiate”
