Este sindromul impostorului un semn de măreție?

Unii dintre cei mai de succes oameni din istorie, au suferit la un momentat, în secret, de teamă că sunt teribili la locul de muncă. „Eu nu sunt scriitor. M-am autoamăgit și am păcălit oamenii”, a scris John Steinbeck în jurnalul său în 1938. „Ma simt întotdeauna ca un fel de impostoare. Nu știu ce fac de fapt.”, au răsunat cuvintele actriței Jodie Foster, în timpul unui discurs din 2007, la evenimentul Women in Entertainment Power 100, unde ea a fost invitatul de onoare. Dar este această insecuritate indusă prin anxietate, o însușire omenească?

Se estimează că 70% dintre oameni suferă de sindromul impostorului, simțind că nu își merită locul în care se află în viață.

Ce este sindromul impostorului, cu adevărat?

Termenul a fost inventat pentru prima dată de psihologi într-o lucrare din 1978, intitulată „The Imposter Phenomenon In High Achieving Women” (Fenomenul impostorului în rândul femeilor realizate). Autorii acestei lucrări au definit sindromul impostorului ca pe o problemă care afectează femeile care „În ciuda realizărilor academice și profesionale deosebite, persistă în a crede că ele nu sunt foarte inteligente și că au păcălit pe oricine altcineva care crede contrariul”.

Adevărații impostori nu suferă de sindromul impostorului

Există dovezi care sugerează că sindromul impostorului se corelează cu succesul, iar aceia care nu suferă de simptomul impostorului sunt mai susceptibili de a fi eșecuri reale. Persoanele care suferă de sindromul impostorului tind să fie perfecționiști, ceea ce înseamnă că tind să lucreze ore suplimentare pentru a se auto-asigura că excelează în fiecare domeniu. Cu alte cuvinte, cei ce suferă de sindromul impostorului, fac o treabă destul de bună.

Pe de altă parte, aceia care nu au sindromul impostorului, ar putea avea motive să pună la îndoială abilitățile perfecționiștilor. Nivelul foarte ridicat de încredere în sine, poate fi un rezultat al „efectului Dunning-Kruger”, ceea ce, în esență, înseamnă că oamenii nu își recunosc propria ignoranță. Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. David Dunning și Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greșită a incompetenței proprii, precum și aprecierea greșită a înaltei competențe a altora”.

Jessica Collet, un profesor de sociologie la Universitatea Notre Dame, care a efectuat cercetări cu privire la răspândirea sindromului impostorului din rândul femeilor, a declarat că efectul Dunning-Kruger poate fi rezumat ca „oamenii care sunt prea proști pentru a-și da seama de propria prostie”. Ea adaugă: „Ei nu se autocaracterizează deloc ca fiind eșecuri - ei simt că știu perfect de fac și că alți oameni habar nu au că nu știu ce fac. Dar, de fapt, ei nu au îndeajunse cunoștințe pentru a recunoaște cât de puține știu.”

Educația, personalitatea și cultura din spatele sindromului impostorului

Cu toate că sindromul impostorului este un subiect de cercetare destul de răspândit, încă mai există o doză de incertitudine cu privire la cauze. Anumite studii indică efectele dinamicii familiale, unele subliniază impactul trăsăturilor de personalitate, precum nevroza, iar alte studii se bazează pe efectul cultural pe scară largă de a fi în minoritate la locul de muncă.

Sindromul impostorului a fost, inițial, clasificat ca fiind o stare specifică doar femeilor. Chiar dacă nu se manifestă exclusiv doar la un anumit sex, în zilele noastre se consideră a fi mult mai răspândit în rândul femeilor care lucrează în industriile dominate de bărbați.