Este sindromul impostorului un semn de măreţie?

Se estimează că 70% dintre oameni suferă de sindromul impostorului, simţind că nu îşi merită locul în care se află în viaţă.

Este sindromul impostorului un semn de măreţie?
Publicitate

Unii dintre cei mai de succes oameni din istorie, au suferit la un momentat, în secret, de teamă că sunt teribili la locul de muncă. „Eu nu sunt scriitor. M-am autoamăgit şi am păcălit oamenii”, a scris John Steinbeck în jurnalul său în 1938. „Ma simt întotdeauna ca un fel de impostoare. Nu ştiu ce fac de fapt.”, au răsunat cuvintele actriţei Jodie Foster, în timpul unui discurs din 2007, la evenimentul Women in Entertainment Power 100, unde ea a fost invitatul de onoare. Dar este această insecuritate indusă prin anxietate, o însuşire omenească?

Se estimează că 70% dintre oameni suferă de sindromul impostorului, simţind că nu îşi merită locul în care se află în viaţă.

Este sindromul impostorului un semn de măreţie?

Ce este sindromul impostorului, cu adevărat?

Termenul a fost inventat pentru prima dată de psihologi într-o lucrare din 1978, intitulată „The Imposter Phenomenon In High Achieving Women” (Fenomenul impostorului în rândul femeilor realizate). Autorii acestei lucrări au definit sindromul impostorului ca pe o problemă care afectează femeile care „În ciuda realizărilor academice şi profesionale deosebite, persistă în a crede că ele nu sunt foarte inteligente şi că au păcălit pe oricine altcineva care crede contrariul”.

Adevăraţii impostori nu suferă de sindromul impostorului

Există dovezi care sugerează că sindromul impostorului se corelează cu succesul, iar aceia care nu suferă de simptomul impostorului sunt mai susceptibili de a fi eşecuri reale. Persoanele care suferă de sindromul impostorului tind să fie perfecţionişti, ceea ce înseamnă că tind să lucreze ore suplimentare pentru a se auto-asigura că excelează în fiecare domeniu. Cu alte cuvinte, cei ce suferă de sindromul impostorului, fac o treabă destul de bună.

Este sindromul impostorului un semn de măreţie?

Pe de altă parte, aceia care nu au sindromul impostorului, ar putea avea motive să pună la îndoială abilităţile perfecţioniştilor. Nivelul foarte ridicat de încredere în sine, poate fi un rezultat al „efectului Dunning-Kruger”, ceea ce, în esenţă, înseamnă că oamenii nu îşi recunosc propria ignoranţă. Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competenţa lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. David Dunning şi Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greşită a incompetenţei proprii, precum şi aprecierea greşită a înaltei competenţe a altora”.

Jessica Collet, un profesor de sociologie la Universitatea Notre Dame, care a efectuat cercetări cu privire la răspândirea sindromului impostorului din rândul femeilor, a declarat că efectul Dunning-Kruger poate fi rezumat ca „oamenii care sunt prea proşti pentru a-şi da seama de propria prostie”. Ea adaugă: „Ei nu se autocaracterizează deloc ca fiind eşecuri - ei simt că ştiu perfect de fac şi că alţi oameni habar nu au că nu ştiu ce fac. Dar, de fapt, ei nu au îndeajunse cunoştinţe pentru a recunoaşte cât de puţine ştiu.”

Este sindromul impostorului un semn de măreţie?

Educaţia, personalitatea şi cultura din spatele sindromului impostorului

Cu toate că sindromul impostorului este un subiect de cercetare destul de răspândit, încă mai există o doză de incertitudine cu privire la cauze. Anumite studii indică efectele dinamicii familiale, unele subliniază impactul trăsăturilor de personalitate, precum nevroza, iar alte studii se bazează pe efectul cultural pe scară largă de a fi în minoritate la locul de muncă.

Sindromul impostorului a fost, iniţial, clasificat ca fiind o stare specifică doar femeilor. Chiar dacă nu se manifestă exclusiv doar la un anumit sex, în zilele noastre se consideră a fi mult mai răspândit în rândul femeilor care lucrează în industriile dominate de bărbaţi.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!