Este posibil ca dinozaurii să fi scos sunete de porumbel
Contrar urletelor puternice, de groază pe care le (vedem) auzim în filme, dinozaurii, chiar și cei mai puternici, par să fi nu fi scos deloc sunete de temut.

Așa cum știm deja că dinozaurii aveau atât pene, cât și ritualuri de împerechere similare păsărilor contemporane, este posibil ca sunetele produse de aceștia să fi semănat mai mult celor de pasăre, decât celor despre care am auzit noi. Într-un articol publicat în Evolution, cercetătorii susțin posibilitatea că sunetele produse de unele păsări (țipete de bufniță, gângureli de porumbel, bâzâituri sau zumzăituri) ar putea avea la bază sunetele strămoșilor: dinozaurii.
„Pentru a ne face o idee asupra sunetelor pe care le produceau dinozaurii nonaviari, trebuie prima dată să înțelegem modul prin care vocalizează păsările vii”, a spus Julia Clarke, co-autoare a publicației. „Astfel lumea Jurassic va părea ușor diferită. Nu numai că aveau pene, dar este posibil ca dinozaurii să fi avut și gâtul bombat, creând sunete scurte și ușor bâzâite.”
Sunetele produse cu gura închisă sunt acelea pe care unele păsări le pot reda ținând ciocul închis, în locul celor produse din gât. Într-un comunicat de presă, autorii subliniază faptul că sunetul este mult mai jos, față de vocalizările realizate cu gura deschisă, precum cântecele de pasăre. În schimb, spun ei, ar putea avea mai multe în comun cu struțul.

„Studiind distribuția vocalizării cu gura închisă la păsările contemporane, ne putem da seama de vocalizarea dinozaurilor”, a mai adăugat Chad Eliason, un co-autor al studiului. „Rezultatele noastre arată că vocalizarea cu gura închisă a evoluat de cel puțin 16 ori la archosaur, un grup care include păsări, dinozauri și crocodili. În mod interesant, doar animalele cu o dimensiune a corpului relativ mare (aproximativ de mărimea unui porumbel sau mai mare) adoptă un comportament de vocalizare cu gura închisă.”
Aceasta este doar o ipoteză din vasta lume a sunetelor de dinozauri. Singurul aspect asupra căruia toată lumea poate cădea de acord este că, fără ajutorul unei mașini a timpului, nimeni niciodată nu va putea ști cu precizie ce fel de sunete emanau dinozaurii: asemănătoare celor de pasăre, șarpe sau crocodil. Putem face presupuneri, însă realitatea este că majoritatea sunetelor sunt produse prin intermediul părților moi ale corpului animalelor, precum limba, gâtul, plămânii.

În trecut, cercetătorii au studiat dimensiunea plămânilor și forma gâtului pentru a determina volumul sunetelor -indiferent de tipul acestora - pe care le-ar fi putut produce dinozaurii. Chiar dacă ei nu pot defini cu exactitate tipul de sunete produs de către dinozauri, este posibil ca un dinozaur mare, cu plămâni mari, să poată produce un zgomot mai puternic decât un dinozaur de talie mai mică, cu plămâni mai mici.
S-ar putea să nu aflăm niciodată cum „sunau” dinozaurii, însă ascultând sunetele produse de păsările și reptilele de talie mare, ne vom putea apropia de adevăr.


