Efectul IKEA chiar există
Efectul IKEA se referă la tendința oamenilor de a valoriza mai mult obiectele pe care le-au creat sau construit singuri decât la cele cumpărate de-a gata.

Un studiu publicat recent în Journal of Consumer Psychology demonstrează care sunt resorturile care îi fac pe oameni să aprecieze mai mult implicarea în realizarea produselor pe care le folosesc.
Primele cercetări în temă au fost efectuate de către Michael I. Norton de la Harvard Business School, Daniel Mochon de la Yale University și Dan Ariely de la Duke University, în 2011. Experimentele au demonstrat că oamenii supraestimează valoarea obiectelor la a căror creație au contribuit și, automat, ar plăti un preț mai mare pentru ele. Participanților li s-au dat două opțiuni: să analizeze o cutie preconstruită și să asambleze una ei înșiși. După aceea, au fost rugați să liciteze pentru aceste cutii, urmând ca, dacă suma licitată să depășească o valoare aleatorie, cutia să le revină lor; iar dacă suma ar fi fost mai mică decât valoarea, ar fi pierdut cutia.
S-a observat că cei care asamblaseră singuri cutia au licitat mai mult, în speranța de a obține obiectul. De asemenea, participanții au răspuns, în cea mai mare parte, că preferă cutia la realizarea căreia au participat față de cea prefabricată. Un alt test IKEA a demonstrat că acei cumpărători
care și-au asamnblat singuri mobila, sunt dispuși să platească cu până la 63% mai mult.
De ce? Pentru că intervine sentimentul de satisfacție determinat de propria contribuție (tangibilă în acest caz) la un obiect, o investire emoțională într-un simplu obiect de serie. Chiar și asamblarea unui obiect standard, de o calitate îndoielnică și cu un aspect nu tocmai demn de revistele de artă, îi determină pe oameni să îi atribuie un plus de valoare datorită efortului investit în rezultatul final.

Ceea ce creăm devine o extensie a propriului nostru ego, iar acest lucru ne determină să închidem ochii la eventualele sale defecte și să-i percepem doar calitățile. Cam cum ne vedem și pe noi înșine. Fie că este vorba despre o masă de la IKEA sau o jucărie LEGO, aceste obiecte ne oferă un fals sentiment al utilității, sentiment de care suntem privați într-o lume a standardizării muncii și consumului. Ne oferă o senzație de control într-o lume în care domnește nesiguranța, dar și posibilitatea de a ne mândri cu munca noastră, alimentându-ne orgoliul.


