Ai observat ce au în comun ursul din Yogi Bear, Fred Flintstone din serialul animat The Flintstones şi Scooby-Doo?
Au trecut 60 de ani când William Hanna şi Joseph Barbera au creat primul lor desen animat pentru televiziune, având ca protagonişti o pisică şi un câine poznaş, numit The Ruff and Reddy Show, dar şi aşa, producţiile lor continuă să câştige popularitate până astăzi.
Personaje precum Scooby Doo şi Fred Flintstone au devenit vedete ale culturii pop, iar expresiile lor suspicios de similare, Yabba-Dabba-Doo şi Scooby-Dooby-Doo, au intrat în limbajul comun.
Aflaţi în floarea vârstei, în decursul anilor 1960, Hanna-Barbera transmiteau săptămânal şase ore de desene animate şi programe live de acţiune pentru posturile de televiziune din SUA. Au avut o audienţă globală de peste 300 de milioane de oameni, iar spectacolele lor au fost traduse în peste 20 de limbi diferite. Asta e suficient cât pentru o eternitate.
Printre creaţiile cele mai durabile ale studioului s-a regăsit Huckleberry Hound, care le-a adus şi un Emmy în 1960.
Șlagărul epocii de piatră
Hanna-Barbera a fost, de asemenea, responsabil pentru Ursul Yogi, Hong Kong Phooey, Wacky Races (Curse trăznite), Captain Caveman, The Jetsons şi The Flintstones care, până la apariţia serialului de animaţie Familia Simpson, a reprezentat cea mai longevivă serie de desene animate, prezentate la o oră de maximă audienţă TV.
Înfăţişând aventurile trăznite (seriarul numindu-se, uneori, şi „Aventuri în epoca de piatră”) zilnice ale unui primitiv, lucrător la cariera de piartră, pe nume Fred Flintstone şi ale celui mai bun prieten al său, Barney Rubble, spectacolul a fost un succes enorm.
Reduceri de costuri
„Ei au creat o serie de comedii cu totul memorabile,” spune Peter Lord, co-fondator al studiourilor Aardman Animations, care îşi aminteşte că obişnuia să vizioneze desene animate în copilărie.
Dar nu conta cât de populare erau animaţiile Hanna-Barbera în rândul publicului anilor 1960, deoarece în rândul artiştilor erau profund dispreţuite. Cei doi fondatori au realizat că, pe măsură ce audienţele cinematografiei s-au diminuat, desenele animate îşi vor găsi locul, în mod natural, la televizor.
Dar, ei mai ştiau şi că că televiziunea nu s-ar putea niciodată potrivi bugetului de 45.000 de dolari, un buget destul de decent în vremea megahitului Tom şi Jerry din anii 1940. Aşa că au pionierat tehnica „animaţiei planificate” (de asemenea cunoscută şi sub denumirea de animaţie limitată), care se caracteriza prin mişcare minimală şi reciclarea frecventă a fundalului.
Dacă ne uităm la câteva dintre cele mai populare personaje marca Hanna-Barbera - cum ar fi Fred Flintstone, Ursul Yogi şi Scooby Doo - vom observa că ele poartă fie o cravată, fie un guler mai proeminent.
Această metodă de lucru (vezi şi alte tehnici de animaţie) consta din corpul menţinut static, atunci când personajul vorbea, iar artiştii erau nevoiţi să redeseneze doar faţa, în fiecare cadru.
Industrie „salvată”
Ca urmare a măsurilor de reducere a costurilor, precum această tehnică, studioul a redus numărul de desene separate necesare pentru un desen animat de şapte minute, de la 14.000 la aproape 2.000.
Deşi fanii se simţeau ofensaţi la pierderea unor desene animate meticulos crate manual, Hanna şi Barbera ştiau că îşi salvau afacerea. „Am adoptat animaţia limitată deoarece nu exista mai nici un ban, absolut nici un ban,” scrie Barbera în autobiografia sa, My Life in Toons (Viaţa mea în desene). „Mulţumită a ceea ce făceam noi, întreaga afacere a revenit la viaţă.”
Tehnica şi-a făcut cu siguranţă efectul în ceea ce-l priveşte pe creator, însă puţine studiouri puteau puteau adopta inventivitatea şi spiritul personajelor lui Barbera. Conform legendei, animatorul juca rolul personajelor sale, în studio, punând accente şi schiţând personaje noi mai repede decât reuşeau asistenţii săi să le ţină şirul.
Decesul său, la vârsta de 95 de ani, ne privează de unul dintre cei mai mari pionieri ai animaţiei, din toate timpurile.
