De ce poartă gulere personajele din desenele animate Hanna-Barbera?

Au trecut 60 de ani când William Hanna și Joseph Barbera au creat primul lor desen animat pentru televiziune, având ca protagoniști o pisică și un câine poznaș, numit The Ruff and Reddy Show, dar și așa, producțiile lor continuă să câștige popularitate până astăzi.

Personaje precum Scooby Doo și Fred Flintstone au devenit vedete ale culturii pop, iar expresiile lor suspicios de similare, Yabba-Dabba-Doo și Scooby-Dooby-Doo, au intrat în limbajul comun.

Aflați în floarea vârstei, în decursul anilor 1960, Hanna-Barbera transmiteau săptămânal șase ore de desene animate și programe live de acțiune pentru posturile de televiziune din SUA. Au avut o audiență globală de peste 300 de milioane de oameni, iar spectacolele lor au fost traduse în peste 20 de limbi diferite. Asta e suficient cât pentru o eternitate.

Printre creațiile cele mai durabile ale studioului s-a regăsit Huckleberry Hound, care le-a adus și un Emmy în 1960.

Șlagărul epocii de piatră
Hanna-Barbera a fost, de asemenea, responsabil pentru Ursul Yogi, Hong Kong Phooey, Wacky Races (Curse trăznite), Captain Caveman, The Jetsons și The Flintstones care, până la apariția serialului de animație Familia Simpson, a reprezentat cea mai longevivă serie de desene animate, prezentate la o oră de maximă audiență TV.

Înfățișând aventurile trăznite (seriarul numindu-se, uneori, și „Aventuri în epoca de piatră”) zilnice ale unui primitiv, lucrător la cariera de piartră, pe nume Fred Flintstone și ale celui mai bun prieten al său, Barney Rubble, spectacolul a fost un succes enorm.

Reduceri de costuri
„Ei au creat o serie de comedii cu totul memorabile,” spune Peter Lord, co-fondator al studiourilor Aardman Animations, care își amintește că obișnuia să vizioneze desene animate în copilărie.

Dar nu conta cât de populare erau animațiile Hanna-Barbera în rândul publicului anilor 1960, deoarece în rândul artiștilor erau profund disprețuite. Cei doi fondatori au realizat că, pe măsură ce audiențele cinematografiei s-au diminuat, desenele animate își vor găsi locul, în mod natural, la televizor.

Dar, ei mai știau și că că televiziunea nu s-ar putea niciodată potrivi bugetului de 45.000 de dolari, un buget destul de decent în vremea megahitului Tom și Jerry din anii 1940. Așa că au pionierat tehnica „animației planificate” (de asemenea cunoscută și sub denumirea de animație limitată), care se caracteriza prin mișcare minimală și reciclarea frecventă a fundalului.

Dacă ne uităm la câteva dintre cele mai populare personaje marca Hanna-Barbera - cum ar fi Fred Flintstone, Ursul Yogi și Scooby Doo - vom observa că ele poartă fie o cravată, fie un guler mai proeminent.

Această metodă de lucru (vezi și alte tehnici de animație) consta din corpul menținut static, atunci când personajul vorbea, iar artiștii erau nevoiți să redeseneze doar fața, în fiecare cadru.

Industrie „salvată”
Ca urmare a măsurilor de reducere a costurilor, precum această tehnică, studioul a redus numărul de desene separate necesare pentru un desen animat de șapte minute, de la 14.000 la aproape 2.000.

Deși fanii se simțeau ofensați la pierderea unor desene animate meticulos crate manual, Hanna și Barbera știau că își salvau afacerea. „Am adoptat animația limitată deoarece nu exista mai nici un ban, absolut nici un ban,” scrie Barbera în autobiografia sa, My Life in Toons (Viața mea în desene). „Mulțumită a ceea ce făceam noi, întreaga afacere a revenit la viață.”

Tehnica și-a făcut cu siguranță efectul în ceea ce-l privește pe creator, însă puține studiouri puteau puteau adopta inventivitatea și spiritul personajelor lui Barbera. Conform legendei, animatorul juca rolul personajelor sale, în studio, punând accente și schițând personaje noi mai repede decât reușeau asistenții săi să le țină șirul.

Decesul său, la vârsta de 95 de ani, ne privează de unul dintre cei mai mari pionieri ai animației, din toate timpurile.