Coolerii din cazinou, legendă sau realitate?

Mitul a fost adânc implantat în mintea majorităţii jucătorilor, odată cu apariţia filmului „The Cooler” în 2003.

Publicitate

Dacă sunteţi un jucător sau cunoaşteţi pe cineva căruia îî place să îşi petreacă timpul liber în cazinou, atunci este foarte probabil să vi se pară familiară următoarea situaţie: vă aflaţi pe o linie câştigătoare, dintr-o cameră suspendată, privirile agere ale pit boss-ului studiază situaţia, apoi apare la masă o persoană oarecare şi boom, masa moare. Pe de altă parte, alte ipoteze spun că există şi o situaţie inversă, când la o masă necâştigătoare, soseşte o persoană specială, ce deţine potenţialul de a transforma ghinionul tuturor într-o linie câştigătoare. În esenţă, numeroşi jucători, fie ei profi sau amatori, continuă să creadă în puterea coolerilor.

Unde a început totul

Mitul a fost adânc implantat în mintea majorităţii jucătorilor, odată cu apariţia filmului „The Cooler” în 2003. Iată un scurt rezumat pentru cei ce nu au văzut filmul: Bernie Lootz este un ghinionist. Orice atinge se strică. Oricum, ghinionul său este singurul lucru pe care se bazează pentru a-şi face meseria. Bernie Lootz este cea mai mare piază-rea din oraş. Angajat la unul dintre ultimele cazinouri din epoca de aur a Las Vegasului, Bernie munceşte pentru neînduplecatul Shelly şi are misiunea de a-i alunga norocul oricărui client. Dar viaţa guvernată de ghinion şi-a pus amprenta asupra lui Bernie, care decide să meargă mai departe. După un timp o cunoaşte pe Natalie, iar viaţa lui începe să se îndrepte. Odată ce i s-a schimbat norocul, la fel se întâmplă şi cu abilitatea lui de a „întoarce” o mână norocoasă, şi în curând Shelly se hotărăşte să facă tot ce-i posibil ca Bernie să nu mai cunoască niciodată fericirea.

În realitate, totul este un mit

Indiferent de cât de distractivă sau înfricoşătoare ar părea ideea unui cooler în cazinou, la bază este doar o legendă. Cel mai adesea, atunci când anumite persoane încep să joace prost şi nu menţin o strategie coerentă, acestea fac o asociere absurdă cu aşa-zişii cooleri. Cu alte cuvinte, odată ce încep să piardă la o masă unde tocmai şi-a făcut apariţia o nouă persoană, jucătorii se înfurie atât de tare, încât, în loc să îşi reanalizeze jocul şi să se autoinculpeze, încep să caute ţapi ispăşitori. Este mult mai uşor să arunce vina pe altcineva, decât să îşi recunoască ghinionul, nu-i aşa?

Totuşi cazinourile au metodele, căile şi legile lor proprii. Probabil aţi obervat că, aproape de fiecare dată când jucătoarul are mână câştigătoare, apare o fată superbă, oferindu-i acestuia o băutură alcoolică din partea casei. Din experienţa oricărui jucător, se poate indica faptul că acoolul şi jocurile de noroc nu sunt o combinaţie bună, în ciuda filmelor regizate.

O altă metodă de distragere a atenţiei folosită în cazinouri, este aceea de a trimite o persoană de sex opus jucătorului, extrem de atractivă, doar pentru a schimba câteva vorbe şi evindent, pentru a distrage atenţia de la joc pentru câteva minute, rezultatul fiind greşeli novice din partea jucătorului.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!