Câinii miros cât e ceasul

Din modul extatic în care un câine își va saluta stăpânul abia întors dintr-o călătorie de două minute până la gunoi sau la cutia poștală, se presupune că patrupezii au un simț foarte slab al timpului. Stăpânul a plecat de câteva minute; câinele reacționează ca și cum s-a fi reunit cu omul după câteva luni de separare. Cine poate explica mintea unui câine?

De fapt, Alexandra Horowitz chiar încearcă sau cel puțin ea ne împărtășește câteva fenomene fascinante care au loc în mintea caninului, concentrându-se asupra modului în care acestea interacționează, în mod instinctiv, cu lumea înconjurătoare - adică simțurile lor extraordinare al mirosului. Horowitz este fondatoarea Laboratorului de Cogniție Canină al Colegiului Barnard și ea a scris o nouă carte din cadrul cercetării sale: Fiind un câine. În carte, ea își afirmă și susține propria teorie privind câinii și cronologia. „Dat fiind faptul că fiecare zi are un miros nou, orele sale marchează aceste tranziții între mirosuri pe care le poate observa câinele”, scrie ea. „Câinii miros ora."

Comparativ cu nasurile noastre relativ simpliste, nasul câinelui este un lucru complex detaliat, permițându-i să adulmece mirosuri pe care nu le putem simți. Probabil că ați auzit de câini antidrog și, poate, chiar de câini specializați pe detectarea cancerului. Câinii care miros timpul - reprezintă o noutate. Nu este o ipoteză chiar deplasată, având în vedere că patrupezii sunt creaturi olfactive; lumea lor este definită de mirosuri. Până la urmă, și noi ne folosim de simțurile noastre pentru a judeca timpul. Chiar și în absența unui ceas sau a unui smartphone, putem ghici când este aproape de ora după-amiezii, ghidându-ne după razele de lumină din cameră sau de felul în care se simte pe piele căldura soarelui. „Câinele, consider eu, că poate mirosi acest lucru din mișcarea aerului dintr-o cameră”, a declarat Horowitz într-un interviu recent.

Devine mai ușor de înțeles modul în care câinii își folosesc simțul olfactiv pentru a înțelege lumea înconjurătoare, la fel precum ne folosim noi ochii, totuși nu este o comparație prea corectă. De ce? Spre exemplu, un câine antrenat să adulmece materii explozive, poate detecta a trilioana parte a unui gram de TNT. La noi oamenii, ar fi ca și cum ne-am plimba cu un binoclu de mare putere lipit de ochi.

Deci trecerea timpului chiar are un miros; doar că nasul nostru nu este suficient de complex pentru a-l detecta. În lumea unui câine, trecutul și prezentul, ba chiar și viitorul sunt toate stratificate, așteptându-și rândul să fie mirosite. „Mirosul transformă timpul câinilor în elastice colorate", explică Horowitz în cartea sa, „trăgând un pic din trecut și un pic din viitor, îmbinând prezentul.”