Viitorul se întinde pe fundul oceanelor

Hidratul de metan este un solid compus clatrat în care o cantitate mare de metan este prinsă într-o structură cristalină de apă, formând un solid similar gheţii.

Viitorul se întinde pe fundul oceanelor
Publicitate

Iniţial s-a crezut că poate să apară numai în regiunile exterioare ale Sistemului Solar, unde temperaturile sunt scăzute, dar au fost găsite depozite semnificative de hidrat de metan şi în sedimentele din oceanele Pământului.

Hidraţii de metan, îngropaţi adânc pe fundul oceanului şi în permafrostul din Alaska, pot fi următoarea sursă de energie importantă pentru civilizaţie, numai dacă, nu sunt perturbaţi sau influenţaţi negativ (aceştia având consecinţe violente faţă de mediu, chiar până la încălzirea globală). Încălzirea globală care este fenomenul de creştere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, a fost constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Aceasta dacă continuă poate determina topirea straturilor de hidrat de metan, care este urmată de eliberare masivă de metan în atmosferă care va duce la creşterea şi mai mare a efectului de seră.

Cel mai mare rezervor de carbon şi singurul de pe planetă, se află îngropat permanent în oceanele cele mai adânci, sub compoziţia a misterioşi hidranţi de metan, ce se formează sub aspect de gheaţă, atunci când gazul inflamabil de metan întâlneşte temperaturi scăzute şi condiţii de presiune mari. Hidraţii de metan pot răspunde violent la perturbările de temperatură şi presiune.

Hidratul de metan sau „gheaţa care arde” constituie o sursă importantă de combustibil, metanul este rezultatul acţiunii bacteriilor anaerobe asupra organismelor moarte, bacteriile descompunând substanţele organice în molecule mai mici. Organismele marine trăiesc până la câteva sute de metri adâncime, lucru care explică inexistenţa hidratului de metan la adâncimi mai mari de 2000 m.

Viitorul se întinde pe fundul oceanelor

Hidraţii de metan sunt foarte periculoşi şi foarte scumpi pentru exploatare, iar ecologişii sunt foarte îngrijoraţi de consecinţele exploatării lor. Aşa că ne punem întrebarea „de ce” departamentul de energie american (U.S. Department of Energy) plăteşte companiilor de petrol şi altor companii de specialitateş, să perforeze fundul oceanului şi permafrostul în căutarea şi exploatarea „îngheţului periculos”?

Primele cantităţi de gaz metan extras din gheaţa de sub sol au fost obţinute prin anii 1970, în Siberia, extragerea din mare e mai dificilă. În Marea Japoniei şi Canada utilizând o nouă metodă cu aer cald s-a reuşit recent să se extragă gaz metan. Japonia se confruntă cu o serie de provocări în ceea ce priveşte producţia de energie, deoarece este cel mai mare importator de gaze naturale din lume, iar de la dezastrul care a avut loc la centrala nucleară Daiichi din Fukushima, naţiunea niponă a crescut şi mai mult nivelul achiziţiilor de combustibili fosili.

Pentru a descoperi o sursă locală de energie, Ministrul de Economie, Comerţ şi Industrie din Japonia a investit milioane de dolari în exploatarea hidratului de metan (gheaţa inflamabilă), iar pe data de 12 martie 2013, reprezentanţi oficiali au anunţat pentru prima dată că au reuşit să extragă cu succes acest compus de pe fundul mării. Metanul este cunoscut ca un gaz cu efect de seră extrem de puternic, care este de 20 de ori mai dăunător decât dioxidul de carbon. Dacă Japonia va exploata rezervele care se află în regiunile subacvatice, acest lucru ar putea avea consecinţe catastrofale pentru mediul înconjurător.

Viitorul se întinde pe fundul oceanelor

„Zona iniţială de studiu din Japonia a fost regiunea de coastă care se întinde pe 400 km (de la Tokyo până la vârful vestic al insulei Honshu). Numai această regiune se estimează că înmagazinează suficinte rezerve pentru a alimenta toată Japonia cu gaz natural pentru aproape 14 ani”, spune guvernul japonez, care conduce studiile. Obstacole tehnologice masive stau în calea extragerii gazului, care este dificil de accesat, deoarece este adesea mult sub nivelul mării.

Estimările revizuite arată că există depozite masive de hidrat de metan sub Marea Japoniei. Acestea vor fi mai uşor de exploatat decât mare parte din depozitele de gaz, deoarece sunt situate aproape de fundului mării, spun oficialii. Japonia stă pe un ansamblu de trei dintre cele mai mari depozite din lume.

„Hidratul de metan ar putea deveni o sursă importantă de energie pentru Japonia, pentru că o parte importantă din resursele cunoscute sau dovedite la nivel global sunt în jurul Japoniei“, spune analistul Gerhard Fasol de la Eurotechnology Japan.

Viitorul se întinde pe fundul oceanelor

Japonia speră să facă tehnologia viabilă din punct de vedere economic în următorul deceniu, şi să producă o cantitate de gaze ce se poate încadra între 1,1 trilioane şi 7 trilioane de metri cubi de hidrat de metan. Această cantitate ar putea acoperi nevoile de gaz natural ale ţării pentru următorii 11-100 de ani. Depozite abundente de hidrat de metan există şi în suprafaţa de pe fundul mării din regiunile arctice, de-a lungul coastei Carolinei de Nord şi de Sud şi în zone ale Canadei, Chinei şi Norvegiei. Deşi japonezii au dezvoltat o metodă de a extrage resursele de energie, rămâne întrebarea referitoare la modul în care această substanţă va afecta mediul.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!