Viitorul se întinde pe fundul oceanelor
Hidratul de metan este un solid compus clatrat în care o cantitate mare de metan este prinsă într-o structură cristalină de apă, formând un solid similar gheții.

Inițial s-a crezut că poate să apară numai în regiunile exterioare ale Sistemului Solar, unde temperaturile sunt scăzute, dar au fost găsite depozite semnificative de hidrat de metan și în sedimentele din oceanele Pământului.
Hidrații de metan, îngropați adânc pe fundul oceanului și în permafrostul din Alaska, pot fi următoarea sursă de energie importantă pentru civilizație, numai dacă, nu sunt perturbați sau influențați negativ (aceștia având consecințe violente față de mediu, chiar până la încălzirea globală). Încălzirea globală care este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, a fost constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Aceasta dacă continuă poate determina topirea straturilor de hidrat de metan, care este urmată de eliberare masivă de metan în atmosferă care va duce la creșterea și mai mare a efectului de seră.
Cel mai mare rezervor de carbon și singurul de pe planetă, se află îngropat permanent în oceanele cele mai adânci, sub compoziția a misterioși hidranți de metan, ce se formează sub aspect de gheață, atunci când gazul inflamabil de metan întâlnește temperaturi scăzute și condiții de presiune mari. Hidrații de metan pot răspunde violent la perturbările de temperatură și presiune.
Hidratul de metan sau „gheața care arde” constituie o sursă importantă de combustibil, metanul este rezultatul acțiunii bacteriilor anaerobe asupra organismelor moarte, bacteriile descompunând substanțele organice în molecule mai mici. Organismele marine trăiesc până la câteva sute de metri adâncime, lucru care explică inexistența hidratului de metan la adâncimi mai mari de 2000 m.

Hidrații de metan sunt foarte periculoși și foarte scumpi pentru exploatare, iar ecologișii sunt foarte îngrijorați de consecințele exploatării lor. Așa că ne punem întrebarea „de ce” departamentul de energie american (U.S. Department of Energy) plătește companiilor de petrol și altor companii de specialitateș, să perforeze fundul oceanului și permafrostul în căutarea și exploatarea „înghețului periculos”?
Primele cantități de gaz metan extras din gheața de sub sol au fost obținute prin anii 1970, în Siberia, extragerea din mare e mai dificilă. În Marea Japoniei și Canada utilizând o nouă metodă cu aer cald s-a reușit recent să se extragă gaz metan. Japonia se confruntă cu o serie de provocări în ceea ce privește producția de energie, deoarece este cel mai mare importator de gaze naturale din lume, iar de la dezastrul care a avut loc la centrala nucleară Daiichi din Fukushima, națiunea niponă a crescut și mai mult nivelul achizițiilor de combustibili fosili.
Pentru a descoperi o sursă locală de energie, Ministrul de Economie, Comerț și Industrie din Japonia a investit milioane de dolari în exploatarea hidratului de metan (gheața inflamabilă), iar pe data de 12 martie 2013, reprezentanți oficiali au anunțat pentru prima dată că au reușit să extragă cu succes acest compus de pe fundul mării. Metanul este cunoscut ca un gaz cu efect de seră extrem de puternic, care este de 20 de ori mai dăunător decât dioxidul de carbon. Dacă Japonia va exploata rezervele care se află în regiunile subacvatice, acest lucru ar putea avea consecințe catastrofale pentru mediul înconjurător.

„Zona inițială de studiu din Japonia a fost regiunea de coastă care se întinde pe 400 km (de la Tokyo până la vârful vestic al insulei Honshu). Numai această regiune se estimează că înmagazinează suficinte rezerve pentru a alimenta toată Japonia cu gaz natural pentru aproape 14 ani”, spune guvernul japonez, care conduce studiile. Obstacole tehnologice masive stau în calea extragerii gazului, care este dificil de accesat, deoarece este adesea mult sub nivelul mării.
Estimările revizuite arată că există depozite masive de hidrat de metan sub Marea Japoniei. Acestea vor fi mai ușor de exploatat decât mare parte din depozitele de gaz, deoarece sunt situate aproape de fundului mării, spun oficialii. Japonia stă pe un ansamblu de trei dintre cele mai mari depozite din lume.
„Hidratul de metan ar putea deveni o sursă importantă de energie pentru Japonia, pentru că o parte importantă din resursele cunoscute sau dovedite la nivel global sunt în jurul Japoniei“, spune analistul Gerhard Fasol de la Eurotechnology Japan.

Japonia speră să facă tehnologia viabilă din punct de vedere economic în următorul deceniu, și să producă o cantitate de gaze ce se poate încadra între 1,1 trilioane și 7 trilioane de metri cubi de hidrat de metan. Această cantitate ar putea acoperi nevoile de gaz natural ale țării pentru următorii 11-100 de ani. Depozite abundente de hidrat de metan există și în suprafața de pe fundul mării din regiunile arctice, de-a lungul coastei Carolinei de Nord și de Sud și în zone ale Canadei, Chinei și Norvegiei. Deși japonezii au dezvoltat o metodă de a extrage resursele de energie, rămâne întrebarea referitoare la modul în care această substanță va afecta mediul.


