Proteza dentară, populară mulțumită soldaților morți

La sfârșitul secolului 18 și începutul secolului 19 „toată lumea se credea meșter în stomatologie”, spune Rachel Bairsto, curator la muzeul britanic Dental Association din centrul Londrei - de la strungari de fildeș, la bijutieri, chimiști, peruchieri și chiar fierari. În rândul celor înstăriți, consumul de zahăr era în continuă creștere, iar încercările timpurii de albire a dinților - cu soluții acide - eroda smalțul. Sute de dinți erau scoși. Cererea pentru dinți falși a luat amploare. Afacerea era în plină expansiune.

Există dovezi din anii anteriori bătăliei de la Waterloo, spune Bairsto, care atestă că stomatologii vremurilor foloseau dinți umani în protezele lor. Acest anunț, din 1792, „caută” dinți străini - care ar fi fost nituiți în proteze de fildeș și plasați în gurile britanice nesănătoase.

Există desene, precum cel de mai jos, al lui Thomas Rowlandson în 1787, în care sunt ilustrați oameni săraci carora li se furau dinții spre a fi puși în gurile pacienților bogați. În acea perioadă, placa de bază a protezelor dentare era fildeșul, cu dinți umani atașați. O altă opțiune era de a avea și „dinți” complet din fildeș. În 1780, o proteză din fildeș cu dinți umani costa peste 100 de lire sterline. Fără dinți umani era mai ieftină. În ciuda costurilor uriașe, vânzările mergeau bine, protezele se potriveau de minune în gurile nesănătoase.

Deși o opțiune ingenioasă pentru moment, aceasta ar putea fi foarte incomod de purtat, ciudat de a mânca utilizând o astfel de proteză, care mai ales se putea desprinde din gură cu ușurință. Astfel, dinții umani din proteze erau mult mai râvniți. Dar numărul donorilor vii era finit, iar tâlharii de morminte puteau oferii provizii doar limitat. Perspectiva a mii de dinți britanici, francezi și prusaci - existenți în gurile soldaților proaspăt uciși pe câmpul de luptă de la Waterloo - a devenit una atractivă pentru jefuitori. Pentru că majoritatea soldaților căzuți erau puși într-un singur loc, era foarte ușor pentru profanatori să le fure dinții, neavând nevoie decât de un clește.

Dinții colectați prin această modalitate, erau sorați după formă și compoziție - spune Bairsto - ca apoi să fie aranjați pentru a părea că provin de la un singur om. Seturile erau vândute tehnicienilor dentari ai vremurilor, care fierbeau dinții, le tăiau capetele, iar apoi îi modelau în protezele de fildeș. Rachel Bairsto mai amintește faptul că foarte puțini molari ar fi ajuns pe piață de pe câmpul de luptă, întru-cât aceștia erau mai greu de scos și remodelat. Termenul „Dinți Waterloo” este cunoscut astăzi, însă Bairsto spune că a încercat fără rezultate să găsească dovezi cum că și pe acea vreme ar fi fost recunoscut acest termen. „Probabil că oamenii habar nu aveau că noul lor set de dinți provenea de la soldați căzuți la datorie”, adaugă ea.

Pe la mijlocul secolului al 19-lea, utilizarea dinților umani în proteze a scăzut. Parțial din cauza Actului Anatomiei (Anatomy Act) din 1832, o lege care interzicea în Marea Britanie deshumarea clandestină a cadavrelor - și parțial pentru că noile produse în curs de dezvoltare, puteau înlocui dinții umani. Dar conforma listei de prețuri din fotografie, din 1851, stomatologii perioadei erau încă în măsura de a achizitiona atât dinți de fildeș, cât și umani. Tehnicienii au experimentat diferite moduri de a atașa dinții pe proteze, precum cu ace de metal.

În prima jumătate a secolului al 19-lea s-a introdus pentru prima dată dintele din porțelan - mulțumită bijutierului Claudius Ash, acreditat cu progrese semnificative în acest domeniu, în anii 1830 - când și-a dezvoltat plantul „dinților tub”.

Următoarea mare descoperire a fost utilizarea vulcanitului ca bază pentru proteză – înlocuirea fildeșului. Dezvoltat în anii 1840 de către frații americani Charles și Nelson Goodyear, vulcanitul este un compus realizate din cauciuc. A fost relativ ieftin și de culoare roz, foarte aproape de culoarea gingiei. În perioada bătăliei de la Waterloo, amintește Rachel Bairsto de la Muzeul BDA, oricine se putea autonumi dentist și putea oferi sfaturi cu privire la dantură. Puteai merge chiar la bijutier și ieșeai cu dantura ajustată.

Au fost necesari încă 45 de ani pentru ca Marea Britanie să introducă prima calificare în stomatologie. Și aproape încă 20 de ani, până la adoptarea primei legislații dentare (1878) și la crearea unui registru de medici stomatologi (1879).

De la extragerea dinților pe câmpul de luptă belgian, la dinți de porțelan în proteză vulcanizată – au existat progrese semnificative în domeniul îngrijirii dentare din secolul al 19-lea. Din secolul 20 - când vulcanitul este încoluit de acril și ceramică, iar pastele de dinți conțin fluor - așteptăm ca în orice moment să revoluționeze noi îmbunătățiri și tehnologii.

Toate imaginile fac obiectul copyright-ului. Imagini oferite de British Dental Association Museum.