Organismele mici care produc nori
Oamenii de știință au descoperit modul în care un mic organism rezident al oceanelor, ajută la reglarea climei Pământului. Ei au demonstrat că aceste mici bacterii, extrem de abundente, ar putea produce un gaz important din punct de vedere al mediului, sulfură de dimetil.

Cercetările publicate în „Nature Microbiology”, dezvăluie modul prin care un grup de bacterii numit Pelagibacterales, joacă un rol important în menținerea unei stabilități a atmosferei Pământului. Proiectul a fost condus de către Prof. Steve Giovannoni și Dr. Jing Sun la Universitatea de Stat din Oregon, în colaborare cu cercetătorii de la UEA, printre altele. Ei au demonstrat că aceste mici bacterii, extrem de abundente, ar putea produce un gaz important din punct de vedere al mediului, sulfură de dimetil.
Cercetătorii de la UEA au identificat și caracterizat gena care este responsabilă pentru această proprietate. Dr. Jonathan Todd de la Școala de Științe Biologice UEA, a spus: „Aceste tipuri de organisme oceanice sunt printre cele mai abundente organisme de pe Pământ - până la o jumătate de milion de celule microbiene în fiecare linguriță de apă de mare. Am studiat la nivel molecular și genetic pentru a descoperi exact modul în care acestea generează un gaz numit dimetilsulfura (DMS), care este cunoscut pentru stimularea formării norilor. Cercetările noastre arată modul prin care un compus numit dimetilsulfoniopropionat, este produs în cantități mari de planctonul marin și mai apoi descompus în DMS de către aceste organisme oceanice mici, denumite Pelagibacterales. Gazul DMS rezultat poate avea deci un rol în reglarea climei, prin creșterea cantității de micropicături din nori, care la rândul lor reduc cantitatea de lumină solară ce se reflectă asupra oceanelor.”

Dr. Emily Fowler de la Școala de Științe Biologice UEA a lucrat la caracterizarea enzimelor DMS generate de Pelagibacterales, ca parte a lucrării sale de doctorat cu succes la UEA. Ea a menționat: „Într-un mod entuziasmant, maniera prin care Pelagibacterales generează DMS se realizează printr-o enzimă necunoscută anterior, și noi am constatat ca aceeași enzimă este prezentă și la alte specii de baterii marine, la fel de abundente. Acest lucru demonstrează că până acum am subestimat foarte mult contribuția microbiană la producerea acestui gaz extrem de important.”
Dr. Temperton de la Universitatea Exeter a adaugat: „Acest lucru arată că Pelagibacterales sunt probabil o componentă de neînlocuit în stabilizarea climatică. De fapt acest organism poate fi considerat drept contribuție majoră. Cu adevărat fascinant este eleganța și simplitatea producției de DMS în Pelagibacterales. Aceste organisme nu au mecanismele genetice de reglementare regăsite în majoritatea bacteriilor. Au evoluat cu succes în oceane limitate în substanțe nutritive - având unele dintre cele mai mici gene dintre toate organismele vii libere - pentru că genomurile mici, necesită resurse puține pentru a se multiplica.”


