De ani de zile ni se spune ca fluorul este bun pentru sănătatea noastră; mai precis, pentru sănătatea dinţilor noştri. Fluorul întăreşte smalţul dinţilor ceea ce, spun specialiştii, înseamnă mai puţine carii.
De aici şi până la măsura de a fluoriza apa de băut pentru a asigura tuturor (mai ales copiilor) doza de fluor necesară pentru protecţia danturii era un pas destul de mic. Pas care, în unele ţări, a fost deja facut. Cu consecinte grave, susţin câţiva experţi şi, mai ales, cu intenţii odioase, sustin adepţii teoriilor conspiraţiei.
Începând din anii '40, în SUA şi Canada, apa potabilă a fost, în mare parte, fluorizată prin adăugarea de fluorură de sodiu. Măsura a fost implementată în urma unei campanii agresive care urmărea să convingă populaţia de beneficiile adăugării substanţei în apă. Fluorul a devenit deodată elementul-minune care ne putea scăpa de carii. Inclus în pastele de dinţi, în apele de gură şi, în cele din urmă, în apa pe care o bea toată lumea, de la bebeluşi până la vârstnici, fluorul ar fi urmat să îmbunătăţească sănătatea dentară a tuturor acestor norocoşi beneficiari.
Pentru că despre efectele nocive ale „elementului F” asupra sănătăţii, despre sursele din care provenea fluorura de sodiu folosită, şi despre necesităţile imperioase care au stat la baza deciziei nu s-a spus nimic. Ani mai târziu, din lumea ştiinţifică au răzbătut ecouri conform cărora fluorizarea apei nu numai că nu ar îmbunătăţi în vreun fel sănătatea cuiva, dar contribuie la creşterea riscului unor afecţiuni. Doza optimă de fluor ar fi, după cifrele oficiale, de 1 ppm (părţi per milion) sau 1 mg/litru. Dar cei convinşi că este vorba despre complot afirmă că, în unele zone ale Americii de Nord, fluorul se regăseşte în apă în doze de 2-3 ori mai mari. De ce?
Aşa cum era de aşteptat, informaţiile se bat cap în cap. Există studii care arată că fluorul întăreşte, într-adevăr, smalţul dinţilor şi reduce riscul apariţiei cariilor la copii, după cum există şi studii care au demonstrat că afectează negativ sănătatea dinţilor, care nu e legată doar de smalţ; în plus, are efecte nocive asupra sistemului osos.
Gerald J. Cox, un om de ştiinţă care a derulat o campanie de informare pentru a convinge publicul de beneficiile utilizării fluorului în lupta împotriva cariilor, este considerat părintele marii conspiraţii. Ceea ce nu ştia lumea era că J. Cox era plătit de o companie metalurgică, specializată în producerea aluminiului, companie care, ca şi altele din acelaşi domeniu, se confruntă în anii '30 cu o mare problemă: cum să scape de marile cantităţi de reziduuri rezultate din procesul de fabricare a aluminiului. Unul dintre aceste deşeuri era fluorura de sodiu. O parte din aceste deseuri puteau fi folosite pentru fabricarea unor rodenticide şi insecticide - pe inţelesul tuturor: otrăvuri pentru gândaci şi pentru şobolani - dar încă rămânea în stoc o cantitate mare de fluorură de care producătorii trebuiau cumva să scape. Teoria conspiraţionistă afirmă că, de fapt, fluorizarea pe scară largă a apei potabile a fost o mârşavă uneltire orchestrată de mari întreprinderi metalurgice nord-americane, un proiect abominabil finanţat de cei care pot obţine totul cu bani. Aceştia au găsit o valoare de întrebuinţare deşeurilor de fluorură de sodiu, fără a-şi face nici un scrupul cu privire la sănătatea celor pe care îi otrăveau astfel.
Firma ALCOA, cea mai mare dintre companiile producătoare de aluminiu, a finanţat - conform teoriilor conspiraţioniste - cercetările asupra apei fluorizate şi a efectului asupra danturii copiilor, apoi campania pentru promovarea fluorizării apei potabile.
Aceleaşi teorii aduc argumente în privinţa pericolelor ingerării de fluor, punând accentul pe toxicitatea sa şi pe efectele nocive, pe termen lung, asupra sănătăţii, efecte despre care publicul ştie prea puţin. Ei citeaza în primul rând un studiu foarte amplu, realizat la sfârşitul anilor '80 pe 39.000 de copii americani, studiu care a arătat că nu au apărut diferenţe semnificative în ceea ce priveste numărul de carii între copiii care băuseră şi cei care nu băuseră apă fluorizată. Practic fluorul n-ar avea mult lăudatul efect de a preveni apariţia cariilor. În schimb, specialiştii afirmă că supradozarea fluorului, ca urmare a ingestiei de fluoruri conţinute în apa de băut, determină apariţia fluorozei dentare, o afecţiune caracterizată prin fragilizarea dinţilor şi apariţia de pete pe suprafaţa lor. Riscul e şi mai mare în condiţiile în care consumului de apă fluorizată i se adaugă alte surse de fluor: suplimente cu fluor sau expunerea la poluarea produsă de cărbunele cu conţinut mare de fluor.
Ulterior, au început să circule şi informaţii privind potenţialul carcinogenic al fluorului, iar mai multe studii ar fi demonstrat că există o legătura între fluor şi fracturi: ingestia fluorului în cantităţi mari fragilizează oasele, mărind riscul de fracturare a acestora. Mai nou, vehiculează informaţii asupra unor posibile efecte ale fluorului asupra creierului şi, implicit, a comportamentului uman. Un reputat jurnalist spaniol, David Heylen Campos, a sugerat într-o carte a sa faptul că fluorul ar fi folosit pentru a ţine sub control populaţia, împiedicând-o să devină prea violentă. Cetăţenii ţărilor în care se practică fluorizarea apei potabile ar fi aşadar, un fel de cobai.
Jurnalistul citează mărturia lui Ian E. Stephen, specialist în efectele fluorului asupra sănătăţii, care a afirmat că în timpul mandatului primului ministru Margaret Thatcher, în Irlanda de Nord conţinutul de fluoruri din apa potabilă a crescut de trei ori şi că acest lucru ar fi fost făcut intenţionat, în încercarea de a linişti populaţia turbulentă şi de a ţine astfel situaţia sub control. Metoda şi-ar avea originea, după opinia lui David Heylen Campos, în cercetările efectuate în lagărele de concentrare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când naziştii au adaugat în hrana deţinuţilor mici cantităţi de fluor pentru a-i linişti şi a-i menţine într-o stare de letargie mentală care îi împiedică să se revolte. Jurnalistul afirmă că, de altfel, şi unele medicamente utilizate azi în ospicii şi aziluri de bătrâni conţin fluor - probabil în acelaşi scop: liniştirea pacienţilor şi menţinerea lor în stare de supunere şi sub control.
Știa guvernul american, se întreabă David Heylen Campos, care erau efectele negative ale fluorului asupra sănătăţii? Au fost ascunse deliberat aceste informaţii pentru a proteja sinistra conspiraţie la scară naţională? Nu există un raspuns convingător, aminteşte jurnalistul, însă ne insuflă totuşi să fim mai precoce în ceea ce priveşte marile campanii care ne îndeamnă să bem apă fluorizată sau să ne spălăm pe dinţi cu pastă de dinţi care conţine fluorura de sodiu, adică substanţă folosită la fabricarea otrăvii pentru şobolani. Trebuie menţionat că, la ora actuală, fluorura de sodiu mai este folosită doar în mică măsură pentru fluorizarea apei, fiind înlocuită, între timp, de alţi compuşi care conţin fluor. În schimb, este încă prezentă în pastele de dinţi.
