Japonezul care a salvat șase mii de evrei
Numele lui Szugihara Csiune este mai puțin cunoscut decât cel al lui Oskar Schindler, de altfel ecranizat și în stilul Spielberg.

Numele lui Szugihara Csiune este mai puțin cunoscut decât cel al lui Oskar Schindler; ce mult contează numele personajului principal din filmul lui Steven Spielberg despre Holocaust. Nu vorbim despre faptul ca nu și-ar fi meritat popularitatea, pentru că Schindler a salvat mii de evrei de la o moarte sigură.
Szugihara a devenit viceconsul la Kaunas, Lituania în anul 1939. Responsabilitatea sa era de a supraveghea mișcările trupelor sovietice și germane; practic el reprezenta ochiul Japoniei in Europe de Est. Japonezii nu aveau încredere in Hitler, chiar dacă erau aliați; astfel Szugihara era însărcinat cu raportarea evenimentelor.
După anexarea Lituaniei la Uniunea Sovietică, un număr foarte mare de refugiați evrei lituanezi și polonezi au încercat să intre în posesia vizei, pentru a putea emigra mai departe. Călătoria fără viză era forte riscantă, însă foarte puține țări au riscat să ofere viză evreilor.
Szugihara a intrat în contact cu guvernul japonez, pentru a afla dacă poate oferi viză refugiaților, insă aceștia nu îndeplineu criteriile: pentru a intra pe teritoriul japonez, trebuia procedat întreg demersul de imigrare, iar cine nu avea destui bani, nici nu intra în țară. Szugihara a încercat de trei ori să găsească o soluție, insă de toate cele trei ori cererea sa a fost respinsă.
Szugihara a discutat problema cu familia sa și a luat problema în propriile mâini. La data de 18 iulie 1940 a început să completeze vizele pe propria răspundere. Ignorând complet cerințele și urmările, el oferea vize temporare de 10 zile pentru a traversa Japonia.
Cunoscând xenofobia japozenă, birocrația complicată a oficiului de imigrare, precum și poziția importantă a lui Szugihara, este poate mai acceptabil de înțeles, de ce era nevoie de un curaj imens pentru a face ce făcea el. Cu autoritățile sovietice erau mai puține probleme - să nu uităm că noțiunea de corupție era foarte bine cunoscută de acestea - permițând evreilor cu viză să călătorească pe calea ferată transsiberiană - bineînțeles pentru un preț destul de mare.

Szugihara aproba cererile pentru viză, câte 18-20 de ore pe zi, o cantitate ce altădată putea fi atinsă într-o lună. La 4 septembrie, japonezii au închis ambasada din Lituania, prin urmare nici Szugihara nu putea rămâne în țară. Până la acea dată, au fost eliberate mii de vize, însă martori spun că și după părăsirea țării a continuat să aprobe cereri.
Când trenul lui Szugihara s-a pus în mișcare din gara Kaunas, omul a început să arunce vize pe geam, către mulțimea care înconjura trenul. Tot pe geam, a aruncat și documente de la ambasadă, cu semnătura sa, cu ajutorul cărora se putea completa viza.
”Rog ierarea voastră, că nu pot scrie mai multe. Toate cele bune!”
- a strigat Szugihara de la geamul trenului.
”Nu te vom uita niciodată, Szugihara. Sigur ne vom revedea!”
- a strigat o voce din mulțime.
Și această prețioasă poveste nu a fost ecranizată niciodată de către Steven Spielberg.


