În 10 ani liniștea ar putea să dispară

Liniștea pare a fi o „specie” pe cale de dispariție, spune Gordon Hempton. El definește adevărata liniște ca fiind o prezență - nu o absență a sunetului, ci a zgomotului. Pământul, așa cum îl cunoște el, este „un tonomat alimentat cu energie solară”. Liniștea este „o mângâiere pentru suflet”. Noi percepem lumea prin urechile sale.

„Dacă nu vom fac nimic, în următorii zece ani tăcerea este pe cale să dispară”. Alarma a fost lansată de ecologistul american Gordon Hempton, care de 35 de ani călătorește în lumea întreagă cu microfonul în mână, militînd în tăcere pentru protejarea spațiilor sonore din ce în ce mai infestate de antropofonie, sunetele provocate de om și îmbogățindu-și arhiva cu mii de ore de „sunete ale existenței”.

Cu toate motoarele turbo, sirenele stridente și claxoanele interminabile ale mașinilor, împânzind chiar și ultimele locuri tăcute din lume, liniștea a devenit un favor rar și prețios în ziua de astăzi - o resursă naturală, dacă putem pune problema și așa. Epuizarea acestei resurse ne influențează nivelul de concentrare, funcționarea cognitivă, fericirea și bunăstarea generală.

Hempton nu este în căutarea liniștii perfecte, interstelare – care la fel ca vidul absolut înseamnă doar absența vieții – ci de ceva care nu conține zgomotul constant al oamenilor, al motoarelor sau a muzicii de la supermarket, din bancă sau a celei din lift.

Hempton este un cercetător de „sunete” naturale și de tăceri care ne dezvăluie că până acum a găsit doar aproximativ 50 de medii necontaminate de zgomotele umane. O duzină din acestea se află în America de Nord, unele în Europa și niciunul în Franța. Chiar dacă proiectul este poetic, metoda de determinare a unei zone de tăcere este absolut științifică.

Urechea noastră percepe zgomote care pot proveni chiar de la o distanță de 20 de kilometri și, potrivit riguroaselor sale măsurători, „tăcere” înseamnă absența sunetelor umane în zori, timp de cel puțin 15 minute consecutive, iar în spații mari, pe o suprafața de cel puțin 3.000 de kilometri pătrați. Suficient pentru a crea un „efect de tampon”, care să atenueze sunetul în jurul unui punct central de liniște absolută. Din păcate, lista lui Hempton devine în fiecare an din ce în ce mai scurtă. Deocamdată încă mai rezistă, printre altele, Hoh Rainforest din Washington, Parcul Național Grasslands din Canada și Parcul Național Haleakala din Hawaii.

Din cercetările sale au fost excluse Europa și Asia – mult prea haotice – chiar dacă în Suedia, Norvegia și Finlanda, precum și în unele părți din Polonia, pot exista locuri liniștite. Ar mai fi, de asemenea, Northumberland, în Marea Britanie, păcat doar că se află în apropierea unei tabere de antrenament militar.

Candidatul favorit la titlul de cel mai liniștit loc din lume pare a fi Antarctica, dar chiar și acolo avioanele, bărcile, generatoarele diesel ale bazelor științifice – al căror zgomot se aude până la 30 de kilometri distanță – nu sunt suficient de îndepărtate.

Avioanele sunt principalii vinovați: zgomotul motoarelor călătorește până la 150 de kilometri și nu există nicio altitudine care să le țină la distanță. Este destul să privim orice hartă a traseelor lumii pentru a înțelege că nu există nicio scăpare: chiar și în mijlocul pădurii tropicale amazoniene, la 2.000 de kilometri de cel mai apropiat oraș, va ajunge zgomotul unui reactor.