Din culisele Terminalului: o poveste adevărată

Ei bine, povestea continuă așa: în timpul zborului, în țara sa are loc o lovitură de stat. Viktor aterizează la aeroportul John F. Kennedy având un pașaport care nu mai este valabil și, ca atare, nu are voie să intre în Statele Unite, fiind într-un fel obligat să trăiască în terminalul aeroportului până ce războiul de acasă se va fi terminat.

În ceea ce privește blockbusterul lui Steven Spielberg, „The Terminal”, experiența de a fi blocat într-un aeroport timp de un an, poate duce la prietenie, la distracție și chiar la romantism. Însă este greu să vedem viața lui Mehran Karimi Nasseri prin prisma plină de culori a lui Spielberg. Dl. Nasseri reprezintă inspirația pentru film - un refugiat iranian din viața reală, care a sosit la aeroportul Charles de Gaulle din Paris în 1988, fără pașaport și fără documente, pentru a intra în altă țară. De atunci a rămas blocat în Terminalul Unu. Asemenea unei valize pierdute și vechi, el nu a fost revendicat de nimeni.

„Terminalul”, lansat în anul 2004, povestește greutățile lui Navorski, un călător fictiv din Balcani, blocat la aeroportul JFK din New York, unde el trăiește luni de zile, ca într-un microcosmos închis ermetic.

Unele dintre tacticile de supraviețuire ale lui Navorski sunt similare cu cele ale lui Nasseri, cum ar fi îmbăierea în toaleta publică, amenajarea unei zone de locuit pe o bancă și acceptarea tichetelor de masă ale angajaților din aeroport. Dar unde filmul a înfrumusețat povestea cu aventuri nebunești și chiar romantism alături de o însoțitoare de zbor - rol jucat de Catherine Zeta-Jones -, viața lui Nasseri se rezumă în mare parte la lectură. „Poate că nu o fac așa cum o face Tom Hanks”, spunea el în 2004. „Zilele mele sunt la fel ca într-o bibliotecă. Tăcute.”

Această legendă urbană reprezintă subiectul a trei alte filme, dintre care două sunt documentare. Reporterii și turiștii îl vizitau zilnic pe cetățeanul „liber”, care îi invita la salonul său de presă improvizat. „Este aceasta un divertisment public?” Întreba Nasseri cu o grimasă de durere. Cu toate acestea, în același timp, „Alfred”, așa cum mai este cunoscut, părea să-și savureze celebritatea.

„El este cunoscut în întreaga lume și oamenii vin să-l vadă”, povestea Valérie Chevillot, care putea vedea tabăra lui Nasseri, constituită din cutii, pungi și valize asortate, prin fereastra buticului de îmbrăcăminte Phénix. „Dar nimeni nu-l cunoaște cu adevărat.”

Criza inițială a început atunci când Nasseri a încercat să călătorească în Anglia din Belgia prin Franța. Însă și-a pierdut actele, declarându-și statutul de refugiat iranian. S-a confirmat faptul că el a fost expulzat din Iran în anii 1970, dar faimosul intrus și-a respins moștenirea - negând chiar și faptul că poate vorbi Farsi - sub convingerea că fondul său iranian este cauza principală a necazurilor sale. Nici un membru al familiei nu l-a contactat vreodată. „Poliția spune că nu mai trăiesc”, susținea el în mod enigmatic.

Rezumarea detaliilor coșmarului birocratic al lui Alfred de atunci nu este ușoară. Nasseri aștepta la aeroportul Charles de Gaulle, în timp ce Marea Britanie, Franța și Belgia păreau că joacă într-o comedie sarcastică. La un moment dat, într-o situație clasică fără ieșire, autoritățile belgiene au declarat că au intrat în posesia documentelor originale ale refugiatului, însă insistau că el trebuie să la ridice personal - cu toate acestea, nu îi permitea intrarea în țară. Vedeta aeroportului a ajuns se mai multe ori la închisoare, iar din punct de vedere tehnic putea fi eliminat din aeroport în orice moment.

După o lungă bătălie legală condusă de avocatul său, guvernul francez îi furnizează în cele din urmă documentele necesare pentru a rezida în Franța și pentru a călători în mod legal. Punctul culminant apare în momentul când intrusul refuză utilizarea noilor acte, Nasseri fiind convins că nu are o identitate oficială. Dacă ar pleca din Franța, considera el, „Există soldați care te împușcă mortal.”

Sejurul lui Nesseri la aeroport a luat sfârșit în iulie 2006, când a fost spitalizat, iar locul său de ședere a fost demontat. Spre sfârșitul lunii ianuarie 2007 a fost externat și îngrijit în continuare de către Crucea Roșie Franceză, filiala aeroportului. El a fost cazat timp de câteva săptămâni într-un hotel aproape de aeroport. La 6 martie 2007 se realizează un transfer la un centru de primire caritabilă „Emmaus” din arondismentul 20 al Parisului. Din 2008 a continuat să locuiască într-un adăpost de la Paris.

În timpul șederii sale de 18 ani la Terminalul 1 al Aeroportului Charles de Gaulle, Nasseri și-a petrecut timpul citind, scriind în jurnal sau studiind economia. El a primit mâncare și ziare de la angajații aeroportului.