Ce se întâmplă cu peștii aurii eliberați în lacuri și râuri
Aruncat într-un lac, peștișorul din borcan poate depăși două kilograme, tulbură apa, hrănește algele și se înmulțește rapid.

În iulie 2021, orașul Burnsville din statul american Minnesota a publicat pe rețelele sociale câteva fotografii neobișnuite: pești aurii uriași, scoși dintr-un lac local, Keller Lake, în timpul unei inventarieri a peștilor. Mesajul autorităților era simplu: nu vă eliberați peștișorii în lacuri și bălți.
„Cresc mai mari decât credeți și strică apa, răscolind sedimentele de pe fund și smulgând plantele.”
Peștele auriu (Carassius auratus) pare fragil în borcan, dar în natură e foarte rezistent. Potrivit Serviciului Geologic al SUA (USGS), în apele sălbatice ajunge de obicei la 12–22 de centimetri, iar cele mai mari exemplare depășesc 40 de centimetri, fără coadă. În 2013, cercetătorii de la Universitatea Nevada din Reno au scos din lacul Tahoe pești aurii de aproape 1,8 kilograme și aproape 38 de centimetri. În râul Vasse din Australia de Vest, cel mai mare exemplar prins de biologi avea 41 de centimetri, cântărea circa 2,2 kilograme și era în al optulea an de viață.
Secretul este simplu: hrană din belșug, spațiu și apă caldă. În râul Vasse, peștii aurii ajungeau în medie la aproximativ 18 centimetri până la sfârșitul primului an, adică exact când deveneau capabili să se reproducă. Cel mai bătrân trăia de 11 ani. Iar culoarea aurie nu rezistă mult în sălbăticie: urmașii lor revin, de regulă, la nuanța verde-măslinie a strămoșilor, în parte pentru că prădătorii îi observă mai ușor pe cei strălucitori.
Problema nu este doar mărimea. Peștele auriu își caută hrana pe fund, răscolește mâlul și tulbură apa. Plantele submerse sunt smulse sau mâncate, iar nutrienții ridicați din sediment ajung din nou la alge. Un studiu al Universității Murdoch arată că, în râul Vasse, hrana lor era formată mai ales din resturi organice pline de alge albastre-verzi (cianobacterii), iar unele dintre aceste alge cresc chiar mai bine după ce trec prin intestinul peștelui. Rezultatul: apă verde și tulbure.
Peștii aurii eliberați pot mânca icrele și puietul speciilor locale și concurează cu ele pentru hrană și spațiu. În plus, pot aduce boli și paraziți: în Africa de Sud și în Australia au fost asociați cu introducerea unor agenți patogeni și a unor viermi paraziți care nu existau acolo. Nu este de mirare că, în Minnesota, peștele auriu este oficial o specie invazivă reglementată: poate fi cumpărat și ținut acasă, dar nu poate fi eliberat în apele publice.
Și se mișcă mult mai mult decât am crede. Cercetătorii de la Universitatea Murdoch au urmărit cu emițătoare acustice pești aurii din râul Vasse timp de un an. Au descoperit că, în sezonul de reproducere, peștii maturi migrau într-o zonă umedă laterală, iar unul dintre ei a parcurs în total peste 231 de kilometri într-un an. Asta îi ajută însă pe biologi: unde se adună la reproducere, peștii pot fi capturați mai ușor.

Peștele auriu are o istorie lungă. Potrivit unui studiu genetic publicat în 2020 în revista PNAS, el a fost domesticit în China dintr-un caras sălbatic, cu aproximativ o mie de ani de selecție. Încă din vremea dinastiei Tang, oamenii țineau în iazuri ornamentale pești cu forme și culori neobișnuite, iar în timpul dinastiei Song (960–1279) varietatea aurie devenise un simbol al familiei imperiale. Mutații aurii apar și azi, rar, la rudele sale sălbatice.

Una dintre aceste rude o cunoaștem foarte bine: carasul argintiu (Carassius gibelio), peștele pe care pescarii români îl numesc simplu „caras”. Nu este un pește local, iar o analiză publicată în 2024 în revista NeoBiota, care a adunat peste o sută de ani de semnalări, îl trece printre cele 11 specii invazive din cele 52 de specii de pești străini găsite în apele României. Carasul este răspândit pe scară largă și a contribuit în Europa la declinul caracudei, ruda sa autohtonă. Unde se înmulțește, apa se umple de alge, iar plantele submerse se dezvoltă greu.
Ce facem, deci, cu un peștișor de care nu mai putem avea grijă? Niciodată nu îl eliberăm într-un lac, râu sau iaz și nici nu îl aruncăm în toaletă. Variantele corecte sunt simple: îl oferim unui prieten care are acvariu sau iaz închis, întrebăm magazinul de animale de unde l-am cumpărat dacă îl poate prelua sau căutăm un club ori o asociație de acvaristică.
Surse: City of Burnsville (Minnesota), Minnesota Department of Natural Resources, USGS Nonindigenous Aquatic Species, University of Nevada, Reno, Journal of the Royal Society of Western Australia (Morgan și Beatty, 2007), Ecology of Freshwater Fish (Beatty și colab.), PNAS (Chen și colab., 2020), NeoBiota (Drăgan și colab., 2024; Tapkir și colab., 2025)


