Astronauții americani s-au îmbolnăvit pe Lună
Astronauții care au pășit pe suprafața lunară s-au infectat cu o boală extraterestră teribilă - un clișeu sci-fi destul de vechi, care a fost ușor exagerat, în ecranizarea Alien.

Astronauții care au pășit pe suprafața lunară s-au infectat cu o boală extraterestră teribilă - un clișeu sci-fi destul de vechi, care a fost ușor exagerat, în ecranizarea Alien. Deși astronauții programului Apollo știau că nu există viață pe lună, nu vor intra în contact cu microbi străini, totuși, după o perioadă mai îndelungată de staționare lunară, aceștia au reușit să se îmbolnăvească. Boala manifestată prin iritarea plămânilor, a fost denumită Febra de fan (Polinoza) spațială, care mai târziu a demonstrat că își avea originea în praful de pe Lună inhalat.

Praful aflat pe Lună, nu are aceeași compoziție precum cel aflat pe Terra. De aceea se și produce întrun mod total diferit. În lipsa atmosferei, suprafața Lunii este bombardată în mod constant de către meteoriți, de dimensiuni de la foarte mari și până la microscopici. Energia micrometeoriților este transformată în căldură, aftfel vaporizându-se o parte din rocile lunare. Acest material va reveni în stare solidă, acoperind particulele de praf cu un strat cristalizat. Particulele de praf astfel rezultate sunt în acelas timp de micro dimensiuni, fine precum făina, dar în acelaș timp întărite și dure precum hârtia abrazivă. Iar ca și bonus, această pulbere este expusă mii de ani la rând, la razele UV și radiația protonilor cosmici.

Odată ce astronauții au început să petreacă din ce în ce mai mult timp pe suprafața Lunii (astronauții navei Apollo 17 au rămas acolo timp de 22 de ore), praful le devenea din ce în ce mai nociv. Acesta a reușit să pătrundă prin cele trei straturi de kevlar ale cizmelor astronauților și și-a făcut loc în punctele de siguranță ale costumelor spațiale. Adevăratele probleme au început, de fapt, abia atunci când praful a ajuns și în lander, unde astronauții nu mai erau protejați. Praful inhalat a început să le irite plămânii, astfel luând naștere simptome de dificultăți în respirație și inflamații ale căilor respiratorii. Simptomele au durat aproximativ o zi; până ajungeau pe Pământ, acestea dispăreau complet. S-a constatat și faptul că exista un miros specific de praf de pușcă, în interiorul cabinei spațiale.
Confrom cercetătărilor NASA, problema prafului va deveni mult mai severă în expedițiile pe Marte. În primul rând, planeta Marte are strat atmosferic, deci se înregistrează și vânturi, adică miscarea aerului (vârtejuri), care poate provoca furtuni de praf, asemănătoare tornadelor. Pe de altă parte, praful marțian este format în mare parte din oxid de fier, adică din rugină, ce are un efect oxidant puternic. Astfel, odată ajuns pe suprafața pielii, sau mai rău, în ochi, poate provoca probleme grave de sănătate.
(Foto1: Science Society Picture Librar
Foto3: Time Life Pictures)


