O adevărată raritate a Pământului.
Întinzându-se pe o lungime de aproximativ 100 de kilometri de-a lungul marginii sudice a lacului Athabasca, din provincia canadiană Saskatchewan, dunele de nisip sunt unele dintre cele mai nordice coline de acest gen de pe Pământ. Spre deosebire de cele mai multe dune, care sunt asociate cu regiunea uscată şi aridă, dunele de nisip Athabasca se află în mijlocul unei zone umede şi al unei păduri boreale, transformându-le într-unele dintre cele mai aparte dune de nisip şi într-o excentritate geologică. Dunele sunt răspândite pe o arie de peste 30.000 de hectare, iar datorită ecosistemului lor neobişnuit, acestea adăpostesc o viaţă biologică extraordinar de diversă.
Se spune că dunele de nisip din Athabasca s-ar fi format cu aproximativ 8.000 până la 9.000 de ani în urmă, la sfârşitul ultimei perioade glaciare. Pe măsură ce stratul de gheaţă se topea, apa rezultată a spălat cantităţi enorme de nisip, nămol şi sedimente din piatra de nisip locală, direct în Lacul Athabasca, al cărui nivel era mult mai crescut decât în prezent. Apoi, iazul s-a retras, expunând sedimente imense de nisip pe ţărmuri. Vântul a modelat mai apoi nisipul în formaţiunile văzute în zilele noastre şi continuă acest proces, formând şi reajustând colinele şi, uneori, împingându-l spre pădurea înconjurătoare.
Dunele de nisip din Athabasca sunt situate pe o porţiune terestră cunoscută sub numele de Scutul canadian (cunoscut şi sub denumirea de scutul Laurenţian), care este o zonă vastă alcătuită din roci precambriene, ce împreună formează nucleul geologic antic al continentului nord-american. Acest strat de bază acoperă jumătate din Canada şi se extinde cu mult în nordul Statelor Unite. Acestea sunt considerate a se afla printre cele mai vechi roci de pe pământ. Ele sunt acoperite de un strat subţire de sol, de aproximativ 20 de metri grosime, în regiunea în care sunt situate dunele. Întreaga regiune nisipoasă, incluzând zonele situate la sudul dunelor, deserveşte drept acvifer gigantic, care, în consecinţă, afectează în mod semnificativ viaţa plantelor şi dezvoltarea dunei. Colinele găzduiesc peste trei sute de specii de plante dintre care aproximativ patruzeci sunt rare şi aproximativ zece sunt endemice - cu alte cuvinte, nu se găsesc nicăieri altundeva pe pământ.
Începând cu anii 1990, dunele sunt protejate de propriul Parc Provincial, care acoperă şi unele din zonele înconjurătoare. Traseul până la dunele de nisip nu este unul tocmai uşor. Nu există drumuri amenajate, iar singura modalitate de acces este oferită de ajutorul unui hidroavion plutitor.
